Despre respect
•
by Zmeoaica
Sper ca sunteti bine dragii mei si prezentul meu articol va gaseste pe toti sanatosi si veseli. Eu sunt si eu bine, multumesc celor ce se mai intereseaza din cand in cand de mine.
Am intrat intr-o perioada de asteptare.
Astept sa-mi creasca puterea ca daunele pe care le provoc pe campul de lupta sa conteze pentru Moldovioara mea. Asta inseamna ca timpul petrecut in joc s-a redus spre zero si din acest motiv si interactiunea mea cu multi dintre voi s-a apropiat de aceeasi valoare.
Astept primavara sa pot lasa hainele groase in dulap, sa primesc iarasi flori (pentru ca barbatii isi aduc aminte abia in martie ca noi meritam sa fim alintate) si sa se reintoarca porumbeii pe creanga din fata geamului meu.
Si in toata aceasta asteptare bineinteles ca au inceput sa se adune lucruri, lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac sau cuvinte pe care ar fi trebuit sa le spun. Ca un derivat al articolului meu anterior imi planificasem sa discut putin despre respect. Si nu neaparat despre orice tip de respect ci mai degraba despre respectul in virtual, respectul intr-un joc.
Eu am incercat sa ofer tuturor respectul cuvenit. De la modul de adresare, la modul de discutie sau modul de interactiune. Am observat insa ca lumea nu este obisnuita cu apelative de tipul "domnule" sau "stimate X" sau "draga doamna/domnisoara". Ba mai mult insista sa nu le folosesc. Personal nu vad nimic rau in a te adresa cuviincios cuiva, mai ales ca nu-l cunosti si din acest motiv nu ar trebui sa-ti permiti sa depasesti limita bunului simt.
De ce insa in virtual calitatile, defectele si valorile se reduc la nivel de pixeli? De ce aici nu conteaza daca cineva e medic sau avocat sau altcineva e betiv sau isi abuzeaza copiii? De ce aici cel care are 10 ani si cel care are 50 sunt in egala masura intimidati de un "domnule"?
Intr-un fel ne "cenzuram" latura reala si ne proiectam in pixeli tocmai pentru a fi egali cu alti pixeli? Atunci cum ramane cu "daca esti om in viata reala esti om si in virtual"? Unde anume este adevarul? Probabil undeva la mijloc, bineinteles.
Eu insa nu cred ca aceasta renuntare trebuie sa se faca intr-un mod atat de definitiv. Pana la urma si in virtual jocul ofera posibilitatea unei comunitati si in cadrul comunitatii interactiunile si relatiile se stabilesc in functie de modul de adresare si comportare a membrilor sai.
De ce e atat de greu sa ne comportam civilizat cand apasam cateva taste?
De ce suntem tentati sa nu ne cenzuram exprimarea sau actiunile?
De ce il vedem pe "celalalt" ca un pixel si nu ca pe un om daca noi dorim sa fim tratati ca oameni si nu ca pixeli?
Respectul in virtual?
Poate e la fel de virtual precum virtualul insasi.
Dar ce inseamna respectul?
E de-ajuns oare sa te adresezi cuiva respectuos folosind "domnule" sau "doamna"? Tind sa cred ca acest fel de adresare are exact efectul opus al celui pe care mi-l doresc. De ce? Pentru ca oamenii au impresia ca sunt luati peste picior. Imi cer scuze daca ati simtit vreodata acest lucru. Evident ca nu aceasta a fost intentia mea.
Respect inseamna sa spui "bun gasit" cand intri intr-un grup, fie ca el este politic sau militar (si aici as dori sa-mi cer iertare in mod public "Lenesilor" pentru ca am patruns in casuta lor fara sa dau binete sau sa ma prezint). Respect inseamna sa raspuzi unui salut, chiar daca nu ti-a fost adresat in mod direct dar a fost adresat grupului din care poate faci parte.
Respect inseamna sa lasi mai mult de un "o7" sau un "v" sau un "s" sau un "primul" sau un "first" sau orice alta combinatie inutila care arata practic ca ai trecut pe-acolo dar nu ai timp sa lasi macar 3 cuvinte legate intr-o propozitie. Eu una m-as lipsi bucuroasa de aceste "semne". Ce ma bucura insa sunt cele 2-3 sau poate 10 minute pe care si le rupe omul din timpul sau sa-mi spuna ceva - fie ca e vorba de bine fie ca e vorba de rau.
Respect inseamna sa scrii intr-o limba accesibila celui caruia i te adresezi. Degeaba scrii in rusa sau in chineza daca omul nu pricepe ce vrei sa-i spui. La fel si folosirea unor arhaisme sau regionalisme.
Respect inseamna insa in primul rand sa scrii corect gramatical. Sa-ti irosesti putin din timp pentru a lega ideile intr-o maniera coerenta si mai ales decenta din punct de vedere gramatical. Scuze se gasesc tot timpul. Putin efort din partea fiecaruia nu strica nimanui. Dar recunosc, e un efort pe care multi nu doresc sa-l faca.
Respect inseamna si sa raspunzi unui mesaj, fie ca e vorba de un multumesc sau de un raspuns la nivelul unui comentariu. Cu siguranta cel ce ti-a adresat cateva cuvinte asteapta la randul sau raspunsul tot asa cum tu, cel care ai publicat un articol astepti comentarii.
Respect inseamna bineinteles si folosirea unui limbaj decent. Faptul ca suntem in virtual si aici "nu ne cunoaste nimeni" nu ar trebui luat drept o putere de a utiliza insultele sau injuriile in mod gratuit.
Cam atat despre limbaj (daca il pot numi asa).
Astazi dimineata am luptat pentru prima mea medalie de Erou de Batalie.
A fost un sentiment ciudat. O emotie pe care nu am mai trait-o pana in acest moment. Stiam ca damage-ul meu e mult prea mic pentru a castiga runda diviziei mele sau sa castig medalia de erou insa am sperat. Am sperat ca acest lucru se poate intampla. Mai ales ca era dimineata si erau deschise peste 70 de lupte. Bineinteles ca emotiile mele au fost intemeiate. A fost un alt jucator care a decis ca e momentul sa ia a 24 lui medalie de erou. Nu am inteles de ce a intrat peste mine cand probabil erau alte lupte in care ar fi putut face acest lucru. Poate din cauza ca e un joc si aici daca vrei sa iei medalia altuia si mai si poti exista putine lucruri care te vor retine sa n-o faci in cele din urma. In cele din urma am reusit sa iau medalia dar am ramas cu un gust amar.
Da, e o competitie, e un joc insa uneori e bine sa ne uitam si in stanga si in dreapta. Eventual sa ne intrebam daca noua ne-ar face placere sa patim la fel. Si scuza cum "da, dar chiar am patit-o" nu e destul pentru a te face pe tine sa te transformi in omul acela rau pe care, la un moment dat, l-ai urat (desi e cam dur cuvantul) pentru ceea ce ti-a facut.
Va multumesc ca ati rabdat si ati citit intregul articol.
Daca vi se va parea interesant poate vom continua discutiile la nivel de comentarii.
Un sfarsit de saptamana de poveste va doreste,
Zmeoaica Ana
Facebook
Twitter
Discord
Comments
Votat! 😉
Va multumesc si va mai astept. Poate data viitoare schimbam cateva idei pe baza subiectului... daca vi se va pareainteresant, bineinteles.
Stimata Domnisoara Zmeoaica,
Va invit respectuos sa va implicati in discutiile pe marginea stabilirii viitoarei politici fiscale a Moldovioarei noastre. Articolul cu pricina il gasiti in topul articolelor din eMoldova.
Cu cele mai frumoase ganduri,
Hunab Ku
Va multumesc pentru invitatie insa nu cred ca sunt persoana potrivita pentru a-mi da cu parerea despre impozite, taxe si indici economici din cel putin doua motive:
- nu produc nimic pentru ca nu am nicio fabrica asa ca mi-ar fi greu sa aleg ceva ce nu ma influenteaza
- consum extrem de putin si din acest motiv nu folosesc nici piata de produse
Cel mai indicat ar fi ca persoanele care resimt cel mai tare aceste schimbari sa-si expuna parerea acolo.
In plus, incerc sa ma tin departe de lucrurile pe care nu le inteleg. Nu-mi place sa-mi dau cu parerea doar pentru a ma vedea in lista de comentatori.
Sper insa sa aveti parte de feedback-ul necesar proiectului propus.
Cu siguranta persoanele direct interesate nu pot sta deoparte lasand pe altii sa decida pentru ei... daca se poate decide un bun comun.
Votat domnisoara Zmeaoaica!
o7
Va multumesc pentru vizita. Va mai astept daca veti mai avea timp.
🙂
Multumesc pentru micile lectii daruite in privat. Ai mare dreptate. Uneori zambetul unei femei poate inlocui cu usurinta milioane de ganduri ce iau mult prea mult timp pentru a fi rostite.
Dar alteori e bine sa le amintim barbatilor ca si cuvintele pot fi folosite cu usurinta vreme indelungata. 😉
🙂 zambetul oricui. Si cuvintele pot fi uneori doar"apa de ploaie"... si pot fi folosite corect sau incorect indiferent de sex, culoare, religie... etc
.. nu in acel cuvant se regaseste respectul ci in maniera in care continui discutia... pana unde te poti "trage de bracinari" cu interlocutorul ( asta, rezumand la comunicarea scrisa sau vorbita). Dincolo de toate acestea, respectul venit din admiratie iti poate taia glasul... si abia poti baigui doua silabe sau schita un suras sau un gest de salut.
De regula prefer un zambet, un semn pe care-l tiparesc atunci cand il simt pe fata, un salut ( alt semn)... cand simt ca asta as face de as avea persoana respectiva in fata... o imbratisare ( poate doar un semn).... atunci cand simt... Asa sunt...
Un semn... doar un semn, poate insemna "nimic"... sau mult mai mult decat o mie de cuvinte. mie nu mi-e intotdeauna usor sa vorbesc si atunci pun totul intr-un semn.. ca o apreciere
Respectul nu se poate cumpara nu se poate impune... doar se castiga, il simti, si-l resimti. ( ddoar o "bucatica" din ce am spus in PM )
🙂 Da, ar fi fost pacat sa citesc doar eu aceste ganduri. Multumesc ca le-ai facut publice Roza a Noptii.
Felicitări, eroino! 😁
😁 Of draga Mikael, eroina de moment, nu una de lunga durata. E o perioada atat de minunata pentru Moldova, cu activitati militare, cu schimbari si fapte importante iar eu simt ca stau deoparte si privesc... fara puterea de a influenta in vreun fel rezultatul unei lupte. Vreau sa ma fac mare cat mai repede.
🙂 De s-ar rezuma doar la lupte jocul asta)
Poate sunt lupte. Doar ca sub alte forme. Lupte cu tine insuti/insati sau lupte cu cei pe care nu-i agreezi intr-o forma sau alta.
corect! îmi stătea și mie „pe limbă” unele observații pe tema asta, dar m-am abținut... 🙁
Unde s-ar ajunge oare daca toate femeile ar fi tacute? La Apocalipsa. Sau mai rau. 🙂
Frumos si vreau sa spun ca:respect persoana din spatele contului pentru bunul simt care il are,respect faptul ca inca ai convingerea intr-o lume mai buna si respect parintii Anei si-i felicit, chiar daca nu-i cunosc.
De fiecare data este o reala placere sa-ti citesc articolele .
Respectele mele Domnisoara Ana! 🙂
Va multumesc pentru cuvintele frumoase domnule presedinte. N-am vrut sa raman datoare fata de investitia pe care ati facut-o in mine.
Parintii? Da. Lor le datorez multe dar in primul rand faptul ca exist si exist asa, cu bunele si relele mele. Lumea aceea mai buna o avemtoti in noi. La ea ne gandim cand alegem persoana de langa noi si in ea vrem sa-si duca zilele copiii nostri. Uneori insa acea lume e la fel de fantastica precum lumea cu zmeoaice si printese din cartile cu basme. Eu incerc sa fiu o zmeoaica buna si daca acest lucru nu-mi reuseste e doar vina mea. Toti insa ar trebui sa incercam sa traim orele zilei cu bucurie. Sa descoperim momente placute. Sa nu uitam micile bucurii ce ne inconjoara chiar si in cele mai negre clipe.
Cand mi s-a schimbat managera, una din primele intrebari pe care i le-am pus a fost legata de modul in care sa ma adresez cand ii vorbesc. Asta pentru ca celelalte doua managere mi-au cerut sa le spun Mrs. X, chiar daca diferenta de varsta dintre noi nu era mai mare de 5 ani. Mi-a spus sa-i zic pe nume pentru ca nu in asta consta respectul. De atunci ii spun pe nume, iar relatia dintre noi este bazata pe un respect reciproc care nu se poate traduce in cuvinte. E vorba de gesturi, de atitudine.
Ana, (da-mi voie sa-ti spun si tie pe nume), ai tot respectul meu pentru ceea ce ai scris in toate articolele tale.
Te saluta cu respect din spatele unui monitor,
Lucia
Profesorul nostru de informatica a fost unul extrem de tanar. Poate din acest motiv l-am simtit foarte apropiati de noi (pentru ca nu doar eu il simteam asa). Tin minte ca ne-a ajutat odata la curatenia clasei. A carat afara covoarele si le-a batut cum a putut el mai bine apoi a pus mana pe o matura si desi nu stia el foarte bine cum s-o invarta se pricepea sa glumeasca si sa faca timpul sa treaca mai usor. Apoi am fost la bulgareli prin parc sau la mici excursii pe dealurile din apropiere. Bine, nu toata lumea... cine putea si dorea sa mearga. 🙂 Si acolo ii spuneam pe nume, radeam si glumeam de parca ar fi fost unul din noi. La ore nu trebuia sa-i spunem "Dom' profesor" dar o faceam. Si de la orele lui nu lipsea nimeni. Si pe cat era de simpatic pe atat era de serios cand venea vorba de teste sau de teze. Dar invatam de placere si intotdeauna a existat acea linie de demarcatie in care clasa si invatatul nu se amestecau cu glumele si joaca de afara. Dar nu a fost nevoie sa ne spuna sa-l respectam. O faceam pentru ca si el, la randul lui ne oferea acelasi respect. E un sentiment ciudat pentru un adolescent sa fie tratat altfel decat ca un copil. Sa simta ca are importanta.
Cred ca fiecare are exemple pozitive si, din pacate, si exemple negative in ceea ce priveste respectul. Eu va multumesc pentru gandurile frumoase si pentru amintirea daruita.
Cu siguranta vom mai avea despre ce sa discutam. 🙂
Lucrez de 9 ani într-o firmă internaționala care avea în momentul angajării mele cam 1000 de oameni. Am avut contact cu multe persoane din management (chair vicepreședinte) și chiar din primele întâlniri adresarea a fost pe numele mic.
Comunicarea cu șeful meu, care este cu 15 ani mai mare, este foarte deschisă, și ne permitem glume în ambele sensuri. Am aceeași atitudine față de oamenii din echipă. Contează extrem de mult la relația dintre noi și la încrederea pe care o are fiecare în partenerul de muncă. A durat puțin până când cel mai nou dintre ei, cu 20 de ani mai tânăr, a acceptat să discute la pertu cu mine și să aibă o colaborare deschisă, fără formalități.
Asta ma "deranjeaza" oarecum pe mine. Cand ai peste 40 de ani, vine un coleg/o colega de 20 de ani si incepe sa ma "domneasca". Uneori am senzatia ca acel tip de respect ma imbatraneste mai tare decat sunt in realitate. Dar asta e alta poveste... 🙂
[removed]
Frumos scria ca de obicei 🙂
Felicitari Ana
Nu stiu de unde gasiti atata energie pentru a fi prezenta peste tot dar eu ma bucur de fiecare data sa va regasesc in lista mea de comentatori.
Va multumesc.
o7
😛 multumesc.
Dragă Ana,
Te rog să-mi permiți să-ți vorbesc la pertu pentru că ai spus că respectul înseamnă mai mult decât a domni pe cineva.
Îți dau dreptate în multe din cele pe care le-ai spus. Este atât de simplu însă să nu-ți pese de ceilalți și să-ți bați joc de ei. De aici lipsa de respect a multora. Dar cu atât mai mult persoanele care dovedesc un caracter puternic ies în evidență.
Iar asta se aplică și la luptele pentru BH. Am renunțat de mult să lupt pentru o astfel de medalie tocmai pentru că există mai tot timpul cineva care să încerce să o fure în ultimul moment după ce tu te-ai pregătit și ai muncit pentru ea. Cred că la ultima mea medalie, luată în timpul unui set de misiuni, aveam cu 2 minute înainte de terminarea luptei, 80 mil date iar următorul era pe la 20. S-a găsit cineva să arunce cu rachete în disperare în ultimul minut și era cât pe ce să o pierd.
Dar tot aici pot apărea acele caractere de care pomeneam. În altă luptă importantă am produs destul de mult "damage" dar tot nu era suficient pentru câștigarea luptei. Totuși cei care luptau din greu, și cu mult mai multe resurse ca mine, m-au întrebat întâi dacă e OK să treacă peste mine.
M-am lungit mult cu comentariu, dar cred că m-am molipsit de la articolul tău ;O)
Nu păstra un gust amar pentru medalia câștigată. Până la urmă a fost o luptă, chiar dacă cu cineva care vroia să o fure. Dacă nu lupta nimeni pentru ea, poate era prea simplu și nu o țineai minte.
Succes,
Dan
Draga Dan (da-mi voie sa-ti spun asa si eu),
In primul rand ma bucur nespus ca provoc boli mai ales daca stand sa analizam la rece treaba unei asistente medicale ar trebui sa se concentreze pe indepartarea bolilor, nu pe raspandirea lor. E o boala insa de care m-as bucura sa se molipseasca multi, cat mai multi din cei ce joaca acest joc. Pentru ca sunt foarte multi cei care au idei sau ganduri bune dar se feresc sa le deaglasprin articole sau comentarii. Si e atat de pacat... E pacat pentru ca vocile au fost date sa fie auzite.
In al doilea rand ma bucur ca tot mai multi din cei cu care discut au un nume. Descopar un Dan aici, un Marius acolo, un Mihai sau o Cristina, o Roxana sau un Gabi. Si e fenomenal pentru Ana sa discute cu persoane care nu se tem sa fie oameni si aici. 🙂 Suna groaznic probabil dar nu prea stiu cum sa explic sentimentul acesta. Necunoscutii capata un nume, o forma, poate si un chip. Apoi actiunile ii definesc. Cuvintele ii intregesc. Si virtualul se preschimba treptat in altceva.
Da, asa e. E foarte usor sa ne batem joc de cineva. Motive sunt intotdeauna. Fie e mai mic, fie e mai mare, fie e mai slab, fie e mai corpolent, fie crede in islamism sau crestinism, fie tine cu Steaua sau cu Rapid, fie ca e balbait, fie cae chel, fie ca nu stie limba engleza sau poceste limba romana. E clar ca nu poate fi noi si daca vrem ne eclar inferior. Si uneori trebuie sa i-o aruncam in fata, sa o stie. Si el si neaparat si ceilalti. Colegii de munca sau colegii de clasa. Rudele sau prietenii comuni. Ce nu percepem in acele momente este faptul ca si noi putem fi la fel de usorjudecati. Si poate ca suntem. Poate ca am fost. Poate ca a existat cineva care a ras de noi, care ne-a batjocorit. Iar tot ceea ce putem face e sa continuam sa impingem la valebulgarele acela urias care creste si creste si creste din cauza celor care nu stiu sa se opreasca.
Iti multumesc pentru ganduri Dan.
Ma bucur ca imi vizitezi articolele.
O saptamana cat mai buna sa ai!
Un Gabi, Un Dumitru! 🙂
🙂 Nu stiu cum de l-am uitat din capul listei pe Dumitru. Da, si el neaparat. Gabi avem si de-astia. Sa tot fie vreo 2-3.
Si o Lucia 🙂
Avem nevoie de un meat!!! 🙂
Ma refer Meat eMoldova!! 😛
Pardon meet*!! My bad sorry!!! 🙂
Eu am nevoie de meat!, mneam mneam!! 😛
😁 sunt bun si una si cealalta. Probabil intalnirile sunt mai bine primite pe timpul verii.
*bune
Cum spui.. 🙂