[briga] Cautati, cautati... dar nu calcati iarba!

Day 2,882, 04:06 • Published in Romania Romania • by Osama Bri Gadier

Am exact 315 zile de cand nu am mai scris un articol in coltul asta de net. Cam de tot atata timp mi-am dat ejekt si m-am auto-exilat in RL. Nu! N-am avut probleme cum si-ar dori cei ce ma "iubesc". Pur si simplu am avut un sentiment de prea-plin si simteam ca nici sa mai vomit nu mai pot. Sau poate aveam o problema dar nu in sensul dorit de ei...

Am mai intrat din an in pasti. In fuga ca un hot. Nici eu nu stiam de ce. Oricum... nu apucam sa dau nici work&train. Luam aer in piept, dadeam login, ma uitam in stanga dreapta si dadeam logout respirand usurat. Inca mai putea a rahat...

Aaaa.... sa nu ma intelegeti gresit. Si RL-ul pute. Pute de se rupe. Dar de acolo nu ne putem da logout fara sa provocam si mai multa durere celor din jur. Si... pe de alta parte, aici, in jocul asta de-a viata, e-moartea nu face valuri ca in RL. Cine sa-l planga pe teroristul padurar cand padurea, dar mai ales uscaturile, inca mai stau in picioare. In fine...

Azi, la fel... am intrat... am vrut sa ies si... hop, amicul directx cu un link cu titlu ciudat. Click rapid... si citit dintr-o suflare. Apoi... tot atat de rapid... logout si stat pe ganduri.
Aveam un zambet in coltul gurii. Situatia era nostima😁)... Adica cum? Amicul belze, cu nume de diavol, incruntat pe deasupra, scrie despre "goana dupa frumos". Mai sa fie😁
Dar e de inteles... aici in haznaua asta virtuala fanaticii iubitori de frumos, cavalerii binelui absolut si dusmanii seculari ai morilor de vant au nume ciudate, de draci, de teroristi, de moaste si zombi sau boli psihice. Si ca un paradox ei lupta impotriva uratului in speranta ca acesta se va da batut si va lasa frumosul sa iasa la lumina. Iar unii, ca mine, de multe ori, plonjeaza in rahat dupa cate o floare de primavara. Si... extremisti fiind prin definitie, dupa atata timp petrecut printre porci, in laturi si latrine, cu greu isi mai gasesc drumul inspre lumina. Si e periculos deoarece poate creea dependenta. Asa ca...

Ma duc pe balcon sa fumez o tigara. Nori grei, murdari si o ceata grea ca o plapuma peste toamna asta cu iz de depresie. Si nu mai am cafea iar tigara se tot stinge... La dracu! Ma imbrac rapid si zbor pe usa afara. Macar cu cafea sa spal mizeria asta de toamna... Pffff... "in cautarea frumosului", my ass. Magazinul nu-i departe dar n-am rabdare asa ca o tai pe scurtatura, prin parc. In linie dreapta peste gazonul de iarba, printre tufisuri si copaci grosi. Nu mai tin cont de alei si poteci frumos ondulate. Nu le vad sensul.
Si ma opresc brusc. Ca lovit de traznet...

Uit si sa mai respir si... cand imi amintesc insfarsit, scot aerul din plamani cu un suierat de locomotiva cu aburi.

Stiti senzatia aia a "peisajului care iti taie respiratia"? Ehhh... ridicati-o la patrat si adaugati, blocaj, stana de piatra, transa si alte blabla-uri din astea.
Soarele facuse o gaura intre norii de ciocolata gri si arunca deasupra pajistii din fata mea un fascicul de reflector cu un diametru de cateva sute de metri. Ceata groasa la nivelul solului stralucea ca mercurul si curgea in valuri dand la iveala, pe alocuri, iarba chihlimbar. Pe margini, tufele de magnolii si gardurile vii frumos taiate erau ca un mal de care valurile laptoase ale cetii nu puteau trece.

In miojlocul acestei mari, un mesteacan gros, cu pielea ca o zebra si frunzele aurii tasnea in sus ca un far. Si tot ca un far stralucea reflectand lumina soarelui transformand-o intr-o caldura aparte si a carui rol era doar sa topeasca sufletul muritorilor dandu-le un hint asupra felului in care trebuie sa arate raiul si ce-i asteapta daca fac lucruri bune. Era scos in evidenta si de fundalul care parca era furat din tabloul Giocondei. In care, daca Gioconda si-ar fi facut aparitia ar fi stricat intregul peisaj cu uratenia ei.

M-am uitat imprejur si am gasit o banca. Nu ma mai grabeam. M-am asezat beat de atata frumusete ca sa-mi incarc bateriile cu privelistea asta dumnezeiasca.
Dar dupa un timp... ce dracu? Firar al naibii de cretini care-si plimba cainii prin parc si nu culeg rahatul in pungi. Uffff... ce putoare. Am tasnit in picioare si m-am mutat pe o alta banca. Mirosul dupa mine. Mai departe... la 30 de metri. Ce dracu? Putoarea se tinea scai dupa mine. Am avut un moment de revelatie si m-am uitat la talpile pantofilor. Afara inca era soare dar in fata ochilor vedeam negru de nervi si greata.

Am luat-o de nebun inspre iesirea din parc, incercand, cu miscari de break-dance sa ma sterg pe gazonul curat. Probabil ca eram caraghios ca un saman nebun aflat in focul dansului sau a unui ritual ciudat deoarece pe alee, o pereche, un EL si EA, la brat, trecuti de a treia tinerete s-au oprit ca sa rada de mine si apoi au mers mai departe, nu inainte de a se pupa dragastos.
Am ras si eu... ce sa fac. Am mai aruncat o geana catre mesteacanul din mijlocul marii de argint si am mers mai departe. Nu ma mai grabeam, nu mai aveam griji si pacea interioara era atat de intensa incat nu-mi pasa nici chiar daca clientii din magazinul in care urma sa intru s-ar fi uitat dubios la mine crezand ca m-am slobozit in pantaloni...
Stiu... viata e de cacat. Dar daca ne place cafeaua totul e ok...