Ziua Regelui Gheorghe Hagi

Day 2,634, 09:17 Published in Romania Romania by Cimentoid.ro

Ziua regelui
Azi cel mai prolific jucator al nationalei si cel mai titrat jucator de fotball romanesc a implinit 50 de ani.
La MULTI ANI !
Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile eficace la poartă, atunci când se afla el însuși în poziție de finalizator. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi reușea să depășească ușor mulți adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur mijloace de câștigare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren și reușea să fie prezent în bune poziții de joc, ceea ce îi permitea fie să paseze decisiv, fie să șuteze cu succes de la distanță.

Hagi a fost și un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziții fixe.

Cariera lui Hagi ca jucător profesionist (sau semi-profesionist - în timpul regimului socialist) poate fi împărțită în mai multe perioade:

1982-2014: debutul: Hagi este remarcat la nivel de juniori, debutează în Divizia A și la echipa națională.1983-1988: consacrarea la nivel național, jucând la 2 echipe bucureștene de top. Mai ales la Sportul Studențesc, unde juca rol de "copil teribil", Hagi face câteva meciuri de-a dreptul senzaționale, contribuind decisiv în 1985 la câștigarea titlului de vicecampioni (cea mai bună performanță de până azi a clubului din Regie).
1988-1990: consacrarea la nivel internațional. Hagi joacă (la Steaua București) o semifinală (în 198😎 și o finală de Cupa Campionilor în 1989 (fiind desemnat al doilea jucător ca valoare din competiție, după Marco van Basten) și participă cu România la Cupa Mondială din 1990 - Italia.
1990-1998: anii de maturitate. Hagi este liderul incontestabil al echipei României și contribuie decisiv la cele mai mari succese din istoria Naționalei.
1998-2001: perioada târzie, marcată de o anumită sensibilitate psihică, rezultată probabil, și din stresul acumulat de-a lungul timpului. Din evenimentele "ciudate" ale acestei perioade putem aminti[necesită citare] prima retragere din echipa națională din 199😎, decizie asupra căreia Hagi va reveni în 1999 și conflictele tot mai dese cu arbitrii. Hagi a fost eliminat în 2 meciuri foarte importante, finala UEFA din 2000 (câștigată de Galatasaray) și sfertul de finală de la Campionatul European 2000 (pierdut de România, 0-2 cu Italia) și a provocat un scandal imens în Turcia, în 2001, când a fost pe punctul de a bate un arbitru, fiind suspendat 6 etape pentru acest lucru.
În ciuda finalului de carieră, în general Hagi a fost totuși un jucător fair-play, care era penalizat foarte rar de arbitri.

La Nationala

Hagi a debutat la echipa națională la vârsta de 18 ani, pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia - România. Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) și echipa olimpică (4 meciuri).

În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naționale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naționale. Hagi avea doar 20 de ani și meciul, disputat pe stadionul 23 august împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic - 1986. Evoluția lui Hagi a fost foarte ștearsă și mulți au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câțiva ani căpitanul "de drept" al echipei naționale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur și mai experimentat decât Hagi. Totuși, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al naționalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei naționale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 - USA și 1998 - Franța) și la 2 Campionate Europene (1996 - Anglia și 2000 - Belgia și Olanda).

De asemenea, a mai participat cu România și la Campionatul European din 1984 - Franța (ca rezervă) și la Cupa Mondială din 1990 - Italia (ca titular). Pe 24 aprilie 2001 Gheorghe Hagi se retrage din echipa națională de fotbal a României. La ultimul meci al lui Hagi pentru România au participat 80.000 de fani din toată țara.

Palmares

Sportul Studențesc
Liga I: vicecampion al României în 1985–86
Steaua București
Liga I: 1986–87, 1987–88, 1988–89
Cupa României: 1986–87, 1988–89
Supercupa Europei: 1986 (Steaua a învins ca urmare a golului marcat de Hagi: 1-0 cu Dinamo Kiev)
Cupa Campionilor Europeni: vicecampion al Europei în 1988–89 (finala Cupei Campionilor pierdută de Steaua cu 0-4 împotriva lui AC Milan)
Real Madrid
Supercopa de España: 1990
La Liga: vicecampion în 1991–92
Copa del Rey: finalist 1991–92
Brescia
Cupa Anglo-Italiană: 1993–94
FC Barcelona
Supercopa de España: 1994
Copa del Rey: finalist 1995–96
Galatasaray
Superliga: 1996–97, 1997–98, 1998–99, 1999–00
Cupa Turciei: 1998–99, 1999–00
Supercupa Turciei: 1996, 1997
Cupa UEFA: 1999–00
Supercupa Europei: 2000
Individual
Liga I: Golgheter 1985, 1986
Cupa Campionilor Europeni: Golgheter 1988
Fotbalistul român al anului: 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000
Echipa Campionatului Mondial de Fotbal: 1994