Join the new world

Banalul este obişnuitul. Banalul nu lasă decât cochilia: cochilii rudimentare, ascunzătoare sumbră, carapace, crustă, resturi, gunoi supravieţuitor.

Fără relief, fără vreo proeminenţă, excepţionalul surghiunit, singularul înăbuşit, platitudinea lovirilor meschine se anulează, fiind mici şi evidente. Numim evident ceea ce nu mai are sens, dar revelează animalul uman în condiţiile primare şi minimale ale duratei sale: a mânca, a bea, a defeca, a ataca, a se apăra, a dormi, a se teme, mânie, ruşine, furie, plăcere, neplăcere.

Banalul este protoplasma vieţilor noastre care urzeşte în pact minimal dorinţa risipită. Şterge ardoarea, amăgirea, eroarea, oroarea, fericirea, stupoarea, orele. Înghite umilele noastre încercări de originalitate, sfărâmă nebuniile noastre într-un implacabil “asta e” care transformă neliniştea în ceva insipid. Jocurile de cuvinte şi de spirit – aceşti duşmani în aparenţă timizi, în definitiv singurii durabili, ai banalului – sunt fagocitate, nişte copilării derizorii.

Banalul învinge, este raţiunea primă care ne reproduce fără diferenţă, nişte duplicari mohorâte ale destinelor noastre biologice, viscere bolborositoare. Ţi-ai făcut cont pentru că banalul din realitatea cotidiană te plictisea? Ai dat peste acelaşi lucru şi aici, doar că punem câte un “e-“ în faţă. Grad zero al pactului uman, banalul plictiseşte: abia te obişnuieşti cu el, liniştit şi somnolent, că te şi saturi.

Atunci dorinţa – care este dorinţă de surpriză – rupe pactul: zgâlţâie şi sparge incubatorul care reface fără odihnă ovarele vorace, spermatozoizii efemeri ai iubirilor şi urilor voastre. Dorinţa caută evenimentul: trebuie să se petreacă ceva, să ţi se întâmple ceva, naştere sau moarte, spectacol sau fugă, vreau o excepţie, ceva ciudat, o bizarerie, distrugeţi această ordine. Să vină extraordinarul! Extaticul, uimirea uluitoare, ceva ieşit din cadrul natural, neobişnuit, dincolo de lege! Se poate? Banalul veghează. Deja evidenţa sa toceşte spinii extravaganţelor voastre, în timp ce evenimentele sunt înecate dintr-odată în fluxul nemilosului “asta e”.

Nu există soluţie? Ba da, fără nici o îndoială. “Încercati!”. Încăpăţânaţi-vă să rămâneţi în afara drumului drept: încăpăţânaţi-vă împotriva banalului; să nu aveţi încredere în pactul compact; opuneţi permanenţei sale constanţa refuzului, exageraţi şi perseveraţi. Palavragii, deliranţi, pofticioşi, delincvenţi, gurmanzi, detractaţi, detractori, militari, militanţi: ţineţi la pariul împotriva banalităţii, fără nici o speranţă.

În acest punct banal în care e-românii cad lent dar sigur în insignifianţă, o asemenea decădere nu vă lasă indiferenţi, ce spun eu, nu vă revoltă? Fără glumă! Sţiti perfect, la fel de bine ca şi mine, ce rămâne din marile proiecte, din idealurile înflăcărate. Atunci, nu-i mai simplu şi mai banal să preferaţi indiferenţa aiurită aiurelii inocente?

Ce murdărie este această banalitate, reziduu permanent al cotidianului care te face să-ţi fie ruşine deşi în secret îţi place – dar chiar este atât de secret? Secretul banalităţii este un jeg psihic, psihicul ca o excreţie de negândit. Murdăreşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi, nu te bate, nu te abate, nu aspira, nu inspira, fă-te mic, viclean, răzbunător, maschează-te, strecoară-te, fii realist – ştii unde duc iluziile -, pierde-ţi iluziile.