Ridică-te Tatov !

Day 875, 09:35 Published in Romania Romania by Monitorul Oficial
Salutare tuturor,

După cum anunţam şi prin articolul precedent, Ministerului Informaţiilor îşi schimbă radical forma. În timp, sperăm că pe lângă întocmirea rapoartelor asupra Congresului şi Guvernului, această unealtă va servi şi la reactivarea societăţii eromâneşti. Între noi fie vorba, suntem cam adormiţi ! Presei din eRomânia îi lipseşte vitalitatea. Lipsesc articolele cu adevărat bune, lipsesc analizele cu esenţă, lipsesc oamenii care vor să scrie cu adevărat. Lucrurile acestea lipsesc cu desăvârşire !

Aşadar, astăzi, 13 aprilie 2010, (să fie într-un ceas bun !) deschidem prima, din lungul şir de campanii imaginate de Ministerul Informaţiilor. Prin aceste înfruntări ale peniţei, (vorba vine) vrem să vă redăm plăcerea de a scrie. Vrem să vă facem şi să ne faceţi să zâmbim atunci când citim presa, vrem ca în sfârşit, ziarele şi ziariştii noştrii să iasă din hibernare.

În alte cuvinte, campania Ridică-te Tatov ! ia fiinţă cu acest articol. Subiectul propus de noi pentru a fi gândit / filosofat / aprofundat / puricat / ridiculizat este Alianţa Româno – Ungară. Rugăm toţi tinerii gazetari interesaţi să-şi arunce bine ochii asupra rândurilor ce vor urma:

1) Articolele înscrise în concurs, trebuie să trateze strict subiectul dat. (adică Alianţa Româno – Ungară)
2) Ultima zi în care mai sunt acceptate înscrieri este Duminică, 18 aprilie 2010.
3) Tonul articolului nu este impus. Fie ele pamflete sau analize, toate vor fi acceptate şi tratate în mod egal de către juriu.
4) Articolele care nu respectă legile eRepublik şi / sau pe cele ale bunului simţ vor fi excluse din concurs.
5) Jurizarea acestei înfruntări va fi făcută de către echipa Ministerului Informaţiilor, urmând ca aceasta să posteze la două zile după expirarea termenului limită o listă cu învingătorii.
6) Lista câştigătorilor este finală. Nu se admit contestaţii.
7) Ministerul Informaţiilor va împărţi premii primilor 3 participanţi (posibilitatea ocupării unui loc de două sau mai multe persoane nu este exclusă)
😎 Toate articolele vor fi trimise sub formă de link într-un mesaj privat către Monitorul Oficial.
9) Înscrierea unui articol în concurs, înseamnă că autorul a luat la cunoştinţă despre prezentul regulament şi despre sancţiunile impuse de acesta.

Sperăm să vă deschidem apetitul cu trei premii frumuşele pentru cei mai talentaţi dintre voi.

Locul I cu coroniţă – 150 RON
Locul II cu fundiţă – 100 RON
Locul III cu drag de la BNR – 50 RON

Vă mulţumim,
James Parker – Ministru al Informaţiilor
Victor Gheorghe – Vice – Ministru al Informaţiilor