Join the new world

Bună ziua eMoldova!

Dacă v'un pictor s-ar fi gîndit săptămîna aceasta să imortalizeze eMoldova pe pînză, probabil că stimata doamnă ne-ar privi acum din tablou cu aerul fericit al omului ce tocmai se pregăteşte să scape din lunga plictiseală eRepublikană sorbind pînă la fund din carafa în care a-ngrămădit recolta de cucută pe cinci ani! „Să ne dea Dumnezeu sănătate, fraţilor, că bine-o fost cît o durat!“ par fi ultimele cuvinte înainte de-a o apuca spre cavoul familiei, purtată pe umeri, cu evlavie, de rudele sale apropiate+n timp ce, într-un colţ, Plato ridică gînditor o sprînceană grecească, întrebîndu-se ca bou':" Cu ce dracu-am greşit?!". Din păcate( sau din fericire), pictori nu pre' avem; da' nu-i bai, rudele apropiate întru artă, adicătelea jurnaliştii, reuşesc să redea atmosfera de oboseală extremă, plictis şi mare lehamite, în primul rînd prin prezenţa scăzută din modulul poreclit pompos "Media", şi-n al doilea rînd prin scrierile apărute în ultimul timp:

simcris2210 încheie provocarea lansată cu o săptămînă în urmă premiindu-i pe participanţi; după cum spune şi el, din păcate, chiar dacă ştim despre eroii neamului nostru că dorm îmbrăcaţi în pijamale din zale de oţel, că despică dujmanul cu tot cu cal sau că împart dreptatea mai corect ca regele Solomon, vă vine să credeţi sau nu, au fost doar doi cei ce s-au încumetat a răspunde provocării. Felicitările pot fi transmise, atît lor cît şi organizatorului, într-un mic cadru festiv unde, dacă apăreţi, sigur n-o să fiti trataţi cu cucută. Încercaţi!

"Nu iese fum dacă nu este şi ceva scrum"- iată un vechi proverb născut din înţelepciunea populară combinată cu realităţile din vremuri demult apuse, realităţi care n-ar trebui să se repete pen'că, nu-i aşa, istoria ar trebui să ne-nveţe a nu repeta greşalele trecutului! Zic "ar trebui" pen'că, iaca, Acid Jazz ne demonstrează contrariul printr-o ficţiune în patru părţi. Poate, dacă daţi cu ochiu', învăţăm să evităm "efectele speciale", că de crize nu scăpăm, vorba autorului: o fi vorba de ciclicitate sau, pur şi simplu, "doar un rezultat al lăcomiei şi arivismului specific speciei umane".

Pavlike vă invită să alungaţi plictiseala şi, totodată, creţarii de prin conturi. Aşadar, dacă doriţi ca, pînă să e-decedaţi, să vă bucuraţi de toate deliciile e-vieţii, ar fi indicat ca drumul spre ţintirim să treacă prin sala pierzaniei. Distracţie plăcută vă urez🙂

În asurzitoarea linişte aşternută în presa emoldovenească greierele îşi face auzit ţîrîitul tot mai rar, parc-ar avea un nod în gît simţindu-se la margine de drum. Sperăm să nu coboare!

Ministerul Culturii ne invită să admirăm niscai frumuseţi arhitectonice. Şi, dacă tot asa evenimentele se odihnesc şi istoria cască, ne invită într-o incursiune prin librării celebre ale lumii, uitînd că, pentru mulţi, răsfoirea unei cărţi, să nu mai vorbesc de citirea ei, reprezintă o activitate dureroasă echivalenta cu perpelirea la foc mic înfipt într-un par de-al lui Tepeş-Vodă!. Oricum, noi mulţumim onor ministrului şi aşteptăm ediţia care să se plieze mănuşă pe febrila activitate din eMoldova.



Cam atît pentru săptămîna aceasta! Poate vă-ntrebaţi de ce-s aşa pesimist şi chiar o ţîr' macabru...Eh, publicasem mai demult un articol car' se potriveşte şi-acum. Mi-aduc aminte că, parcă-parcă, lumea o-nceput a mişca niţel, probabil ca să-mi facă-n ciudă şi să-mi arate că n-am dreptate. Poate merge şi-acum🙂 :

Oraş nou...




Oraşul cel vechi avea căutare şi oameni respectaţi pentru vorbă-l însufleţeau; intrasem pe poarta cea mare , cu pas uşor, să nu stîrnesc colbul uliţelor. Uimit mă uitam la şotronul pe care oameni în toată firea-l săreau copilăroşi zîmbind larg, fără să le pese de gura lumii...Muzici de harpe răzbăteau de prin casele ale căror ferestre nu ştiau a se-nchide...În capătul străzii un copac uriaş îşi ploua frunzele uscate. Am alergat într-acolo şi l-am strîns în braţe...îi puteam simţi respiraţia. Copiii alergau pe stradă rîzînd...adulţii rîdeau făr' să alerge. Cîinii lătrau la trecători, dar zîmbet se simţea în lătrat... Un bătrîn s-a aplecat către mine şi zîmbind mi-a spus: " Sprijineşte-ţi sufletul, pribeagule ". L-am privit în ochii strălucitori şi calzi. Am ştiut că-mi pot trăi visarea, am ştiut că-s acasă...

De mult nu se mai joacă şotronul în urbe, trotuarele-s goale, cu dale lipsind. Străzi lipsite de nume se-ncolăcesc în jurul unor case cu tencuiala smulsă de ghearele vîntului ce bate de niciunde către nicăieri. Dintre pereţi nu mai răzbate muzica ci o tăcere sfîşietoare...doar vechiul orologiu se mai aude scrîşnindu-şi secundele-ncărunţite...tiiic-taaac.
Oraşul e nou, dar e pustiu. E gol, gol pînă şi de amintiri.
Peste bătrînul copac sprijinitor de suflete se-ntinde acum o groasă pînză de păianjen...Oraşul e nou, da-i ucis de uitare.

Îmi iau inima-n dinţi şi păşesc prin lumea asta îngheţată de timp, căutînd drumul spre poarta cea mare. Poarta pe care-am intrat în oraşul cu Oameni...Doar cîinii mai latră amintindu-mi c-aici am fost acasă...


'Ai să ne mai auzim din cînd în cînd!





O săptămînă voioasă vă urez!