Join the new world

Oṃ bhūr bhuvaḥ svaḥ


Namaste. _/\_ - Bună să vă fie inima !

I’m a hobbit, but this is the Kingdomm of the Dwarfs. – Patanjali - amintindu-mi o veche ePoveste în care acesta era rolul ce revenea românilor, să adune grămezi de aur și nestemate în castelele lor din munți.





În Apuseni, obiceiul ăsta a dăinuit. Focurile din munți încă mai trezesc oamenii noaptea, încă mai îi adună pentru ceva, ceva mai important decât ei înșiși.
A rămas obiceiul acesta de pe vremea Crăișorului. Tot de atunci oamenii știu a buciuma de război.

Când am aprins focul am știut că nu mai e cale de întoarcere. Am știut tot ce va să vie. Mi-am asumat toate păcatele ce au să fie datorită acesteia.
Eu puteam să iau asupra mea toate acestea, fără frica de a greși sau de a rata ținta acestei vieți. Ajunsesem deja, la capătul drumului. Ceilalți nu trebuiau să sufere pentru aceasta.

Jnepenii uscați s-au aprins iute, nici nu a trebuit să folosesc iarbă. Focul a pâlpâit o vreme, flacăra se căuta pe Sine.
Apoi vâlvătaia a prins curaj și trunchiurile brazilor au dat putere focului. În sfârșit, lemnele munților noștri ardeau pentru cauza noastră, nu a altora.

În trei zile toate vârfurile Carpaților erau în flăcări. Românii, și de o parte, și de alta, știau ce urma să se întâmple.

Am fi putu să ne întâlnim toți undeva și ar fi fost cea mai mare adunare a noastră, ar fi fost ceva nemaivăzut.
Totuși am preferat să rămânem fiecare unde era și am ales să pun față în față cu ei înșiși (v-am spus că în fiecare Om este un Înger) doar pe cei care erau vinovați că ajunsesem aici.

Jormania lui Culianu nu mai exista, Românii se treziseră și își luau soarta în mâini. Nu mai existau Pergamente diafane care să le fure visele, acum erau ale lor.
Nu mai erau Basarabeni, Bucovineni, Olteni, Munteni, Dobrogeni, sau Ardeleni, acum toți erau Români și toți împărtășeau aceleași gânduri și aceleași vise.

Atunci toți oamenii se iubeau, unii pe alții (sau pe altele) și nu era nimic care să dărâme puterea iubirii.
Nici animalele nu erau urâte, căci și ele erau ființe.
Așa se întâmplă când Oamenii își regăsesc propria natura, cea care îi pune mai presus de Îngeri.

La început oamenii se speriau că pot să știe, să înțeleagă ce gândesc ceilalți și, mai ales, că ceilalți știu, înțeleg ce gândesc ei. Se simțeau goi în fața celorlalți, ca și Adam și Eva in Eden.
Dar nu aveau ce face și a trebuit să se obișnuiască, fiecare, cu acest … cadou pe care îl primiseră

Justiția nu mai avea sens și oamenii începeau să înțeleagă că ei înșiși pot acum să știe cum și dacă se pot înțelege. Multe alte … autorități nu își mai avea sensul și … politicienii nu îi mai puteau minți.
Sistemul a căzut de la sine, în condițiile astea, pentru că odată pierdute capetele sale, ceilalți au fost atât de speriați, mai ales pentru că toți știau ce gândesc, încât toate structurile de poliție și teroare ale sistemului s-au … dizolvat, pur și simplu, și au făcut-o natural, fără nici un ordin sau dispoziție pentru asta.

Oamenii putând comunica unii cu alții, indiferent de distanțe, Statul nu își mai avea rostul, pentru că viața nu avea nevoie de alte atele, revenise la cea mai pură stare de normalitate și naturalețe.

Totuși, încă mai viețuiau și oameni care ne voiau dezbinați, și lupta cu aceștia, deși nu avea rost, urma să se întâmple.

…




Meri shubhkaamanaaye aapke saath hai !
Toate cele bune, tuturor !