98 de ani

Day 3,049, 03:17 Published in Romania Romania by direct x
ambient muzical

Mâine se împlinesc 98 de ani de cand prutul n-a fost graniță ca acum.
Sunt oameni care îndeamnă la unire. Unirea aceluiași popor în granițele aceleiași patrii. Oricât suflet pui, trebuie să pui de două ori mai multă minte. De data asta, va trebui să punem în slujba țării tot ceea ce avem mai bun, ca s-o facem definitiv.

Factorii geopolitici si geoeconomici care pot determina unirea.
1. Dorința populară
Dacă în dreapta prutului toate datele converg spre unire, undeva la 70% din populație fiind favorabilă ideii (aici ar fi de amintit de discuțiile legate de costuri de suportabilitatea lor, de împarțirea acestora pe ani/zone geografice) nu aceleași lucruri se pot spune despre cei din stânga prutului unde, în procente (sursele variază între 25 si aprox 50😵, dezideratul unirii nu a atins masa critică. (parte datorită propagandei rusești, parte necunoașterii, parte disoluției ”statului” Moldovean datorită corupției endemice, batăii de joc la adresa propriei populații...etc.)
Cu alte cuviinte, România vrea, Moldova nu prea știe ce vrea, sau joacă la 2-3 capete, cum o face prin politicienii ei, de 25 de ani încoace.

2. Rusia
Rusia a ocupat de 12 ori principatele Române sau România în ultimii 300 de ani. Niciodată rușii nu ne-au dorit puternici. Toate, dar absolut toate momentele în care am fost uniți, au fost atunci când Rusia a fost slabă.
Acum, Rusia vrea să-și recâștige rolul de jucător geopolitic global. De aici toate isprăvile recente ale rușilor:
- Anexarea Crimeei odată cu atacarea statalitații Ukrainei și încercarea de federalizare a acesteia (Rusia a câștigat un rol important și un loc la masa negocierilor)
- Siria. A intervenit militar, a intrat la masa negocierilor și s-a retras în timpul unui armistițiu + bașca 2 baze militare acolo. Ghiciți care este propunerea Rusiei: evident federalizarea Siriei....
- Transnistria. Aici sunt deja de 25 de ani. Care e proiectul lor? Federalizarea Moldovei.

3. SUA
Ultima administrație a ales politica pașilor mici. Slavă Domnului că suntem în NATO și avem parteneriat strategic cu ei, între noi fie vorba, le-am zgândărit ridichea foarte tare rușilor cu asta.
În context global, SUA se concentrază acum mai mult pe ASIA și zona Mării Chinei decât pe Europa. Cere europenilor să-și gestioneze mult mai mult problemele. Zona de influența a lor pendulează, vom vedea dacă va rămâne Moldova o zonă gri, un ”no mans land” sau, această zonă va fi împinsă mai la est.

4. UE
UE se comportă dezarticulat. Are mulți cai troieni în interior (vezi ungaria si mai nou italia) nu mai discutăm aici de interese economice, de dependență de utilități (gaz, petrol, etc...). Dacă vorbim de gaz, UE nu a reușit să-și asigure independența totală față de Rusia. Si nici nu va mai avea cum. Rusia îi controlează și pe azeri, va controla și Siria și sunt la mare prietenie cu Iranul. O slabă șansă e Irakul, dar acolo, în nord, între irakieni și turci, mai sunt kurzii (care sunt în război cu turcii și sunt sprijiniți substanțial de către ruși).

5. Turcia
Spre surprinderea mea, turcii, a doua putere militară din NATO sunt izolați. Sunt la cuțite cu rușii după doborârea avionului rusesc, ca și cadou probabil pentru sprijinul acestora pentru kurzi.
Având în vedere relațiile noastre din ultimul secol și jumătate cu turcii, o să trebuiască să ni-i facem și mai prieteni, pentru că suntem aliați iar la Marea Neagră sunt singurii care se pot opune rușilor cât de cât.

Concluzii
O să vă întrebați de ce naiba o vorbit ăsta atâta de UE, sirieni, azeri, turci, iranieni, americani si alte popoare în condițiile unirii Moldovei cu România.
Simplu: dacă privim în istoria recentă, unirea celor două germanii s-a făcut ținând cont de:
- Voința populară
- Contextul geopolitic și geoeconomic regional (negocieri SUA-URSS-UK)
- Utilități

Acum, cu o Rusie în creștere, cu modele de state federalizate pe care le poate controla foarte ușor, și care vrea și mai mult, nu-mi doresc decât o nouă Yalta, în care pe modelul trasat de Churchill, să fie împărțită influența între vest și ruși:
50%-50% UKR
90%-10% Moldova (fără Transnistria)
50%-50% Siria

Rușii au gândit întotdeauna pe termen mediu și lung. Au strategi foarte buni, și nu vor lăsa nimic din mână decât dacă ori li se oferă mult mai mult, ori au probleme mari la ei acasă.

Sper ca Moldova să fie aleasă cum am spus mai sus. Între timp, putem să ne apucăm de treabă. Cetățenii pe bandă rulantă, România să continue curățenia, Moldova să se apuce de făcut curățenie, să ne întâlnim și să ne împărtășim mai mult din experiențe, să muncim mai mult, și cu siguranță că, dacă jucăm și judecăm cu cap, o să reușim să găsim cea mai bună cale să ne reîntregim ca nație.
dx