Join the new world

E obosit. A fost o zi lungă la serviciu și Mihai se îndreaptă mecanic spre casă fără puterea să se mai bucure că și-a terminat tura. Respiră lent și merge cu privirea-n jos, uitându-se mai mult în gol, fără să se gândească la ceva anume. E o frumoasă seară de vară, cu cerul senin, cu asflatul și pământul încă dogorind dar cu o briză plăcută care-i trece prin păr, peste față, peste umeri, de parcă o mână invizibilă încearcă să-i aline oboseala. De undeva vine un miros dulce, cu aromă de vanilie și încă ceva subtil, greu de identificat dar foarte îmbietor. Încetinește puțin, își ridică privirea și se uită rapid de jur împrejur, că poate identifică de unde vine mirosul. Culmea, nu vede nicio patiserie sau cofetărie. Se oprește, se uită-n urma lui și vede o femeie cu un copil de mână și o pungă semi-transparentă cu ceva învelit într-o hârtie. Asta era! Probabil aroma îmbietoare era parfumul ei, cine știe...

Imaginea celor doi i-a completat frumos senzația pe care a avut-o când a trecut prin valul de vanilie și parfum, așa că s-a întors în față zâmbind ușor, iar cu ochii închiși și-a umplut plămânii cu rămășițele din aer. Aaaah... Acum a început să simtă și briza plăcută, iar uitându-se înainte și-a strâns imediat ochii din cauza soarelui care trăgea să apună și se reflecta puternic în geamurile unui magazin de pe margine. Parcă ceva s-a declanșat în el și nu avea puterea sau voința să riposteze. Nu-l aștepta nimeni acasă și arșița zilei a trecut, lăsând loc plimbăreților care nu se agită să frecventeze cluburile. Ajuns într-o intersecție la 3 străduțe de casă, la o oră decentă să mai facă ceva în ziua aia, Mihai își spune că n-ar fi rău să-și schimbe ruta spre casă prin parcul din apropiere. Nici n-a apucat să se gândească la altceva, concentrat pe mașini și pietonii care i-au ieșit în cale, că s-a și trezit în parc.

Vacanță, mame, copii chicotind, tineri la plimbare și pe bănci, bătrânei la table și povești de tot felul... nici nu știa încotro să se întrepte. Era dezamăgit că-i atât de plin parcul și-l bătea gândul s-o taie spre casă când doi tineri s-au ridicat de pe o bancă din apropiere și au alergat spre un grup care-i așteptau vociferând ceva despre o terasă cu nu știu ce pizza. Perfect! Imediat s-a lipit de bancă. S-a așezat ușor pe spate, cu picioarele întinse și cu ochii-n cerul roșu-aprins, pe care soarele se pregătea să-l părăsească. Încă puteai simți cum îți învăluie soarele pielea cu ultimele valuri de căldură, iar Mihai a inspirat adânc și-n timp ce lăsa încet aerul să iasă din el a schițat un zâmbet în colțul gurii și și-a amintit de aroma de vanilie și acel ceva în plus. Arăta bine femeia cu copilul. El n-avea pe nimeni, deși coresponda prin internet cu o tipă pe care o știa de ani buni însă pe care n-a îndrăznit s-o caute în persoană, s-o scoată la un suc pe undeva. Era taman din partea cealaltă a țării și avea și un program mai haotic, așa că asta plus programul lui l-au deturnat de fiecare dată când i-a trecut prin minte să-i facă o vizită surpriză.

Îi plăcea să povestească cu ea, că erau pe-aceeași lungime de undă în multe privințe și reușeau să fie foarte atenți unul la altul când își vărsau ofurile alea cele mai grele și intime. Internetul le ușura mult conversațiile, lipsa ochilor celuilalt făcându-i să se deschidă foarte ușor, fără teama de a fi văzuți varsând lacrimi la subiectele grele. Asta-i ajuta să se simtă mai relaxați și mai puternici. Nu-i vedea nimeni, se consolau reciproc, iar din când în când se jucau cu cuvintele, simulând o întâlnire față-n față, brațe în brațe, piele pe piele. Mihai rânjea singur pe bancă, gândindu-se la ultima lor conversație fierbinte, iar o fată în trecere și-a controlat zâmbetul strângându-și ușor buzele, dându-și părul cu mâna după ureche. El nici n-a observat-o, fiind parcă în transă, retrăind senzațiile experimentate cu Bianca prin internet.

- Nu vă supărați, e ocupat?
- Ăăă, nu... nu aștept pe nimeni – spuse Mihai dând din umeri. I-a făcut imediat loc doamnei care s-a așezat în capătul băncii cu o carte groasă de trei degete și o plăsuță cu apă și ceva de ronțăit.

Ehe, a pierdut ocazia s-o vadă măcar o dată pe Bianca și acum ea e într-o relație... complicată, cică. Să-ți dai cu capul de pereți când știi că cineva cu care te-nțelegi atât de bine – cel puțin prin internet – are niște probleme pe care cu tine ar fi imposibil să le aibă. Nici măcar nu-i într-o relație cu adevărat serioasă, să-și ia gândul de la ea, ci stă cu sufletul la gură de fiecare dată când povestesc, că poate-poate a rupt-o cu ciudatul ăla. Nu că li s-ar simplifica viețile cu programul lor de lucru, ci ar ști-o liberă de probleme, griji, și... desigur... exclusiv a lui, chiar dacă numai prin internet. Dar îi și convine situația pentru că apucă să dezbată cu ea lucruri serioase despre relații. Își află și el limitele, reușește să se analizeze, s-o analizeze și pe ea, să-și imagineze cum ar fi cu ea în viața de zi cu zi. Optimist, în ciuda situației cretine în care se află, Mihai speră totuși că șansa îi va surâde. Pentru că e prea frumos ceea ce simt împreună atunci când se explorează unul pe altul.

Bip-bip-bip-bip-bip! I-a vibrat telefonul în buzunar și l-a scos repede să vadă ce e. Bianca tocmai l-a bâzâit cu un mesaj scurt că se întreaptă spre casă și abia așteaptă să facă o baie fierbinte. Încruntat, nelămurit, Mihai îi răspunde întrebând-o:
- De ce nu un duș răcoros?
- Pentru că vreau să dau jos canicula de pe mine – zise Bianca. Și pentru că mă simt jucăușă în seara asta și vreau să mă răsfăț puțin. Ai chef de povești mai târziu? Voi fi singură și nu vreau să mă plictisesc.
- Sigur – i-a răspuns Mihai –, dă-mi de veste când termini baia și-s numai al tău.
- Mersi, te pup.

Aiurea... „numai al tău”... De ce naiba am spus asta?! Deși i-ar plăcea din cale-afară să fie așa, e prea complicat să fie posibil. Cu toate astea, Mihai s-a ridicat imediat de pe bancă și s-a îndreptat în pas alert spre casă. În seara asta va avea ocazia să discute despre orice și oricât, că-i vineri și sfârșitul de săptămână îl așteaptă cu două zile de odihnă și un soi de preludiu cu Bianca. S-a dezbrăcat rapid, a luat cu el telefonul în baie și l-a lăsat aproape, să nu-l piardă din ochi până se răcorește la duș. Chiar și așa, în timp ce se spăla pe cap n-a auzit când i-a lăsat Bianca un mesaj că e posibil să întârzie puțin, că s-a întâlnit în fața blocului cu o veche prietenă și stau de povești. Pe când a terminat dușul, Mihai și-a luat telefonul în primire și-a strâns din dinți de nervi că trece timpul și nu știe cât va avea de așteptat. Așa că s-a postat în fața televizorului și după 10 minute de navigat ca turbat pe toate posturile, de câteva ori, îi vibrează telefonul în mână și vede o poză cu un picior ieșind din spumă, pe marginea căzii: „Am ajuns! Îți scriu după ce ies.”

Agonie și extaz... Îi venea să se urce pe pereți în așteptarea discuției. Deja își imagina ce vor povesti, cum o va ațâța, cum se va juca și ea cu cuvintele, cum își vor folosi din nou imaginația să se simtă unul lângă altul în modul lor firesc-absurd pe care-l practică de câțiva ani. Mihai și-a lăsat telefonul pe birou și s-a mutat la calculator, că de-acolo scrie mai repede și vede mult mai bine pozele trimise. După ce i-a scrâșnit vreo 2 minute calculatorul, a intrat în facebook și a dat clic pe poza trimisă mai devreme, s-o vadă pe tot ecranul. Nu doar că a uitat de oboseală, ci s-a energizat imediat când i-a văzut unghiuțele vopsite cu ojă roșie, ieșind ușor din spumă. Îi plac femeile care au grijă de ele și nu se dau băiețoase, iar Bianca e exact așa cum simte el că trebuie să fie o femeie – cochetă fără să exagereze, feminină în gesturi și gândire, sensibilă la gesturi galante și fără fițe de divă. S-a mai zgâit puțin la poza din baie, după care a închis-o și s-a apucat de recitit mesajele mai vechi, să intre-n atmosferă.

Sprijinindu-și fruntea într-o mână și cu cealaltă pe mouse, Mihai derula și citea de zor, ușor aplecat deasupra tastaturii, de parcă era gata de atac. Nici n-a sesizat când a trecut timpul și a văzut-o pe Bianca zâmbindu-i într-o nouă poză. De data asta era la calculator, cu părul învelit în prosop și într-un capot de baie suspect de gros pentru vară.

- Mi-e frig, merg să mă usuc și revin – i-a spus Bianca imediat după poză.
- Ok, mă găsești aici.

Așa că Mihai și-a luat din nou poziția de atac și citea într-un suflet mesajele din urmă. Îi sclipeau ochii ațintiți pe ecran și își mușca de zor buzele parcurgând cu nesaț ultima discuție - cea fierbinte. Nu-l interesa cât de moral era ce făceau, el fiind singur și ea... „complicată”. Cum aveau undă verde la povești, cum își tocau nopțile pe tot felul de subiecte, cu greu dezlipindu-se abia în zori sau uneori după. Băteau orice distracție în club, deși față-n față probabil ar fi ieșit scântei la câtă pasiune puneau în discuțiile lor jucăușe. Recitea cu plăcere paragraful în care îi spunea cum vrea s-o simtă încolăcită în jurul lui, să-i simtă pielea cum arde pe a lui, cum și-ar trece mâinile pe spatele ei, s-o simtă cum asudă de plăcere sub buricele degetelor lui, când Bianca revine cu un mesaj:

- Mihai, iartă-mă dar baia asta m-a lovit ca trenul și mi se închid ochii. Nu știu cum va fi mâine, că ne-au invitat părinții lui pe la prânz și nu știu cât vom sta și ce vom face după. Îți mai scriu când pot, ok? Scuzeeeee! Te pup, noapte bună.

Mihai a rămas „interzis”. Era cu degetele pe taste și nu știa ce să-i zică. Simțea că explodează, deși nu putea să se supere pe ea - pur și simplu nu putea. Era îndrăgostit și oricât de toxică era partea asta a relației lor, toate părțile bune îl făceau de fiecare dată să revină la poveștile lor, să-și păstreze speranța într-o minune, să tânjească în continuare la poze, drăgălășenii, ofuri vărsate și, cireașa de pe tort, ocaziile alea speciale când își dădeau frâu liber imaginației și se jucau cu cuvintele până-și depășeau limitele plăcerii. Era complet dărâmat și a bânguit doar un:

- Ok... noapte bună. 🙁

Era împietrit cu ochii sub mesaj. Aștepta să vadă „Seen ...” și câteva minute mai târziu tot nu apăruse confirmarea. Bianca ieșise din messenger, iar Mihai era în delir în fața calculatorului. Se ambalase atât de mult, încât acum îi tremura stomacul și nu știa ce să mai facă. A mai derulat prin mesajele dinainte dar nu reușea să se mai concentreze, să citească mai mult de două rânduri fără să-și verse sufletul oftând din fundul plămânilor. Nici vorbă să mai aibă răbdare de ceva. Deschidea filă după filă cu e-mail-urile, jocurile lui online, mai revenea la chat să vadă „Seen” și revenea fără succes la alt site de știri sau cine știe ce joc, după care s-a enervat și a întrat în eRepublik și a tancat de i-au sărit capacele.

Noapte bună, Mihai, oriunde ai tanca. 😎


Vise orbitoare: http://www.erepublik.com/en/article/2556381