Vesti din ... Croatia

Day 846, 15:30 • Published in Romania Romania • by aniujual

Dragi compatrioti, va scriu din ... celebrul oras croat. Datoria fata de tara si aliatii nostri m-a purtat pe aceste meleaguri minunate ale Croatiei si cum pana acum nu avusesem ocazia sa vizitez orasul mai sus nenumit (probabil ceva admini au avut experiente neplacute in trecut aici, pentru c-am inteles c-ar fi motiv de ban rostirea numelui sau), mi-am zis sa o fac acum, pentru ca nu se stie cand o sa mai am ocazia. M-am asigurat mai intai ca spitalul este de cea mai buna calitate, convins fiind ca luptele ce urmau a se da vor fi crunte si voi necesita multiple ingrijiri medicale, nefiind in totalitate refacut dupa luptele de sacrificiu date ieri, dupa care mi-am cautat un locsor linistit si m-am pus pe lustruit arme in asteptarea ordinelor.

Eram oarecum agitat pentru ca intampinasem dificultati mari inainte de plecarea in misiune cu echiparea cadetilor de la GN Banat. N-am inteles exact ce se-ntamplase, dar probabil ceva spiridus era pus pe sotii, ca eu le dadeam armele, ei nu primeau nimic si ma trezeam cu ele inapoi la mine. Ba mai mult, la fiecare soldatel mi se-ntampla asta si de parca n-ar fi fost destul, mai trebuia sa trec si nu stiu ce provocare ce implica descifrarea unor texte ciudate, insa zborul cu avionul, chiar daca scurt, impreuna cu saltul cu parasuta au reusit sa ma calmeze. Uitasem deja de faptul ca pierdusem de 10 ori mai mult timp ca de obicei cu echiparea alora mici, ba chiar trecusem si peste faptul ca in clipa cand am vrut sa vad cum se descurca pe campul de lupta, m-a lovit brusc o orbire si n-am vazut pe nimeni miscand, desi ei toti sustineau ca au luptat. I-am crezut pe cuvant si mi-am mutat gandurile pe misiunea din Croatia.

Incetul cu incetul se strangeau soldati de prin toate tarile aliate, tensiunea crestea si ea odata cu numarul lor, iar canalele de comunicare deveneau tot mai solicitate. Ma uitam oarecum neincrezator la zidul imens ridicat de adversari, insa odata cu intrarea in lupta a tank-urilor aliate si cu scaderea vertiginoasa a zidului, am inceput sa realizez ca avem sanse foarte mari sa castigam. Entuziasmul si increderea in randul soldatilor crestea cu fiecare caramida ce se desprindea din acel zid, fiind cu totii convinsi ca nimic nu ne mai poate opri. Asteptam nerabdator sa lupt si apoi sa fug pana la spital sa ma revigorez, caci dom'soara asistenta mi-a zis ca nu primesc ingrijire medicala decat daca-i arat rani proaspete, desi eu eram pe jumatate lesinat.

Dupa o eternitate de asteptare, au sosit si ordinele, asa ca am tras aer in piept, am vrut sa spun o rugaciune dar mi-am amintit ca-s ateu si-am pornit la lupta. Am pus tinta pe un mustacios si-am apasat pe tragaci, pentru ca in clipa urmatoare sa ma trezesc in fata mea cu o imensitate de gaina decapitata. Am vrut s-o lovesc cu patul pustii, dar am constatat ca nu mai am arma, asa ca mi-am zis ca e momentul sa fug la spital. Surpriza insa, orice incercam sa fac, eram intampinat de aceeasi gaina si-am constatat ca ne confruntam cu invazia, colegii mei de arme avand si ei de furca cu aceeasi gaina. Peste tot in jur auzeam strigatele disperate ale camarazilor in incercarea lor de-a scapa de gainile invadatoare. Dupa minute bune de luptat cu gainile, pare-se ca lumea deja se resemnase si plecase sa viziteze orasul, pentru ca numele lui era rostit de catre toti, fiecare in limba lui. Ce n-am inteles insa, a fost de ce se faceau asocieri intre oras si dumnezei, sfinti, icoane si mai ales admini, dar probabil ca eram prea ametit de la luptele istovitoare cu gaina ca sa mai inteleg ceva.

Deodata, gainile au disparut asa ca am dat fuga la spital sa ma vitaminizez si sa ma intorc la lupta. Am constatat insa cu stupoare ca spitalul disparuse, cu tot cu asistenta careia-i facusem ochi dulci mai devreme, fara succes insa pentru ca-mi observase verigheta. Am scos harta orasului, crezand ca am gresit locatia, dar ma aflam unde trebuia. Am colindat pe strazi cautandu-l prin toate cartierele posibile, revenind de zeci de ori in locul unde stiam ca trebuie sa fie, insa in zadar, nu era si pace buna.

Obosit si enervat la culme am deschis statia de emisie-receptie si am inceput sa ascult ce vorbeste lumea. Dezamagire, nervi, frustrare, injuraturi si altele asemenea, doar asta mi-au auzit urechile. Pierdusem lupta, desi fusesem pregatiti, desi aveam puterea, echipamentul si soldatii necesari sa invingem, insa gainile ne venisera de hac. Iritat la culme, m-am ridicat, i-am tras un sut puternic cutiei pentru scrisori de care statusem rezemat si cum singurul lucru pe care-am reusit sa-l fac a fost sa imi scrantesc piciorul, m-am asezat la loc si m-am hotarat sa va scriu.

V-as mai scrie, insa merg sa mai incerc o data sa caut spitalul, poate-poate ca prin magie, a aparut intre timp. Sper ca macar scrisoarea sa ajunga la voi si sa nu fie interceptata de gainile invadatoare ...

Cu drag, un soldat dezamagit profund.

Morala : Stati prea bine cu nervii ? Apucati-va de eRepublik, Lumea Noua, a celor ce vor popula spitalul omonim dupa cateva luni de lupte cu gainile decapitate.