Roman Daco prezintă Revista Presei zilelor 2852-2861

Day 2,861, 08:46 Published in Romania Romania by Ministerul Media

Salutări colegi de joacă!

Bine ați (re)venit la Revista Presei! De la ultima ediție s-au publicat în eRepublik vreo 1650 de articole, dintre care aproximativ 55 în eRomânia. De la ultima mea ediție au trecut fix un an și 5 zile, timp în care s-au publicat în eRepublik vreo 106500 de articole și (din păcate, doar) puțin peste 50 de Reviste ale Presei. În medie cam una pe săptămână, aproximativ perioada pe care o voi acoperi și eu aici. Să vedem ce s-a scris în perioada aceasta:



Navigator111 a reușit în cele două luni și ceva de eviață să se implice și să se impună în cam toate domeniile de activitate erepublikană. E congressman fără butoane și purtător de cuvânt Templier, 2nd Commander și ofițer de recrutare la Șoimii Patriei, vMod, ambasador în eArgentina și eSerbia, doi dintre aliații noștri de calibru, dar e prezent la această rubrică în primul rând pentru că scrie bine. Drept dovadă, cele două articole (primul și al doilea) în care prezintă jocul eRepublik într-o manieră mai reușită decât i-am văzut făcând-o pe cei plătiți special pentru asta. Și culmea, fără elemente de senzațional, de click-baiting sau alte asemenea.

vladb reprezintă una dintre vocile ascultate și respectate din presa eromânească. Unul din puținele cazuri în care cu cât mai lung textul, cu atât mai interesant. Cel mai recent articol al său nu face excepție.

Copacescu este cronicarul prin excelență la care adaugă și un stil al scrierii pe care personal îl apreciez foarte mult. Lista cu articolele publicate în eRomânia el o ține. Listă la care a contribuit cu prisosință săptămâna asta, trecând cam prin întreg spectrul de articole erepublicane: opinie/editorial (putereA corupe), tutorial (despre eReduceri), articol NOToficial (Prezentarea Unităților Militare 2015), și nelipsitul spam (external advertising).



Michelina Farnesse nu știe încă de ce și-a făcut ziar, așa că ne mărturisește asta, în limba engleză, în primul ei articol.

djsprint deschide ziarul cu lauda de sine, e adevărat meritată, rar vezi pe cineva câștigând BH la două divizii diferite în aceeași luptă. După care întinde coarda și ne cere și cele 25 de comentarii pentru misiune.

Niky Oprea trece cu lejeritate și brevitate de la spam la o întrebare de începător și apoi la întins mâna pentru cele 25 de comentarii.

Tot pentru cele 25 de comentarii adymus e în stare să-i iubească pe toți membrii stimați ai comunității. Eu nu m-am simțit stimat așa că am zis pas...



Încercarea Nemesis de MeTeO în eUngaria încă mai are ecouri:
DoDrew a scris un articol de trololo despre grija cu care Guvernul eRomâniei s-a grăbit să se delimiteze de acea acțiune; totuși pentru că a neglijat să scrie că „acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare” mulți l-au luat în serios, semn că sensibilitatea la subiect e încă ridicată.
direct x are propriile post-concluzii asupra evenimentului
ted75 și-a dorit chiar un referendum național pe tema unui război cu ungurii. Deși nu s-a priceput să facă un sondaj pertinent, rezultatele publicate 2 zile mai târziu au arătat un scor neașteptat de strâns.
Tigran the Great are un articol doi într-unul cu viziunea personală despre subiectele la zi: acțiunea Nemesis și dictatura lui VampireA.

Navigator111 este impresionat de organizarea și disciplina armatei chiliene, așa că ne-o dă de exemplu, poate învățăm și noi câte ceva.

rareshandrei se plânge că a luat țeapă de la stat cu proiectul Regimentul de Infanterie „Decebal”. Dacă nu știa bancul cu statuia... bine, în eRepublik bancul e cu pușculița.

Milanezu prezintă simptome de fosilizare: a rămas fără obiective în joc. Poate se inspiră de la Stelistu96, care are o întreagă listă.

murii show ne-a anunțat în VIESPEA intenția de a conduce peste cele zece muște care au mai rămas în Partidul România Unită după plecarea în masă și fuziunea cu PL. Mita electorală l-a ajutat să își ducă fără emoții planul la bun sfârșit. Să trăiți domnu' PePe!

s4ndu a candidat și a câștigat și el, însă la un partid mult mai mare, Templierii.

PelasgianWarrior a flatulat o lege de NE împotriva Ungariei, unul dintre motivele pentru care VampireA a declanșat dictatura, după care supărat că nu mai are butoane cu care să-și bată joc de democrație a declarat că nu se mai joacă de-a congressman-ul. Curat murdar.
Mai târziu, pentru că i-au murit lăudătorii, și-a angajat alții pe 10 arme Q7. Cu spor 900% pentru limbi performanțe deosebite.

BATRANUL99 a lansat un concurs de articole menite să atragă noi jucători. S-au înscris până acum Navigator111 cu cele 2 articole menționate în secțiunea anterioară, sokm cu o Chemare în versuri, visator, Mentalist de Bucovina și moisea.

Loolie Drea s-a specializat și ea în concursuri, cel mai recent încheiat numindu-se „Descoperă România”.



demidicus, ambasador și el în ePortugalia și eBelarus, a publicat un dialog imaginar între Plato și prolificul săptămânii, Copacescu.

direct x își încearcă și el mâna la pamflete cu o presupusă tentativă românească de AS în Cuba (doar toți vrem să fim cubani). Am râs și eu pe alocuri, dar mirosul de salam din boxe nu știu cum îl mai scot...



Mircea.cel.Batran e mândru că s-a înrolat în UM Nifty., Rebv4rw a lansat un scurt concurs de versuri, Nicolletta are poze de la mare, Lucian82 a considerat de cuviință că trebuie să comemorăm și aici moartea lui Avram Iancu, demidicus a extras numerele câștigătoare (vorba vine, că nu a câștigat nimeni) la Loteria Națională Gratuită, manasel e pus pe bancuri, vyvy are o listă personală cu cele mai așteptate jocuri din anul aproape încheiat, iar Patavissa are o întrebare.



Ziarul președintelui-dictator VampireA, actualizat cu explicația trecerii din nou la dictatură a eRomâniei, una în care totuși promite că dictator va fi CP-ul.

Ministerul EducaţieiMinisterul Apărării cu Ordinele de Zi la nivel naţionalMinisterul de Externe actualizat cu lista ambasadorilor eRomâniei pentru luna septembrie • Monitorul OficialBanca Nationala a României

Ziare ale Unităților Militare Românești

Garda Naţională (recrutare: ON) | Forţele Aeriene Române (recrutare: ON), pentru care eclipseanu is sleepy a publicat statistici săptămânale | Șoimii Patriei (recrutare: ON), actualizat cu rundele VI și VII ale echipării săptămânale | Dacia Immortalis (recrutare: ON), actualizat cu statistici săptămânale | Vulturul Negru (recrutare: ON) | BraveHearts Romania (recrutare: N/A) | Braţul de Fier (recrutare: ON) | Gryphon Power Soldiers (recrutare: ON) | Brothers in Arms (recrutare: ON) | Nemesis (recrutare: N/A), actualizat cu statistici săptămânale | Legiunea Umbrelor (recrutare: ON), actualizat cu statistici pe două săptămâni | Garda de Fier (recrutare: ON) | Haiducii (recrutare: ON) | Romania Unita (recrutare: ON)



Azi la colțul ministrului găzduim o festivitate de premiere, a cărei maestră de ceremonii este Alina V:

Mulțumim participanților la concursul “România în imagini”! Vă prezentăm rezultatele - conform voturilor valide ale cititorilor și opiniei juriului format din Alina V, Bogdan Armand Sibrand și VampireA:

Locul 1 - Tigran the Great

Lacul Ochiul Beiului

Locul 2 - titziano

Câmpulung Moldovenesc

Locul 3 - Demidicus

Sarmizegetusa Regia

Locul 4 - alexalexander

Hunedoara - Castelul Corvineștilor.

Locul 5 - Mentalist de Bucovina

Cascada (Izbucul) Bigăr

Mulțumim încă o dată pentru participare și implicare! Suntem mândri să vă informăm că imaginile câștigătoare, împreuna cu articolul în care s-a făcut selecția, au fost transmise colegilor de la Ministry of Press GR care au fost încântați și entuziasmați de răspunsul nostru. Vă transmitem, tuturor, călduroase felicitări! 🙂



Spor la joacă!
Roman Daco pentru Ministerul Media