pe coridor

Day 5,476, 09:30 • Published in Romania Romania • by IntoOblivion

De-a lungul timpului cred ca am asistat la milioane de nasteri.
In prima camera se nasteau idei. Cand intram in incaperea aceea, aparent, nu se petrecea nimic. Ochi morti, privind in gol, urmarind crapaturi in perete, paianjeni uscati, manuale deschise, ca apoi sa se mute mecanic la alt punct de asa zis interes. Si, dintr-o data, o mare lumina, un cutit auriu ce reusise pana atunci sa injunghie nenumarate incorporari, o flacara nemaipomenita aparea intr-o privire, cumva aratand infiriparea aceea teribila de sens. Dada, am vazut asta de sute de ori, focul intinzandu-se precum in insulele uscate ale Eladei. Ce incantare! Urma sa inchid usa violent, sa se faca vartej, sa hranesc acel foc...
In alta camera, dupa alta usa, se nasteau imagini. Imagini amestecate cu lacrimi, cu iertari, cu te miri ce, desene rupestre in adancul vreunui suflet de copil confuz si neinteles. Atunci ei se apucau de pictat cu ce apucau, noroi, frunze, praf de stele, fard, unt, nutella, intr-o frenezie riscanta. Ochii ne dureau dureau de atatea culori si texturi dar nu cracneam, nu cracneam.
Mai in jos pe hol se nastea scriindu-se texte. Din piatra seaca un nimuruc mucos scria o scrisoare, plangand, de ce plangi, pai mi-ati dat de scris despre mama dar eu nu mai stiu cum arata ce sa scriu acum sa nu rada colegii? Scrie-mi mie, ziceam. Si eu am doua fete.
In ultima camera tresaream cand intram, aproape smulgand usa din balamale, ca era tare intepenita in prag, doar pentru a vedea o forma ravasita pe un perete semanand cu un moroi la ceas de seara. Ma speriam si chiar ca eram caraghioasa, hihi doamna nu vedeti ca sunteti dumneavoastra? De cate ori intrati aici - ziceau ei neavand curaj sa treaca pragul si itindu-si capetele unul deasupra celuilalt, ca muzicantii din Bremen - de cate ori intrati aici luati alta forma, alta dar mereu aceeasi.
In fond, doar o alta zi de scoala era.
Imi luam poseta si mergeam la autobuz.