Observații cu privire la așa-zisa Pușculiță Națională

Day 2,767, 10:52 Published in Romania Romania by Roman Daco

Anul V, A Douăzeci și Treia Ediție Kaki ===== Joi, Ziua a 2767-a a Lumii Noi

Așadar cSMR a reușit să adune în lunile astea de dictatură câteva milioane bune de cc în org-ul lui Clopoyaur, rebrănduit ca Pușculița Națională. Câteva observații personale:

- oricât se încearcă acum justificarea faptelor și disiparea responsabilității prin atragerea ulterioară a cât mai multor jucători/partide care să aprobe și să legitimizeze existența acestei pușculițe, virarea banilor din trezorerie/BNR în org-ul lui Clopoyaur a fost un jaf, o devalizare. Iar autorii acestui jaf sunt binecunoscuți: recent reformatul cSMR. Personal, diferența dintre Hitman și cSMR a fost doar la nivel de discurs (și niciunul nu m-a convins).

- numele de „Pușculița Națională” nu este decât o demagogie ieftină. Este Pușculița cSMR-ului, care a bătut recent cu cizma în masă și și-a exprimat clar punctul de vedere: nimeni nu va avea acces la aceste fonduri decât cu aprobarea lor. I-a fost dedicat de fapt un punct separat în așazisul „Pact pentru România” (un alt termen demagogic), de fapt o listă cu termeni nenegociabili pusă în față partidelor politice la recenta întâlnire în care acestea au trebuit să declare dacă sunt cu cSMR sau împotriva acestuia (fără cale de mijloc).

- într-o separare ideală a militarului de politic lucrurile ar fi fost mai clare. cSMR-ul a dat lovitura de stat, am fi avut dictatură pur militară, discursul cu „ne-am săturat de mânăriile politicului” ar fi avut mai multă credibilitate. din păcate lucrurile nu sunt în alb și negru, unitățile militare nu mai sunt de mult timp apolitice, există UM-uri partid (sau partide-UM) așa că destule personaje din cSMR au mari probleme în a se delimita de politic, nefiind doar simpatizanți ci de-a dreptul jucători activi în politică. cel mai elocvent caz, ionutz😛 Legend of Romania tank, căpitan în UM-ul pușculiță, președinte de partid din top 5. Poate nu întâmplător, Clopoyaur este și el membru în același partid.

- singura legitimitate a acțiunii „Pușculița Națională” ar fi fost dată de un referendum național - înainte de a se trece la fapte. Numai așa ar fi putut fi consultate toate cele trei componente ale acestei eNațiuni: militarul, politicul și civilul (simpli cetățeni neafiliați militar sau politic). Faptul că acum, ulterior, se încearcă legitimizarea prin atragerea unei majorități cât mai largi a populației din toate cele trei componente de partea acestei idei este tardiv și nedemn. iar faptul că, foarte probabil, încă de la început ideea a fost susținută de majoritatea eromânilor e nesemnificativ. „foarte probabil” nu este echivalentul unui referendum.

- tot prin referendum ar trebui decis și administratorul acestei pușculițe. personal, cSMR nu mă reprezintă, dar aș înțelege dacă mi s-ar dovedi că reprezintă majoritatea jucătorilor români.

- chiar și în cazul unui referendum teoretic, răspunsul meu ar fi fost NU. motivul e simplu: precedentul periculos. dacă, teoretic, vine la putere un dictator sau cp cu aceeași idee, dar din altă tabără? și retrage și el niște bani în „Banca Română Unită” sau în „Fondul Național Creștin Ortodox Român”? cu ce vor fi acestea mai puțin legitime? dacă (de fapt nu dacă, întrebarea corectă e când) se sparge si acest cSMR în facțiuni cum se împarte pușculița? câte orguri de UM/Partid, atâtea pușculițe care mai de care mai naționale. în plus, avem deja o pușculiță națională, se numește BNR, și la ea are acces liderul lunii respective - președintele sau dictatorul. argumentul pericolului extern este foarte slab. câte țări măcar medii, nu top 5 ca noi, au dictatură externă?

- partidele semnatare ale Pactului amintit mai sus trebuie să înțeleagă că prin asta n-au făcut decât să ofere un plus de legitimitate jafului. partidele nesemnatare sunt adevăratele câștigătoare ale întâlnirii, au dovedit că au coloană și discurs politic coerent.

- cSMR, pe lângă o acută lipsă de diplomație, scuzabilă până la un punct pentru o organizație militară, a început din ce în ce mai mult să arate și lipsă de responsabilitate. ce nevoie avea de aprobarea politicului? s-au radicalizat, au luat atitudine, au dat lovitura de stat, am înțeles mesajul. acum o dau la întors, vor din nou „democrație”? (ghilimelele sunt pentru că se pare că singura formă acceptată de „democrație” e cea în care ei au puterea de decizie). măcar elbandido și-a asumat mereu responsabilitatea. odată cu plecarea lui pare că cSMR a rămas și fără ultimele urme de coae.

Hai, spor la clacă,
Roman Daco