Măgarii şi libertatea. (Dedicatie pentru zmeu)
Colonel Jack ONeal
de Păstorel Teodoreanu.
Măgarii, odată, sfat ţineau în turmă.
Au vorbit cei tineri mai întâi; pe urmă,
Lovind cu piciorul de trei ori pământul,
A făcut tăcere şi a luat cuvântul
Un bătrân. Cu toţii smeriţi ascultau,
Căci, pe cât se spune, printre dânşii n-au
Avut niciodată în împărăţie
Un măgar ca dansul mai de măgărie.
În fata-i nici unul nu crâcnea măcar:
Era cel mai tare şi mare măgar.
"Fraţi(le zise dansul potrivindu-şi glasul)!
Libertăţii noastre cred că-i sună ceasul.
Pentru vecinicie, vechi regim, dispari!
Căci la vremuri nouă, vrem şi noi măgari!
Ierarhie? Lege? Le vom face scrob!
De-acuma nici unul nu mai fie rob!
Să nu ne mai pese de păstor şi nici
De stăpân şi bice: suntem bolşevici!
Clipa mântuirii de când o aştept!
Omul e despotic, barbar şi nedrept.
În puf îşi răsfaţa javra lui de fox
Şi noi stăm în iesle! Nu-i un paradox?
Nu-i o nedreptate din cele mai crude?
Dar cine ne ştie şi cine ne-aude?
De mâncam bătaie, de trăim sau ba,
Ce le pasă celor de la S.P.A.?
Pentru Comitetul plin de putregaiuri
Suntem o insultă şi-un pretext ce ceaiuri!
- Răcni revoltatul din adâncul guşii -
Au ajuns măgarii mai tembeli ca ruşii!"
Şi spre-a da o pildă, însuşi oratorul
Zvârli din copită, omorând păstorul.
Atunci, în urale, tribul urechet
Izbucni făcându-l şef de soviet.
Stăpânul, argaţii veniră la rând.
I-au ucis măgarii pe toţi, până când,
Nemaifiind oameni în acest infern,
Au ajuns să vie dânşii la guvern.
Toate, cale-vale, au mers până-n iarnă,
Dar când începură fulgii albi să cearnă
Frigul şi tristeţea pe satul pustiu,
Un măgar mai tânăr zise: "Bine, ştiu
Că-i frumos regimul libertăţii, dar
Observ că ovăzul ni se dă mai rar.
Aveam înainte fân, de toate cele,
Iar acum nici paie n-ai fără cartele.
De ce să ucideţi sluga şi stăpânul,
Când nu ştie nimeni să cosească fânul?
Nu erau comisii de-aprovizionare,
Nici măgari miniştri, dar era mâncare!"
N-avu timp sărmanul să sfârşească! Şeful
A şi dat porunca - vrând să-i taie cheful
De-a vorbi - să fie ucis veneticul,
Motivând sentinţa: pact cu inamicul.
Şi, spre siguranţă, ca să-şi ţină gura
Şi ceilalţi supuşi, întronă cenzura ;
Iar pentru aceia ce-or avea-ndrăzneală
Atacând Guvernul, Curtea Marţială.
"Poate ghilotina şi cu puşcăria
Să vă mai deprindă cu democraţia",
Le explică şeful, foarte încântat
C-a-ntrodus regimul cel mai democrat.
Dar fânul şi orzul fiind tot mai rari,
A pierit de foame ţara de măgari.
Şi în faţa bietei turme decedate
A murit şi şeful...
Dulce libertate!
Morala
Auzii povestea nu ţin minte când.
Cum am cumpărat-o, tot aşa o vând.
De morală însă nu mă întrebaţi:
Să v-o tălmăcească domnii democraţi.
Comments
v
stai jos plagiatorule!
Inca n-ai aflat sensul cuvantului "plagiator". De asemenea, habar n-ai ce inseamna "dictionar", deci nu pot nici sa-ti recomand unul.
Inalta-ti lata ceafa, aceea de neam prost
Si da maneaua tare, sa-nveti nu are rost!
Bac-ul sa-l iei cu plicul, licenta contra-cost,
Sa nu stii ce e cartea, asa sa fii de prost!
termina ba cu textele astea de epigramist pensionar!
😁)))))))))))))
Iar te-a scapat chiara din lesa.
Bine ai revenit Old Jack O'Neal 🙂
@Jan(e) - tu ai mereu 0 la victorii contra lui Jack, eu nu știu de ce te mai bagi, poa' esti masochist și nu ne dăm noi seama.
Bine v-am regasit! ZmeuNY Presedinte!
nu stiu de ce ai impresia ca fac un concurs cu cineva sau un meci cu atat mai putin sa astept niste note de la arbitri neindependenti ca tine sau gogo de ex.:😁 Pot sa rasucest si teoria relativitatii ca tot nota 0 as avea de la voi!
Jan(e) se numește virgulă. Menirea ei este de a separa două propoziții - USE the VIRGULA, numai atunci o să pășești pe calea celor „neindependenți” (cuvânt pe care nici DEX-ul nu-l știe)
sa fie trecut in DEX cuvantul, si sa imi dea si o tableta mai performanta.
Am zis-o cu naduf, o repet si-acu', conceptul "Puie Monta" ar trebui brevetat. Vot.