Istoria Moldovei

Day 1,960, 08:44 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by gheorghe93

In acest articol voi scrie despre Republica Moldova


Moldova, cu denumirea oficială Republica Moldova este un stat localizat în sud-estul Europei. Se învecinează cu România la vest și cu Ucraina la est. Republica Moldova are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 340 de metri la extremitatea sa sudică. În perioada dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova își declarase independența pe 27 august 1991. Pe 29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a Moldovei. Începând cu anul 1990, o porțiune a teritoriului Moldovei situată pe malul estic a râului Nistru este sub control de facto a regimului separatist Transnistrean.
Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef al statului și un prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Moldova este stat membru a Organizației Națiunilor Unite, Consiliului European, Parteneriatului pentru Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și a altor organizații internaționale. Republica Moldova aspiră pentru aderarea la Uniunea Europeană, și a implementat deja primul Plan de Acțiune de 3 ani în cadrul Politicii Europene de Vecinătate


Moldova Medievala
În Evul Mediu Dezvoltat, odată cu apariția țărilor române medievale, Basarabia (al cărei nume desemna inițial sudul viitoarei gubernii a Basarabiei, cunoscut și ca Bugeac) și partea dintre Prut și Nistru a Țării Moldovei constituiau jumătatea de răsărit a Voevodatului Moldovei. În secolul al XVI-lea, Principatul Moldova a fost obligat să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman. Abia ulterior în secolul XIX, prin Tratatul de la București din 1812, Basarabia a intrat (în mod fraudulos față de tratatele de drept politic, aflate atunci în vigoare) sub ocupație rusească, în componența Imperiului Rus.


Traditii
Republica Moldova este o țară europeană cu o îndelungată istorie în cadrul statului românesc (medieval și pre-modern) Moldova, populată preponderent de moldoveni (români), dar și de diverse etnii precum ucraineni, bulgari, găgăuzi, ruși, evrei, germani, cehi etc. Aici s-au păstrat multe tradiții multiseculare care se regăsesc și în jumătatea vestică a Moldovei și în restul României, cu elemente comune popoarelor creștine din estul Europei.
Multe evenimente tradiționale moldovenești reprezintă un amalgam de elemente caracteristice calendarului agricol, păstoresc, religios și civil, amestec, care în Moldova s-a transformat într-un permanent izvor de bunavoință, căldură și ospitalitate.
Oaspeții Moldovei în timpul sărbătorilor pot participa la un șir de evenimente culturale: concerte („Mărțișor”, „Cireșar”, „Vă invită Maria Biesu” etc.), teatre („Bitei” etc.), parade și manifestări de masa de Ziua Independenței, „Limba Noastră”, hramurile orașelor și satelor etc. Zilele roadei sunt marcate în orasele și satele noastre prin iarmaroace tradiționale. În timpul acestor evenimente turiștii străini pot cunoaște îndeaproape folclorul, costumele tradiționale, piesele de artizanat, etc.
Apar multe tradiții cu caracter familiar: cumetriile, nunțile, petrecerile etc., care în sate s-au transformat în adevărate spectacole cu mulți oaspeti și daruri. Tradiționale în Moldova sunt șezătorile în zilele de iarnă cu cântece de lăutari și dansuri.
Se zice[formulare evazivă] că orice oaspete în Moldova este și prieten.
Există extrem de multe similarități între sărbătorile din Moldova și cele din România, fiind considerate identice.


Sarbatori oficiale
1 ianuarie – Revelion;
7 și 8 ianuarie – Nașterea lui Iisus Hristos (Crăciunul);
8 martie – Ziua internațională a femeii;
Prima și a doua zi de Paști conform calendarului bisericesc; (dată variabilă)
Ziua de luni la o săptămână după Paști (Paștile Blajinilor); (dată semi-variabilă; depinde de data Paștelui propriu-zis)
1 mai – Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii;
9 mai – Semnificația și numele sărbătorii este controversată în rândurile populației, pentru detalii vezi acest articol.
27 august – Ziua Independenței (Republica Moldova);
31 august – Sărbătoarea „Limba noastră”;
Ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de primăria municipiului, orașului, comunei, satului.



Sper ca va placut artocolul,si sper sa va abonati citi mai multi!