Join the new world

Spinarile ghetarilor se unduiau pana departe, animale incordate, stand sa pandeasca ninsoarea. Pe alocuri, limbi de gheata, petale mari si taioase, il faceau sa se abata de la drumul drept care, deja, avea ca tinta gramada de pietre ridicata cam la vreun kilometru distanta. Morpulina infipse o creanga in zapada si, privindu-i umbra, stabili cate ore de lumina mai avea. Vazand ca mai erau putine, grabi pasul imblanit.

Din directia opusa, tragand o sanie de lemn incarcata, se apropia pirpiliciul pasind, si el, apasat. Avea o haina lunga de blana, incarcata de turturi argintii care scoteau un clinchet asurzitor, iar pe cap o caciula jepelita ce ii acoperea parul strans in coada. Detesta ninsoarea de cand ii spusese bunica lui ca zapada este matreata zeului si era incercat de un fior de cate ori cate un fulg ii ratacea pe obraji. Nu mai avea mult. De pe o creasta inalta reperase gramada de pietre, nemiscata in bataia viscolului.

Pirpiliciul si morpulina ajunsera aproape simultan la gramada si se salutara aproape imperceptibil cu o miscare a capurilor protejate de caciulile pufoase. Fara sa isi spuna nimic, facura focul si trasera mai aproape saniile. In linistea focului albastrui, construit din cei doi busteni adusi de fiecare, asteptara.

Iar pe seara aparura, de la est si vest, troieniti deja de zapada, smokul si durpishorul. Imbatraniti de trecerea anilor, paseau rar si sacadat, smokul oprindu-se sa urineze, arogant, intr-o crevasa. In cele din urma se asezara si ei la foc, descoperindu-si fetele pline de ace.

Durpishorul nu adusese nimic, ca un nesimtit. In acea noapte magica, in care morpulina se minuna ca un copil la trecerea pe cer a stelei, durpishorul incarca pe sanie cele primite in dar (carne de foca, un titirez ce stia ca fusese daruit de smok pirpiliciului anul trecut – cam penibilia faza – si o curelusa de piele), se inveli cu blanurile si se culca. Ceilalti trei, atat de diferiti si investiti din generatie in generatie de a pastra cu sfintenie traditia Craciunului desi erau ultimii locuitori ai celor patru lumi, statura treji toata noaptea si isi masurara cadourile. Se mirara de unde putusera sa gaseasca o brosa cu pietre rosii, conserve cu compot de mandarine, revista Femeia sau, ironica gaselnita a pirpiliciului, un glob in care se rotea zapada.

Veni si dimineata in care isi incarcara saniile si plecara deodata, lasand dare adanci pe drumul de intoarcere. De sus, cele patru carari adunate intr-un punct ravasit faceau lumea sa para un cadou delicat, legat cu funda alba.