[eMD - Dictator] Reteta Zilei! Cum se obtine o Tocana .... de Caprioara.

Day 3,101, 05:33 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Wolf Inc.

Datorita continutului de grasimi foarte scazut, carnea de caprioara este foarte sanatoasa pentru consum. Desi carnea de caprioara este similara cu carnea de manzat, aceasta este chiar mai gustoasa, deoarece provine de la un animal mult mai mobil.

Ingrediente:
1,5kg carne de caprioara
3 cepe mari
2 ardei rosii
50g ciuperci deshidratate
350g ciuperci
4 catei usturoi
3 rosii mari
750ml vin rosu
500ml supa de legume
2 linguri unt
2 linguri ulei de masline extravirgin
1 lingura zahar
sare grunjoasa
piper
8 boabe ienupar
2 linguri piper verde proaspat
2 foi de dafin
cimbru
oregano
arpagic
pentru garnitura de cartofi la cuptor:
5-6 cartofi
oregano
piper
sare grunjoasa
ulei

Mod de preparare:
1. Cele 8 boabe de ienupar se zdrobesc intr-un mojar sau daca nu aveti, cu muchia unui cutit. Ienuparul este perfect pentru asezonarea carnii de vanat, iar daca-l punem intr-o tigaie pe foc, aroma sa sporeste.

2. Carnea de caprioara se taie in bucati mici si se pune intr-un castron.

3. Se adauga ienuparul zdrobit, 2 linguri de piper verde proaspat, cimbru si se amesteca foarte bine. Se pune apoi vinul rosu atat cat este necesar pentru a acoperi carnea de caprioara. Se acopera castronul cu folie de plastic si se lasa la marinat in frigider cel putin 6 ore.

4. Ciupercile uscate se hidrateaza in supa de legume fierbinte. Ardeiul, ceapa si usturoiul se toaca marunt. Untul si uleiul de masline se incing intr-o oala, se adauga carnea de caprioara marinata presarata cu sare grunjoasa.

5. Dupa cateva minute se pun legumele si apoi lichidul in care a stat carnea la marinat. Se toarna vinul care ne-a mai ramas si se adauga ciupercile uscate tocate fasii impreuna cu supa.

6. Rosiile se oparesc, dupa care se decojesc sub jet rece de apa, se toaca marunt si se adauga la tocana. Se pun oregano, o crenguta de cimbru, doua foi de dafin si boia de ardei. Adaugam o lingura de zahar, acoperim oala cu capac si lasam tocana la fiert la foc mic pentru cel putin doua ore fara a uita sa amestecam din cand in cand.

7. Inainte cu 45 minute de a termina tocana cu carne de caprioara, cartofii se spala, se curata de coaja si se taie in cuburi mici. Se asezoneaza cu oregano, sare grunjoasa, piper si ulei. Se amesteca bine cu mana si se pun intr-o tava la cuptor.

8. Cu 25 minute inainte de a fi gata tocana cu carne de caprioara, ciupercile se spala, se sterg cu un prosop de hartie si se taie in felii subtiri. Ciupercile se prajesc intr-o tigaie cu ulei incins. Se prajesc in 2 loturi, proces care dureaza cateva minute.

9. Cand tocana cu carne de caprioara este gata adaugam ciupercile prajite. Tocana cu carne de caprioara se serveste cu garnitura de cartofi la cuptor peste care adaugam arpagic tocat marunt sau patrunjel.


Tocana cu carne de caprioara




Sursa -

Redactat -