Ambient on/off
Join eRepublik

Votam pentru patria mamă Cromania

32 Day 988, 17:30 Romania
.
.



Da, mi-am pus haină nouă, de sărbătoare şi mi-s mândru tare. E zi de vot, de mers la cârciumă şi de bârfit la umbra groasă a nucului de lângă primărie.
S-a aflat cum că fratele ungurean vrea s-a mi-l oropsească pe fratele croăţean că-i mai ortoman şi deşi nu are oi mai multe (pe astea deja i le-a furat şi belit deja fratele sârb) are drag de năcazul omului şi ţine musai să-l vadă la pământ.
Ei, dar dacă-i vorba de pâmant, cu noi mocârţanii nu te joci. Noi ţinem la pământul tovarăşului nostru cum ţinem la nevasta vecinului.
Aşa că s-or pus unii la sfat ş-or zâs să-i arătăm noi vecinului cine are bâta mai groasă şi mai noduroasă şi de ce-i place nevestei lui să se ţâie de dânsa.
Drept pentru care l-or proţăpit moţ în frunte pe Victor a lu' Petrescu din fundu' satului. Al satului am zâs bre, nu te hilizi. Apăi, e drept că atunci când l-or chemat la sfat era mai mult mort decât viu, dar cei mai bătrâni din sat ştiu că atunci când o fost îngropat era mai mult viu decât mort, dar asta-i viaţa (că daca n-ar fi, s-ar numi moarte), când n-ai una ca Vlas pe care să dai vina, trebuie să-ţi asumi singur nişte zile de putrezâciune.
Şi uite aşa mi ţî l-o purtat prin sat cu fundă roşie la gât să-l stuche babele de deochi, că de frumos o fi fost când era tânăr, acum e doar intelijent. Aşadar ia tu ţară preşedinte de-a gata, ales direct de sfatul satului ca să nu ne mai obosim noi popor. Că menirea poporului alta ieaste, şi anume, să-şi ajute fratele croat la greu.
Drept pentru care cu mic cu mare punem mâna pe nişte furci şi coase (aka tikets) şi migram mintenaş către Croaţia să votăm voiniceste pentru neasuprirea neamului nostru strămoşesc numit Cromania.
În rest să ne auzim cu bine că Loteria e pregătită (aista o hi vre-un neologism ceva, aşa ca o autostradă suspendată?).

***************
Dragilor,

Pentru toţi care au văzut că m-am înscris în cursa electorală şi şi-au oferit sprijinul, le sunt dator o explicaţie. La fel şi colegilor de partid.
După cum ştiţi majoritatea partidelor de top au o întelegere pentru susţinerea lui Victor Petrescu ca propunere unică la alegerile din această lună, cu scopul declarat de a face votul în România fără miză astfel încât toţi cei ce vor şi pot, să meargă să suţină candidatul oficial din Croţia astfel încât să se evite un eventual PTO asupra acestei ţări.
Personal am fost anunţat de această înţelegere foarte târziu, noaptea cu câteva ore inaintea expirării termenului de candidatura. Din motive de ordin tehnic (bug) nu am avut la dispoziţie nici buton de retreat nici de support. Dar chiar dacă l-aş fi avut, nu l-aş fi folosit. Şi asta din următoarele motive:
- în primul rând nu am avut mandat din partea colegilor din Brainstorming Party pentru a pune partidul ca suport pentru Victor Petrescu. Iar eu îmi respect colegii şi nu pot trece peste o decizie pe care am luat-o împreună (timp pentru alte consultări nu au mai fost). Poate fi asta o deontologie de prost-gust, dar o prefer situaţie în care se votează într-un fel iar cel ce deţine butonul face cum crede. Sau mai putin pretentios, prefer sa jucam impreuna nu sa ma joc singur în ciuda tuturor.
- formula de selectie a presedintelui de un grup restrans are marea problema a incalcarii flagrante a democratiei. Indiferent care este motivatia acestei actiuni, procedura e gresita. Daca se dorea se putea organiza o forma de referendum pentru alegerea presedintelui in avans.
- de ce Victor Petrescu? Sunt argumente pentru el, fiind un jucator experimentat si inteligent, dupa cum sunt si contra-rgumente. Pentru mine unul singur este important: lipsa din joc pentru o perioada destul de lunga nu-l situeaza in afara situatiei prezente? Cred ca planul de guvernare prezentat da indicii in acest sens. Sper sa reuseasca lucrurile bune propuse si sa uite de fantasmagorii.
- guvernele de uniune nationala nu sunt eficiente; cand raspund toti, de fapt mai nu raspunde nimeni. Acesta este si motivul pentru care nu imi pot asuma pozitia de prim-ministru care mi-a fost propusa, nu as reusi sa coordonez un guvern care pe alocuri este chiar antagonist.
Pentru toate cele de mai sus dar si din vina butoanelor lipsa (acum imi dau seama ca totusi VP are dreptate sa propuna o Loterie, oricum in acest joc totul a devenit cam la noroc) am ramas inscris in lista de candidaturi. Este o candidatura non-combat si de suport a votului in Croatia.

Asadar, dragi prieteni, nu va bateti capul, in Romania va iesi cine trebuie, votati pentru patria mama Cromania.

As fi preferat sa vad si o actiune de organizare a votului ca plan secundar, in functie de votul din Croatia si pentru alt taram stramosesc drag noua: Ukromania.

Succes Romania,
Succes Croatia
Succes Cromania
Succes VP

Cu plecăciune
Open_Minded
.
.

 
Report comments
 
Cronoss
52
Cronoss Day 988, 21:23

BP te sustine in continuare

 
simon santo
27
simon santo Day 988, 22:10

HAIL CROMANIA

 
DDanica 2
39
DDanica 2 Day 988, 22:54

Frumos spus. Impletirea ironiei, a adevarului si a dulcilui grai moldovinesc au dus la un articol pe care l-am citit cu deosebita placere.
HAIL CROMANIA!

 
Victor Petrescu
24
Victor Petrescu Day 988, 23:30

Multumesc.

 
smif
39
smif Day 988, 23:38

HAIL CROMANIA!

 
xanthia22
44
xanthia22 Day 988, 23:56



██▀▀▀▐█▀▀█▐█▀▀█▐███▌█▌▐█▌██▀▀▀
██▄▄▄▐█▄▄█▐█▄▄█▌▐█▌▐█▌▐█▌██▄▄▄
██▀▀▀▐█▌▐█▐█▀▀█▌▐█▌▐█▌▐█▌▀▀▀██
██▐▐▐▐█▌▐█▐█▄▄█▐███▌████▌█████

 
Stingaciu
24
Stingaciu Day 989, 00:49

Nu imi place Ukromania...

 
Glofindel
24
Glofindel Day 989, 00:56

votat in croatia cu fabius conduce detasat

 
starsteel
42
starsteel Day 989, 01:36

La momentul asta Fabius are 80%, totusi voturile nu sunt semnificative numeric, parca ceva peste 700!

 
LordDV
40
LordDV Day 989, 01:45

Vote for FABIUS. Vote for eCroatia!

 
veek
25
veek Day 989, 01:48

Respect Open_Minded!!!

 
zdenghea
27
zdenghea Day 989, 02:09

Frumos.

 
Adiemus
45
Adiemus Day 989, 03:41

Respect

 
ciuomolunga
43
ciuomolunga Day 989, 03:41

votat. si articolul de asemenea

 
c05tel
38
c05tel Day 989, 03:46

Podolia has been conquered by Open_Minded !!!

 
Alecsandru010
33
Alecsandru010 Day 989, 03:51

Podolia has been conquered by Open_Minded !!! so true!! You`re the MAN

 
Radu Constantin
32
Radu Constantin Day 989, 04:22

respect

 
Dacian_tarabostes
30
Dacian_tarabostes Day 989, 04:36

Am votat deja Fabius!
Votat si subscribe!
Succes!

 
Sas Dragos
42
Sas Dragos Day 989, 04:52

Podolia has been conquered by Open_Minded !!!
Open_Minded has been conquered by Nostalgia!

 
Safar1904
21
Safar1904 Day 989, 05:08

Votati Fabius in eCroatia!
Hail Cromania!

██▀▀▀▐█▀▀█▐█▀▀█▐███▌█▌▐█▌██▀▀▀
██▄▄▄▐█▄▄█▐█▄▄█▌▐█▌▐█▌▐█▌██▄▄▄
██▀▀▀▐█▌▐█▐█▀▀█▌▐█▌▐█▌▐█▌▀▀▀██
██▐▐▐▐█▌▐█▐█▄▄█▐███▌████▌█████

 
gabriel99
25
gabriel99 Day 989, 05:24

De acord cu tine...Chiar dk natiunea a plecat la vot in Croatia ,nu mi se pare normal sa se impuna castigatorul....

 
LeonteLiviu
32
LeonteLiviu Day 989, 05:47

chiar...
open minded

 
Turbinca
32
Turbinca Day 989, 07:28

votat si votat

 
faf.docs
36
faf.docs Day 989, 08:07

Bun articol. Votati Fabius in Croatia, alegerile nu sunt nici pe departe castigate!!!!

 
Azakaru
30
Azakaru Day 989, 08:14

NU TE-AM VOTAT!

am votat fabius :p

 
Louis  Cyphre
22
Louis Cyphre Day 989, 11:42

succes. ma intreb oare cati din maretii politicieni s-au mutat. probabil ca stau in romanica la ciolan.

 
Jagas26
26
Jagas26 Day 989, 13:23

ca mai mereu ... vote si sub dar sub nu mai am cum :D as mai da de cateva ori ))

 
Jagas26
26
Jagas26 Day 989, 13:25

nu tb sa se mute sa voteze )

 
Griss0m
39
Griss0m Day 989, 22:24

Faptul ca tu ai ramas in cursa electorala, si-ti multumesc pentru acest lucru, ne-a oferit macar impresia ca au existat alegeri in Romania. Multumesc Open_Minded ca ai ramas pe pozitii pana la sfarsit.

 
Dolha
24
Dolha Day 990, 03:10

In caz de impeachement trebuia sa ramana si o alternativa.

 
Dolha
24
Dolha Day 990, 03:11

Sau chiar in caz de ban sau inactivitate. Stim cu totii ce inseamna sa fii militar si sa te trimita undeva fara acces la internet, nu Victore?

 
BeznaWarrior
32
BeznaWarrior Day 990, 08:03

Votat Fabius!