Suntem privilegiati ca Eminescu s-a exprimat in limba noastra ...

Day 2,249, 03:02 • Published in Romania Romania • by diuras

Azi am placerea sa public un articol scris de Galadrael

Un gand se va indrepta de fiecare data catre El in aceasta perioada a anului si ne vom simti binecuvantati toti cei care ii apreciem profunzimea, muzicalitatea, frumusetea si dulceata exprimarii.
S-a scris mult despre El si despre opera ce ne-a lasat-o mostenire. Se va mai scrie inca si multi vor incerca sa desluseasca de unde atata magie, adunata toata intr-o minte sclipitoare, adastand atat de scurt timp in aceasta lume.
Nu vom face altceva prin aceste putine vorbe decat sa va trimitem catre materiale pe care poate le-ati descoperit deja, sau daca nu, care poate va vor ajuta sa vedeti cateva noi reflexii ale diamantului ce ne-a fost Eminescu, nu destul apreciat, nu destul protejat si imposibil de uitat sau de ignorat.
Informatia care m-a uimit nu a fost cat de multidisciplinar a fost poetul savant Eminescu, avand cunostinte aprofundate de filosofie, istorie, religie, economie, lingvistica, astronomie,... dar pana si de fizica cuantica!?:
În manuscrisul 2267, din anul 1870 Eminescu comentează:
„Electricitatea este acelaşi cuant de putere, care, cu o repejune incalculabilă se preface într-un cuant egal în celălalt loc, fără a avea necesitate de un substrat material suficient şi proporţional pentru a se comunica. Curios lucru!”
Nu mai puţin surprinzător este faptul greu de explicat că în acelaşi manuscris 2267, Eminescu face uz de produsul mc², cu aproximativ trei decenii înaintea lui Albert Einstein, folosind acelaşi simbol, „c”, pentru „repejunea finală”.>>
Consideratii moderne despre Luceafarul lui Eminescu veti gasi aici:
Luceafărul – de la poezie metafizică la „cel mai lung poem de dragoste”…

Dovezi ale unei gândiri lucide şi intuiţiei excepţionale ale ''poetului nepereche'' le gasiti argumentate aici:
Eminescu si conceptele fundamentaleale fizicii moderne!

>

Unii vor gasi interesante speculatiile referitoare la moartea Geniului – adevarul il vom afla oare, vreodata, cu certitudine? Va trimitem sa va documentati aici: Vorbele lui Constantin Barbu

Falnică-i pare legea Creării
Lumi ce de focuri în lumi înot,
Candeli aprinse lui Zebaot,
Ce ard topirei şi renvierei.
Dar mai puternic, mai naltă, mai dulce
Îi pare legea de a iubi,
Fără ea nu e de a trăi,
Fără ea omul ca stins se duce.
[Filosofia copilei , 1867]

Eminescu a scris aceste versuri la numai 17 ani. Comentarii nu mai sunt necesare.
Voi incheia cu poemul care mi-e cel mai aproape mie de suflet:
Floare albastră
- "Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.
In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!"
Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
- ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.
Mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Căci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,da o sarutare
Te-oi tinea de dupa gat.
Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?"
Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stau în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
...........................
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!






Interesant este si linkul De ce Eminescu?
Iar cel mai frumos omagiu adus geniului eminescian este, in opinia mea, urmatorul:


Trebuiau să poarte un nume
Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.


Acestea fiind zise nu va ramane decat sa purcedeti a va delecta cu mierea versurilor Poetului...