Join the new world

Dupa doctrina Capitanului, orice sefie in (e)Legiune, de la cea mai mica, a sefului de cuib, pâna la cea mai înalta, a sefului miscarii, nu se poate obtine nici prin alegeri, dupa sistemul democratic, si nici prin ereditate, adica prin trecerea conducerii din tata in fiu, sau alte rudenii, dupa sistemul nobiliar sau aristocratic. Corneliu Zelea Codreanu a fixat un al treilea principiu, al selectiunii sociale, deosebit de primele doua. Principiul selectiunii se bazeaza exclusiv pe valoarea individului, pe capacitatea lui de a conduce o unitate in miscare, pe vocatia lui de a deveni sef al unei formatiuni (e)legionare. Când se produce acest proces selectiv, când (e)legionarul respectiv da dovada ca este apt sa exercite o anumita comanda, de abia atunci Seful (e)Legiunii sau seful regimentului sau alt sef îl consacra, adica il recunoaste in functiunea in care s-a distins prin propriile lui merite. In (e)Legiune, se petrece un fapt paradoxal: cineva este sef de fapt, înainte chiar de a primi confirmarea de la superiorul sau, prin sacrificiile lui, prin talentul lui de a înjgheba o organizare. Ca sa devina cineva sef de cuib, trebue in prealabil sa strânga in jurul lui un manunchiu de prieteni, care, mai târziu, vor forma cuibul ce i s-a încredintat sa-l conduca. Ca sa ajunga cineva sef de regiment, trebue mai intâi sa se distinga in organizarsa acelui regiment. Când a venit de la Centru confirmarea ca este sef de regiment, aceasta numire presupune ca el are la dispozitie o retea de unitati care vor forma structura acelei organizatii, si asa mai departe.

In aceasta privinta, imi permit sa reproduc un pasaj din amintirile lui Traian Puiu, care a lamurit, cu o rara intuitie, in ce consta principiul selectiunii sociale, fixat de Capitan si cum functioneaza el.

“De aceea si conceptia nostra asupra conducerii avea aceleasi fundamente. In pozitia de conducator al destinelor noastre nu trebuia, sa ajunga decât acela care putea sa cuprinda in sufletul sau întreg poporul, cu toate nevoile si aspiratiile lui. Insasi cadrele miscarii se formau in spiritul acestui principiu.

Sefii (e)legionari nu se impuneau si nu sunt impusi masei (e)legionare. Ei se aleg de la sine, nu prin vot, ci prin lupta si faptele lor. Fiecare sef (e)legionar este, sau poate fi, atât de mare cât sufletul lui poate cuprinde: un cuib, o garnizoana, o regiune sau tara întreaga.

Criteriul selectiunii noastre nu-i votul, nici vorbaria si nici intelectul, cu care cineva se poate prezenta lumii românesti. Primul nostru criteriu de selectiune este capacitatea de dragoste a respectivului pentru tot ce este românesc. Aceasta facultate îi determina atât puterea lui de munca si de lupta cât si puterea de jertfa si de daruire personala in slujba neamului. Rasplata acestei daruiri din dragoste este tot dragostea. Poporul a început sa ne iubeasca, cum îsi iubeste copilul mama. Si dragostea lumii românesti fata de noi (e)legionarii, n-a incetat niciodata” (P. 75 din lucrarea lui Puiu Traian).

Principiul selectiunii se aplica cu rigoare la toate treptele de organizare a (e)Legiunii, dar cu extrema rigoare când este vorba de functiunea suprema a (e)Legiunii.

Ca sa ajungi in fruntea (e)Legiunii, nu este suficient sa pretinzi ca ai fi mai bun decât actualul sef si, in virtutea acestei prezumtii, prin nimic dovedite, sa ceri substituirea lui cu propria persoana, ci trebue sa apuci drumul pe care il ia cel mai umil sef din miscare, drumul faptei, al actiunii, al creatiei. Trebue sa demonstrezi ca esti in stare sa rastorni obstacolele ce stau in calea (e)Legunii, înaltându-o pe culmile maririi. Trebue sa o ridici sus de tot, in vazul tuturor, încât toti sa te recunoasca ca fiind un ales al destinului. In momentul acela nu trebue sa te mai lupti cu nimenea si nu trebue sa mai pretinzi nimic. Nu ai rivali. Nimeni nu iti mai sta in cale. Insasi faptele tale te inalta in zenitul autoritatii.

De aici tragem concluzia ca sefia (e)Legiunii nu se cere nici de la actualul Sef si nici chiar de la masele (e)legionare. Ea se proiecteaza din propriile fapte ale celui ales. Mai mult decât atâta. Când cineva se apropie de treapta suprema in (e)Legiune, nici chiar el însusi nu are nevoie sa pretinda ceva. E purtat de valurile popularitatii spre aceasta, înalta functiune, chiar contra vointei lui. El a devenit un simbol al unei lupte platite cu nenumarate sacrificii.

Sefia (e)Legiunii nu se iscodeste, nu se cere, nu se pretinde, si cu atâta mai putin nu se provoaca zarva in miscare pentru obtinerea ei. Nu e nevoie sa pui pe altii sa faca propaganda, pentru propria ta persoana. E suficient sa faci acte de sef, cari prin impulsul lor natural, te înalta la cea mai ridicata treapta in miscare. Aptitudinile individului premerg functiunile ce-ar putea sa le indeplineasca cineva in miscare si recunoasterea locului ce-l ocupa in ierarhia (e)Legiunii este o urmare fireasca a propriilor lui merite.

Conducerea GDF