Join the new world

*Nota:Cum vad ca de la o perioada incoace, pozele principale din articole pot fi vazute doar cand vizualizezi pagina 'main' a unui ziar, o voi lasa mai moale cu partea grafica si ma voi axa mai mult asupra dansului jucaus al literelor pe hartie. Asa ca cei care s-au abonat doar pentru poze ii rog sa se dezaboneze, doar pentru o perioada.

Si de credeti ca ziarul acesta nu are cititorii sai fideli, atunci va inselati. Si nu, nu sunt clone de-ale mele 😉 Sunt acei cititori care au rabdarea si taria necesara de a-mi citi un articol cap-coada, ca apoi sa spuna 'mai vreau'. Pentru voi, cei care asteapta zi de zi cu infrigurare noile peripetii ale calaului-capcaun si ale ghilotinei fermecate, fiti fara grija. Calaul are in continuare destule parsoane luate in colimator. Fara sa stii, te fileaza chiar si pe tine 😉
Daca sunteti printre norocosii care au in colectia de-acasa primul numar al revistei mele, atunci sfatul meu este sa-l scoateti la licitatie. Ati putea face rost de ceva gold valoros. In caz contrar, va spun ca, oricum, n-ati ratat mare lucru.
Ce ati pierdut a fost o poveste, inceputa atunci si lasata cu final neterminat. Poveste pe care o voi continua in randurile ce urmeaza...

"Franz abia ajunsese la varsta maturitatii. Deja in viata sa se instalase o rutina, insa fara a se simti vreo clipa batran, sau mai batran decat era ieri. Avea aceeasi sete de cunoastere, de afirmare chiar, si nu se dadea in laturi cand era vreme de munca.
Insa, cum trecea timpul si el isi ducea traiul de zi cu zi, la fel si evenimentele istoriei veneau ca un tavalug, paralel sau nu cu vietile celorlalti locuitori ai Regatului.
Franz era un om implicat, indiferent ca era vorba de a sta peste program la firma in care lucra sau a lua parte la adunarile saptamanale de la targul din centrul orasului, unde populatia isi primea tributul cu ocazia zilelor de alegeri. Asa a avut sansa sa vada live personalitati ale vremii, pe care nu le vazuse decat in pozele ziarelor. Chiar avusese ocazia sa dea noroc si sa schimbe cateva vorbe cu un demnitar al statului, membru al congresului. Desigur, era unul din sutele de persoane cu care demnitarul daduse noroc in ziua aceia, dar ce-i pasa lui. Era si el acolo. Un om in multime. Era multumit.
Seara, vedea la televizor din nou aceleasi fete, unele mai recente, altele mai vechi, dar toate i se pareau deja cunoscute. Nici nu mai stia daca persoanele pe care le vedea le stia doar de la televizor sau nu cumva erau si cunostiinte din viata lui de zi cu zi.

Intors intr-o zi de la munca, afla printr-un fax de la managerul firmei ca a fost concediat, pentru ca, vezi Doamne, nu muncise cu wellness suficient. Auzi acolo?! Burghezi care traiesc pe spatele proletariatului! Indignarea sa fu de scurta durata, caci locuri de munca se gaseau suficient la vremea aceea. Atunci se gandi sa se angajeze in firmele Unitatii Militare din care facea parte. Si-asa, el dorea sa munceasca doar pentru arme, si banii pe care ii primea erau suficienti pentru a-si procura painea zilnica.
Din goldul agonisit din bonusurile de angajat-al-lunii a cumparat de la un dealer mai mult sau mai putin de incredere o casa cocheta undeva aproape de sediul UM-ului, si incet-incet, lucrurile incepusera sa o ia pe un fagas bun. Acum avea si plasma, cine mai era ca el. Doar ce mai avea de facut era sa mai faca inca un drum pana la ANL sa completeze actele cum ca a predat casa luata ca imprumut cu ceva timp in urma.

Facea deplasari cu UM-ul, fie ca era vorba de un razboi purtat in regiuni mai vitrege climatic, fie ca defila de fatada pentru cine stie ce tineri casatoriti ai carui nas sau parinte era general sau maresal in UM. Se gandea ca si el, intr-o zi, va trebui sa-si gaseasca o esotie pe masura, dar vedea, in acelasi timp, cum alti prieteni de-ai lui mai vechi mor secerati de diferite boli. Si nu morti cauzate natural, ca bebelusii pe care ii vazuse murind in primele lui zile de viata. Era un virus periculos si contagios in acelasi timp. Unii nu se temeau de el, avand sisteme imunitare zdravene, dar altii cadeau rapusi la primele semne ale bolii. Denumirile specializate in engleza ii erau straine, dar auzise cum lumea vorbea de 'infectarea cu clone'. "Nici spitalul nu te ma poate vindeca odata ce te-ai infectat. Mai gasesti alinare doar la Admin-zeu."

Muncea zilnic, lupta zilnic, dar tot isi gasea timp sa iasa la o bere cu vecinii sau cu colegii din UM sau sa faca mici excursii, in strainatate chiar. Isi gasise si primul sau job part-time. Acela de curier. Era chiar in ajunul unei sarbatori, cand timpul nu vrea sa stea locului, presiunea se simtea si asupra unor cadre militare ca el si era nevoie mai mult ca oricand de mana de lucru. Dar era jobul perfect pentru o persoana asa sprintena ca el. Era uneori mai neindemanatic, dar compensa prin daruire. "Daca m-ar vedea seful care m-a dat afara acum cateva luni, acum ar fi invidios" se gandea el. La sfarsitul zilei, era obosit, dar multumit ca a putut duce task-ul la bun sfarsit. Fusese o ocazie sa cunoasca si lume noua. Unii fusesera multumiti ca primisera fel de fel de pachete care mai de care mai pretioase, pe cand altii chiar il injurasera ca nu primisera la timp ceea ce-si doreau.

Asteptand in cazarma alaturi de camarazii sai de arme ordinul care nu mai venea, puse mana pe un condei si incepu sa-si astearna pe hartie gandurile ce-i treceau prin minte. Incepu sa scrie. "Baiete, ai talent" ii spuse Traian, un camarad cu doar un grad mai mare decat el. "Ai putea sa scrii si tu o carte, mai castigi un ban in plus." Franz era oarecum sceptic. Nu stia daca aprecierile colegului sau erau doar din amicitie sau chiar era ceva adevar in spusele lui Traian. "Scrie in continuare, si o vei face din ce in ce mai bine. Nimeni n-a debutat ca expert". Dar in mintea sa, Franz se gandea "ce poate sti un soldat despre literatura? Soldatul stie doar sa-si incarce arma si sa dea in dusmani." Credea ca opinia unui soldat nu este destul de competenta intr-un domeniu unde e nevoie de o oarecare finete. Insa daca ar fi fost asa, nici chiar el nu ar fi fost in stare sa scrie. Doar era si el soldat, nu?
Contrariat, a doua zi se duse la o editura si isi publica prima sa foaie. Primise si primele aprecieri, si curand, toti vecinii se abonasera la ziarul sau. Bineinteles, aveau sa vina si primele critici, dar pentru Franz deja nu mai era cale de intoarcere. La ceva timp, avea sa organizeze chiar si un mini-concurs in ziarul sau, care incepu incet, dar sigur, sa creasca in vanzari.

Seara, Franz adormea stand pe fotoliul de langa semineu, sforaind puternic, dupa ce tocmai citise cateva pagini ale unei carti care ii captase atentia. In el tresari scanteia unei vechi pasiuni, poezia.

va urma..."

Nu ratati urmatorul numar al Ghilotinei. Nici nu stiti ce pierdeti.
Maxima zilei: "Nu incerca sa omori un tantar cu tunul." Confucius