Misiune de salvare

Day 2,065, 04:55 • Published in Romania Romania • by white lion1973

Intinse mana si elibera fluturele captiv al parasutei de control. Matasea rosie se umfla cu zgomot, apoi se lasa purtata de vantul cald. Singura pata de culoare pe solul de un gri murder, colturos si neprimitor.

“Ai sa termini misiunea cu brio. Am incredere ca poti sa o faci! Esti un om de valoare si un membru important al echipei noastre. Trebuie doar sa crezi in forta ta interioara si vei putea sa faci ceea ce trebuie.”

Cuvintele lui ii rasunau in urechi, inca ii mai simtea palmele calde pe gatul ei atunci cand Ian ii spusese aceste lucruri si o ajutase sa se mobilizezez pentru misiune. Trebuia sa reuseasca. Incepuse cu stangul, e adevarat. Naveta se cabrase ca un calut neinvatat cu haturile si, intr-o incapatanare salbatica, nu-si deschisese trenul de aterizare.
Socul cu contactul stancos al planetei o zgaltaise bine, dar din cate observase si pe panoul de control, apoi printr-o scurta inspectie exterioara, era singura problema majora.

“Ai sa mergi si ai sa te concentrezi. O sa fiu in gandul tau, sa te ajut sa treci cu bine peste aceasta incercare. Sufletul meu si inima mea iti apartine, iar asta cred ca te va mobiliza si mai mult. Nu uita ca trebuie sa te intorci la mine. Nu uita ca aici te va astepta un om care chiar te iubeste!”

Isi aduna fortele din ultima lui imbratisare pe care o avea in minte, se ridica cu greu pentru ca se lovise la coloana in momentul prabusirii navetei si, pas cu pas, se apropie de cala incapatoare. Depresurizarea usii o trezi cumva la realitate. Isi aminti, cu rigurozitatea unui scolar care isi repeta o lectie, ce avea de facut. Intai trebuia sa-si schimbe cartusul de filtrare al costumului, pentru ca sa poata avea oxigen pe toata durata misiunii pe planeta. Apoi trebuia sa verifice parametrii de functionare a instalatiei speciale cu care era prevazuta imbracamintea ei. Acest sistem ii permitea sa-si transforme transpiratia in apa de baut. Zambi la gandul ca acum, cu acest costum special, era ca freemanii din “Dune”, cartea si filmul copilariei si adolescentei ei, care de fapt ii hotarasera si cariera.

“Sunt langa tine, pas cu pas. Te voi ajuta, pas cu pas, sa rezolvi aceasta situatie. Vreau sa ma faci sa fiu si mai mandru de tine, sa dovedesc tuturor ce femeie am langa mine. Femeia mea, numai a mea. Nu uita ca te iubesc si te voi astepta aici, sa te intorci. La mine.”

Inima ii batea nebuneste, mai sa-i sara din piept, gandindu-se la ce ii spusese Ian. Desi stia aceste lucruri, simtise nevoia, inconstient, sa le auda. Era elixirul de care avea nevoie sa fie puternica, sa fie demna de misiunea incredintata, sa se intoarca la el…..
Cu un oftat, elibera din suportul special utilajul de locomotie necesar. O masinuta metalica, puternica, adaptata solului aspru, usoara, dar rezistenta. Izola restul navei inchizand usa de acces, apoi deschise trapa catre exterior. Sunetul de avertizare o trezi din visare si, mecanic, isi adusese aminte ce avea de facut.

Timp de cateva ore, incarca cu grija cele 7 capsule criogenice in care se aflau membrii echipei de cercetare. Nu erau morti. Cel putin nu inca. Panourile de control aratau semne vitale, slabe, dar constante. Starea de criogenie fusese impusa de protocol, din cauza aparitiei unei afectiuni ciudate la toti membrii echipei. Misiunea ei era sa readuca pe statia orbitala aceste capsule, pentru ca starea de sanatate sa fie evaluata si afectiunea rezolvata.
Totul se derula cu precizie de ceasornic. Masina speciala era prevazuta cu un brat robotic puternic, care facea pentru ea toata treaba grea. Ea nu trebuia decat sa supravegheze derularea programului.

Asezata in scaunul comfortabil, nici nu mai simtea durerea din coloana. Curand, aseza toate cele 7 capsule la locurile lor in naveta, reaseza masina in suportul special si inchise trapa de acces. Acum trebuia sa initieze programul de zbor, pentru a se reintoarce cu pretioasa incarcatura, inapoi, la statia principala. Ignora durerea care ii cobora pe piciorul drept, ascutita si insistenta. Deschise caile de comunicare si, cu un ultim efort, rosti:
“ Aici Commander Troy, misiune indeplinita cu success. Toate cele 7 capsule recuperate. Incarcatura se afla in parametrii optimi. Initiez programul de decolare. Terminat.”

Cu ultimele puteri si cu ultimele farame de luciditate, introduse in calculatorul de bord datele necesare si codul de siguranta. In momentul in care isi inchise catarama speciala a costumului, auzi motoarele pornind. Naveta se puse in miscare, auzind iarasi scrijelitul metalului pe stanci. Se lasa moale in scaun si printre gene urmarea panoul de bord.
Ramasese constienta pana cand nava se aseza cuminte in spatiul rezervat de pe statia orbitala. Nu simti nici cand Ian o ridica usor din scaun si o dusese personal in brate pana la infirmerie, ignorand personalul medical care venise cu targile speciale.

Se trezi dupa 2 zile. Ian era langa ea. Misiunea fusese un success. Echipa medicala localizase afectiunea si gasise solutia de tratament. Si, imbatata de vestile frumoase, auzi ca prin vis…. “Te iubesc, soldatul meu! Sunt mandru de tine!”.

Acest debut participa la concursul Brain http://www.erepublik.com/en/article/concurs-brainstorming-party-editie-jubiliara-2288937/1/20