Legendă de Moldova [Concurs Legende eMoldave]

Day 1,899, 06:24 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Mentalist de Bucovina
Legenda fetei de-mpărat

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti...
A fost odată o prinţesă nespus de frumoasă, care trăia la marginea împărăţiei. Era cu-minte, harnică, toată lumea îi era dragă, şi se înţelegea de minune cu cele trei surori ale ei, cu care împărţea hotarele lăsate de moşi şi de strămoşi de când e lumea şi pământul. Avea „sânge albastru” fără nicio îndoială prinţesa noastră, cosiţele-i erau aurii ca spicul în pârg, iar inima, inima-i era mare şi purpurie, plină de dragostea celor din jur. Surorile ei o ocroteau şi păstrau cu sfinţenie amintirea buneilor lor, ce hălăduiseră cât era împărăţia de mare şi le strânseseră zestre nepreţuită: munţi bogaţi cu fruntea-n nouri, ape îmbelşugate şi cristaline, bărăganuri încărcate de holde nemaipomenite şi o mare de chihlimbar.
Dar într-o zi neagră ca noaptea, se iscă o hălăciugă între neamurile vecine împărăţiei şi se porni război mare şi crunt. Şi după toate bătăliile însângerate, când fu vremea de făcut pace, cotropitorii cei hămesiţi veniţi din alte lumi, hotărâră ca fata de-mpărat să fie luată „pradă de război” de către barbarii din pustie.
Şi urmară ani grei, silnici pentru biata făptură. Stăpânii tirani o îmbrăcară în slujnică, cu haine ponosite şi cărămizii, îi dădură o seceră şi-un ciocan şi o-nlănţuiră la muncă, zi şi noapte, noapte şi zi, ca să nu mai poată gândi de oboseală. Îi dărâmară toate amintirile clădite cu drag şi-i furară graiul dulce, strămoşesc şi-l închiseseră într-o tainiţă ferecată cu zeci de lacăte.
Surorile ei o plângeau zi de zi şi încercau să o vadă peste graniţele înălţate până la ceruri, murmurau rugăminţi stăruitoare şi ascultau fiece şoaptă ce venea de la marginea împărăţiei. Dar nu auzeau decât sunete ciudate, într-o păsărească lichirică stâlcită...
Şi anii au trecut, barbarii roşii şi-au destrămat puterea şi graniţele s-au prăbuşit în pământ lăsând răni adânci, iar surorile s-au văzut din nou, dar li se păreau străine. Simţeau c-aveau acelaşi sânge, descoperiseră şi graiul ascuns şi prăfuit, dar răul se făcuse. Nu mai erau ca altădată, împărăţia nu se mai putea reînchega sub aceeaşi flamură tricoloră de la un hotar la altul.
Era ca şi când nişte fire invizibile, vrăjmaşe, le încătuşau pe surori, împiedicându-le să se îmbrăţişeze...

„Ochii care nu se văd, se uită”, şi lacrimile îi inundă...



Mentalist de Bucovina
Gerar, MMXIII