Leapșa literară - Un nou început (?)

Day 3,343, 04:46 • Published in Romania Romania • by Lucia38
The eXpandable

Spitalul mobil e plin de pacienți. Unii au fost aduși in timpul zilei cu ambulanțele de pe câmpul de luptă, alții fuseseră aduși cu două zile înainte și își așteptau rândul la pansat. Era o liniște întreruptă doar de gemetele răniților sedați care se visau pe câmpul de luptă. Sau poate le revenea în memorie, iar și iar, momentul în care corpul lor a simțit impactul glonțului…
O nouă noapte albă pentru echipa de chirurgi și asistente va începe în curând, o noapte în care viața TREBUIE să se lupte cu moartea și să învingă.
Deodată, sunetul alarmei sparge liniștea nopții. Încă un grup de răniți este adus de elicopterele-ambulanță. Îmbrac repede echipamentul și ies fugind din vestiar, uitând termosul de cafea pe etajeră. Nu e timp de cafea sau de prea multe gânduri, niste tinere vieți trebuie salvate.
Ajung la primul elicopter împreună cu alți colegi, când… surpriză! Nici un rănit nu e dintre cei mai tineri. Îl văd pe direct x întins pe prima targă, abia mai respirând din cauza durerii ascuțite din șoldul rănit.
- Caută stiloul și scrie, nu te opri din scris, altfel murim cu toții.
Ce stilou? Ce scris? Eu n-am mai scris de mai bine de un an. Am și uitat cum se înșiră cuvintele pe hârtie. Deocamdată am lucruri mai importante de făcut.
Trec la a doua targă… Mentalist de Bucovina reușește să-mi zâmbească în timp ce îmi arată cu mâna sănătoasă cea de a treia targă.
- Salveaz-o pe Dani, stiloul e la ea. Nu lăsa inamicul să-l găsească, e unica și cea mai valoroasă armă a noastră.
Fug la al doilea elicopter. Danidanam doarme întinsă pe targă. Sedativul și-a făcut efectul și pare atât de liniștită, dar totuși, ceva îmi spune că somnul nu e datorat doar sedativului. Fruntea îi e bandajată, iar pe bandajul alb, un trandafir roșu a început să înflorească pe tâmpla ei dreaptă. Strig brancardierilor să o transporte de urgență în sala de operație. Trandafirul sângeriu e din ce în ce mai mare. Îi iau mâna în mâna mea și încerc să o încurajez chiar dacă nu mă aude. Deodată, deschide ochii încet și, cu o voce pierdută, îmi spune:
- Nu te îngrijora pentru mine, eu voi fi bine, medicii vor avea grijă de mine. Caută-l pe Osama, stiloul e la el. A încercat să mă salveze, dar iadul dezlănțuit acolo era de necontrolat. Ultima dată i-am simțit mâna pe umărul meu încercând să mă tragă la adăpost, apoi totul s-a întunecat și nu mai știu nimic de el.
Alerg cu disperare la a patra targă. Ce Dumnezeu vor oamenii aceștia de la mine? Ei nu au înțeles că pentru mine scrisul nu mai înseamnă nimic? Acum sunt prea ocupată să salvez vieți ca să mai am timp pentru a-mi hrăni sufletul.
Sunt gata să las baltă toată căutarea asta a unui stilou chiar dacă știam că valoarea lui sentimentală este inestimabilă, iar eu am fost cândva unul dintre păstrătorii acestei comori. Totuși, ceva nu-mi dădea pace, iar o forță nevăzută mă împiedica să mă întorc în spital, lăsând alte echipe de salvatori să se ocupe de restul răniților. Simțeam că TREBUIE să găsesc stiloul chiar dacă asta însemna să-mi petrec restul nopții cu trierea răniților aduși de elicoptere în loc să fiu în sala de operație.
Trec de la un rănit la altul, încerc să ofer alinare atât cât pot, să îmi rețin lacrimile și să pun opreliște sentimentului de neputință în fața morții. Atâția oameni frumoși pierduți pe câmpul de luptă! Atâtea e-vieți închinate în numele lui Plato!
În sfârșit, ultimul elicopter aterizează, iar Osama Bri Gadier încearcă să se ridice de pe targă imediat ce este dezlegat. Tipic…
- Ce faci, măi, inconștientule? Tu nu vezi că sângerezi? Am înțeles că n-ai stare și te crezi invincibil, dar de data asta ai de-a face cu mine, ești pacientul meu, ești responsabilitatea mea și ai să stai pe targa asta până îți dau eu undă verde să te ridici și să pleci unde vei voi tu.
- Fata dragă, tu chiar nu pricepi ce se întâmplă aici? Un glonte nenorocit m-a lovit in coaste și n-am mai apucat să verific daca stiloul e în buzunarul cămășii sau întreaga misiune de păstrare a eșuat.
Își duce mâna la piept și, din buzunarul cămășii însângerate, scoate cu o grijă infinită stiloul. Micul instrument strălucește în mâna lui, plin de pete mici de sânge. Poate al lui… poate al celorlalți… Mi-l întinde cu evlavie.
- Scrie Lucia, scrie, nu te opri. Așterne-ți gândurile, nu-i lăsa pe alții să pună stăpânire pe viața și sentimentele tale. Lasă-ți e-sufletul să zboare și să viseze. E singura noastră armă pe care încă o mai putem folosi.
Fără să mai spun nimic, am luat stiloul și l-am ascuns în buzunarul halatului. Am vrut să fug, să plâng, să râd, să scriu, să aștern pe hârtie toate gândurile care mi se învălmășeau în cap. M-am ridicat încet de lângă targa pe care era întins Bigadier-ul. Tura de noapte era pe terminate, dar nu simțeam oboseala. Dorința de a începe să scriu era mult mai mare decât cea de a dormi.
Cu gândul la stacana de cafea pe care urma sa mi-o prepar, m-am pornit spre spital, ținând mâna încleștată pe micul stilou ce strălucea în buzunar.
Un tunet se aude în departare… Mă uit la cer. În curând va începe ploaia. Tunetele sunt tot mai multe, tot mai aproape si tot mai puternice, iar ultima imagine pe care o am în fața ochilor este cea a lui Belzebut Cel Crunt , strigând ceva în timp ce fuge spre mine. Dar… ce…?...

Ep. 1 direct x
Ep. 2 Mentalist de Bucovina
Ep. 3 Danidanam
Ep. 4 Osama Bri Gadier
Ep. 5 Belzebut Cel Crunt