Join the new world

Românul s-a născut să fie şef. Şef, şefuţ, şefuloi, manager (mai nou), sunt apelative pe care băştinaşii carpatini şi bărăgănieni le adoră. Idealul în viaţă, pe lângă mocangeală sau tone de bani, este postura de a da ordine de pe ultima treaptă a societăţii şi a răspunde cu replici de genul „că aşa vreau eu”. Intrând în detalii, ordinul se execută, nu se discută.

Făcând o paralelă cu perioada acestor zile, am remarcat diverşi indivizi care îşi arogă dreptul de a da ordine. Cei care acuză dictatura, dictează. În plus de acest lucru, răpesc turmei dreptul de a discerne şi de a gândi în vreun fel. Sunt şefii supremi, liderii de haită, masculii alfa ai unei societăţi oricum plină de răni iar cei care le aspiră balele trebuie să-i ia ca model unic şi pozitiv. „Că aşa vreau eu” devine similar cu „aşa spun eu”, „aşa e cel mai bine”, „aşa trebuie”, „aşa, clar?”. Trăiţi, măreţilor!

Alegerile reprezintă opţiunea poporului de a-şi alege reprezentanţii sau liderii de opinie. Alegerile dau ocazia electoratului să pună în balanţă cele bune şi cele rele, să-şi scarmene bine neuronii înainte de a consuma tuşul pe buletinul de vot. Alegerile, aşa cum spuneam, dau ocazia apariţiei unor noi şefi sau păstrarea celor vechi. Din păcate, există un circuit închis, în care şefii votează şefi. Nesimţirea de a dicta norodului cu cine să opteze nu este cu nimic mai presus decât dictatura politică. Şi când te gândeşti că aceşti oameni îşi autodeclară aura de salvatori ai neamului, pe cine să mai crezi?