De unde vine expansiunea reala?

Day 1,828, 07:53 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by MoLDefender

Salut! Dragi eMoldoveni, am lasat spiritele sa raceasca dupa ultima publicatie. Acum 2 saptamini nu am postat nimic patriotic.
Va aduc la dezbatere un comentariu a unui cunoscut de al meu, care mi-a placut mult si vreau sa il impart si cu voi, daca imi permiteti.

De unde vine expansiunea reala?


E amarnic de înjositor că noi, moldovenii, în propria Patrie — Republica Moldova, ajunşi la independenţă cu lozinca „Unire, moldoveni!”, sîntem puşi în penibila situaţie de a demonstra ca nişte colonizaţi că ne-am născut, sîntem şi vom muri moldoveni, dar nu valahi, declaraţi români cu limbă română prin decret guvernamental. Dar nu avem altă ieşire decît a ne apăra de năvălitori şi a demonstra falsurile colonizatorilor în acest „război identitar” şi „filologic”.
Au dreptate unionistii în cazul cînd afirmă că „româniştii îi învinuiesc pe moldovenişti că fac jocul Moscovei”, argumentul lor „ştiinţific” fiind că moldovenii şi limba moldovenească sînt o creaţie a ţarismului, bolşevicilor şi a lui Stalin. Substanţa cenuşie din capul lor nu e capabilă la mai mult nimic, decît să născocească că milioane şi milioane de moldoveni au fost plămădiţi de Kremlin. Această ideologie mîrşavă, oricît ar fi de straniu, este încurajată de anumite cercuri politice occidentale antiruseşti, în acest spaţiu geostrategic pe prima linie situînd România în confruntarea lor strategică cu Rusia. Fără „consens” înclină în aceeaşi direcţie şi afirmaţia unionistilor, că limba moldovenească şi etnia moldovenească ar avea, chipurile, destinaţie finală Rusia, de parcă spaţiul pruto-nistrean ar putea fi luat cu lopata şi dus undeva spre Volga.
Cu o asemenea viziune a „războiului identitar” nu poate fi exclus şi unul fierbinte cu bazele americane şi NATO mai aproape de Prut, doar istoria ne arată că valahii şi-au acaparat pămînturile jinduite numai atunci cînd au fost sprijiniţi de marile puteri ale Europei. Aşa că moldoveniştii au perfectă dreptate cînd îi acuză pe românişti că fac jocul Bucureştiului în calitate de coloană a cincea în Republica Moldova.
România nu are nici un motiv de a ne proteja pe noi, moldovenii, de „uneltirile expansioniste” ale Rusiei, deoarece Rusia n-a declarat niciodată că moldovenii sînt „ruşi”, iar limba moldovenilor este „rusa”, că poporul moldovenesc este „popor rus”, iar „Basarabia” — „pămînt rusesc”. Sîntem curioşi să aflăm, de unde a zăpsit dl Roşca că Rusia are o atitudine plină de gelozie faţă de problema lingvistică din Republica Moldova, prin ce se deosebeşte această „gelozie” de „gelozia” României şi a Occidentului. Conducătorii Rusiei, spre deosebire de cei ai României, n-au declarat niciodată că în spaţiul pruto-nistrean în ultimii 20 de ani a apărut „o mare de ruşi”.
Închipuitul expansionism rusesc a fost inventat şi se exploatează intensiv ideologic pentru a îndreptăţi războiul identitar şi lingvistic însoţit de apetitul de înghiţire a Statului Moldovenesc sub steagul integrării europene.
Iată de ce, „exaltarea românismului este apanajul celor care îşi zic de dreapta” şi „insistă ca articolul 13 din Constituţie să fie schimbat urgent şi cu orice preţ”, ei neavînd „nici o idee despre reforma politică şi economică, despre combaterea corupţiei, despre aspecte de ordin social şi alte probleme vitale pentru societatea noastră”.
.Anume un asemenea final nu-l doreşte Rusia pentru poporul moldovenesc, şi noi, moldovenii, nu putem să nu-i fim recunoscători pentru această poziţie prietenească. În condiţiile unei agresiuni ideologice mîrşave a României sub aripa SUA şi NATO-lui şi acceptată de dreapta politică de la guvernare chiar şi prin acte administrative, prin care sînt nevoiţi să-şi îndrepte privirile moldovenii pentru a scăpa de această năpastă? Ca întotdeauna pe parcursul veacurilor, spre răsărit, spre Rusia. Cu atît mai mult că Moldova are încheiat cu Rusia un tratat strategic de ajutor reciproc, pe cînd România, încurajată de politica duplicitară occidentală, refuză categoric să semneze un asemenea tratat cu Republica Moldova, mişcînd lucrurile spre a aţîţa un război fierbinte în locul celui identitar şi lingvistic.