De ce fura soldatii / despre DAMAGE [BBC]

Day 698, 13:30 • Published in Romania Romania • by dsalageanu

Update: celelalte articole din seria Damage Control le gasiti aici:

Damage Control 2 - o istorie a inovatiei
Damage Control 3 - Operatiuni speciale


V-am prins 🙂 Asa-i ca ati dat click-ul in speranta ca veti gasi un articol-tabloid despre “unde se duc resursele tarii”?

Hehe, ain’t that cute...

Nu cred ca am fost vreodata cu adevarat un soldat BUN. Cel putin, nu comparativ cu alti camarazi, sau comparativ cu nivelul asteptarilor pe care le-am avut ulterior, ca si comandant, de la soldati.

Ca si locotenent al Soimilor Patriei (impreuna cu Tavitav si intrucatva Andyr) ma interesa in primul rand prezenta, activismul si comunitatea, adicatelea oamenii sa stie ca sunt Soimi, sa faca ceva pentru asta si sa se distreze impreuna.

La inceput nu aveam mare lucru, doar o sectiune pe un forum. Dupa care au venit uniformele (tnx to Tavi), firmele, resursele, armele, misiunile si legenda. Cand au sosit toate, eu (din pacate pentru cariera mea de soldat), nu mai eram Soim. Sau nah, Soim activ, caci Soim ma sint si acum.

Anyway -> back to the point:

1. DE CE FURA SOLDATII?

Soldatii fura? Desigur. Toti furam. Fiecare om care lungeste pauza de pranz fura. Fiecare tigara in plus inseamna, de facto, furt. Fiecare runda de Erepublik de la locul de munca inseamna furt. Alocare abuziva de resurse in alte scopuri decat cele stabilite.

Multi presedinti ai eRomaniei au inteles acest lucru si au cautat sa aiba un control cat mai bun asupra resurselor alocate. Astfel, au dat bani unitatilor doar pe timp de razboi, pentru strictul necesar, au solicitat rapoarte complicate si stufoase, etc.

Nu am fost niciodata un mare fan al acestor practivi. Pentru ca stiam ca, daca oamenilor le-ar fi placut cifrele si contabilitatea, se faceau manageri, nu soldati. Daca oamenii s-au facut soldati, o sa isi doreasca sa creasca in rang, sa se laude cu damage-ul dat, sa colectioneze medalii de Hero si alte alea.

Majoritatea soldatilor sunt atat de MOTIVATI de chestiunile astea, incat sunt ferm convins ca fura. Sau ar fura daca ar avea de unde. Ar fura arme mai bune, ar fura Gold pentru WP-uri, ar fura RON pentru gift-uri, etc.

E imoral? Poate. E periculos? Nicidecum. Pentru ca resursele se duc pe damage oricum.

Din experienta mea, a fost intotdeauna mai simplu si mai eficient sa sprijin unitatile militare cu resurse (firme, iron, bani de salarii, arme, etc), asumandu-mi “pierderile” aferente, si sa le cer un singur lucru: DAMAGE.

2. DESPRE DAMAGE

In cele 2 mandate am realizat o reforma a Armatei (din care se mai pastreaza unitatile “Bravo” si conceptul ca fiecare unitate trebuie sa isi recruteze proprii oameni - inainte nu era asa, pe bune 🙂 ), dar nu am reusit sa duc la bun sfarsit un management prin obiective al fortelor armate. Din punct de vedere al comandamentului general, exista 2 parametri relevanti, pe baza caruia se poate face un management al capacitatii militare:

A. COST / DAMAGE (parametru cantitativ)
B. CONTROL / DAMAGE (parametru calitativ)

Daca primul parametru se refera la costul efectiv al unui punct de damage, cel de-al doilea se refera la capacitatea comandamentului de a controla damage-ul respectiv (cand, cat, unde).

Sunt multe feluri de a obtine damage-ul in lupta (populatia, unitatile militare in combat primar - 5 lupte / zi, unitatile militare in combat in-extenso - peste 6 lupte / zi, tancuri proprii, tancuri aliate, trupe de sustinere aliate, etc), fiecare avand caracteristici proprii de COST si CONTROL. Este o prezumtie gresita ca damage-ul se masoara in “cate tancuri avem noi vs. ei” sau “cat gold avem noi vs. ei” sau “cata populatie activa avem noi vs. ei”. Pe teren, calculele sunt mai complexe si multi factori pot influenta, cantitativ sau calitativ, rezultatele unei batalii sau (in special) a unei campanii prelungite (de la 3 batalii in sus).

In lupta pentru recucerirea WSR-ului, Romania a reusit sa plaseze peste 1.5 milioane damage (o suma nemaiauzita pe acea vreme) in contextul in care eram cu armele si cu goldul la pamant, eram un imperiu in descompunere, pierduseram 7 regiuni in saptamanile anterioare si ne luptam singuri cu marile puteri ale PEACE.

Pe hartie, era imposibil sa plasam atata damage. Calculele noastre (si ale inamicilor nostri) indicau faptul ca putem da pe la 1 milion damage (si acela ar fi fost un record mondial), de aceea Indonezia si PEACE s-au pregatit pentru 1.2 milioane. Plus zidul, care era aproape 100.000 si era de partea lor.

Dar, s-a putut. Cu un management bun, oameni de calitate pe teren, o populatie bine motivata si bine pregatita, s-a putut. Nu au mai existat partide, nu au mai existat interese, nu au mai existat dusmanii. In momentul in care soldatii Armatei Romane au luptat in extenso, omul de rand a venit de-acasa cu tot ce avea la indemana (arme, gold, gift-uri, etc), tancurile aliate si trupele suport au fost bine aprovizioane si coordonate, s-a intamplat ceva care a contrazis toate statisticile anterioare: le-am tras-o.

Si se poate si acum, nu suntem nici mai putini, nici mai demotivati, nici mai prosti, nici mai slabi, nici mai saraci. Credeti-ma. Dar, e greu. Foarte greu. Unde mai pui ca trebuie sa gandim cu ambele capete. Si cu cel mic, dar si cu cel mare 🙂

Ok, enough for today, o sa va mai chinui maine (probabil) cu un articol despre tehnica militara si inovatie tactica precum si rolul pe care chestiile astea le joaca in asigurarea suprematiei militare in Lumea Noua.

Seara faina!

dsalageanu