De ce am ales ALIANTA?

Day 2,478, 16:55 Published in Romania Romania by Nicolae Crefelean

Acesta e articolul meu de participare la concursul "De ce ALIANTA?"

Evident, aici sunt gândurile mele şi nu trebuie să se simtă nimeni obligat să citească, să voteze sau să comenteze. Celor care au chef s-o facă le mulţumesc de pe-acum.

Mie nu-mi place politica în general - nici în viaţa de zi cu zi, nici în joc. Dacă în viaţa reală e cu totul exclus să mă implic în politică din postura de membru de partid sau activist, în joc însă e cu totul altă poveste. Când am intrat în Matza Party am făcut-o pentru că doar dintr-un partid puteam să intru în congres, iar Matza mi s-a părut un partid fără aere de politică reală, "serioasă", adică fix aia care nu-mi place.

După diverse mandate PP mai puţin reuşite/fructuoase ale lui mibu şi ale altor colegi de partid mi-am spus că dacă tot sunt într-un partid de dragul şanselor de a intra în congres, cel puţin să încerc să fac şi eu ceva util în partid. M-am implicat în comunicarea PP către membri, apoi am mai povestit una-alta cu mibu, împărtăşindu-i nişte idei care mi s-au părut mie că ar fi animat colegii. Din păcate n-am văzut nici măcar parţial ideile alea puse în practică sau măcar să fie testat terenul.

În momentul în care m-a invitat ionutzd în ALIANŢA, văzând cum migrează colegii din FSR şi alţi colegi din Matza, mi-a fost foarte uşor să aleg un orizont nou, cu speranţa că va fi mai bine. Ştim bine că ALIANŢA s-a remarcat prin plusuri, minusuri şi scandaluri, la fel ca mai toate partidele de top (dacă nu chiar toate). Din fericire dau puţină atenţie valurilor de acuze, "dovezi"/log-uri şi altele, aşa că de cele mai multe ori au trecut razant pe lângă mine toate mizeriile astea. E păcat însă că atât de multă lume, din toate partidele de top, fie participă activ la scandaluri, fie le alimentează la foc mocnit "de pe margine".

Am ales ALIANŢA pentru colegii FSR în primul rând, apoi pentru relaţia bună cu colegii Cruciaţi şi pentru că ALIANŢA s-a anunţat ca partid cu un suflu nou. Ca în viaţă, e mai sănătos să trăieşti apreciind lucrurile bune şi încercând să mai faci ceva bine, ca să te simţi bine, decât să te concentrezi mai mult pe aspectele negative şi să fii veşnic nemulţumit, indispus, gata de dispute cu alţii. Cât despre ALIANŢA, din interior se văd altfel lucrurile. De-asta am impresia că-i înţeleg pe mulţi templieri că rămân în partidul lor deşi au avut câţiva exponenţi care nu le-au adus cinste. Aşa cum nici mie nu-mi place să tot migrez dintr-un partid în altul, cred că nici altora nu le place.

Am fost la un pas să dau o mână de ajutor şi în partidul nostru, însă viaţa reală şi lipsa de interes în scădere pentru eRepublik mi-au stat în cale. La toate casele mai e loc de îmbunătăţiri, aşa că poate într-o zi se va întâmpla minunea ca eRepublik să nu fie mort şi doza mea de interes să revină la un nivel la care să îmi aloc timp şi pentru partid. Până atunci voi mai candida din când în când pentru un loc în congres, ca să particip, în virtutea experienţei acumulate, la activitatea de guvernare.

Din postura de simplu membru văd o activitate civilizată, obişnuită, în partid. De-asta îmi doresc să rămân în continuare aici, sper să ni se alăture şi alţi jucători cu experienţă eRepbulik, dornici să se implice în dezvoltarea partidului şi-n perpetuarea unei imagini pozitive despre noi, cu rezultate onorabile din partea colegilor care participă lunar în congres şi guvernări.

Acelaşi lucru îl doresc şi celorlalte partide. Mi se pare fantezist să credem că nu vom mai avea incidente din toate părţile, aşa că trebuie să învăţăm să trecem cât mai repede peste ele şi să ne concentrăm mai mult pe soluţii decât să ne pierdem timpul şi energia pe aruncarea vinei de la unii la alţii.

Îmi doresc să creştem în număr dar chiar şi în formula actuală ALIANŢA are destui oameni buni care pot contribui pozitiv la conducerea ţării, aşa că sper să avem cât mai des timpul şi ocazia s-o facem.

Succes tuturor! 🙂


De ce am ales ALIANTA? http://www.erepublik.com/en/article/2438767