Ambient on/off
Join eRepublik

Cuvânt despre locuri şi oameni

18 Day 1,530, 04:38 Republic of Moldova Social interactions and entertainment Social interactions and entertainment
Azi m-am întors din nou în casa mică. Tot pe uşa mare de la intrare şi tot cu o uşoară reţinere. Fiindcă mi-e teamă să nu se fi dărâmat ceva prin interior, sau pe la fundaţii. Niciodată nu ştii ce face timpul cu tine, darmite cu o construcţie de felul ei, şubredă şi cu atâţia venetici prin preajmă!

Cu zidurile vechi, crăpate şi cârpite pe alocuri, cu geamuri sparte, oblonite pe dinăuntru ca şi pe dinafară, arată la fel, ca atunci când nu plecasem încă nicăieri. Până şi culoarea roşie de la colţuri s-a păstrat intactă. Iar faţada a prins şi ea mucegai, de parcă înăuntru nu s-ar mai fi stabilit nimeni de milenii.

Şi totuşi, oameni sunt. Cei vechi pe care-i ştiu, mai rămaşi de plăcere, mai de nevoie, unii îmbrobodiţi în vechile metehne, alţii cu apucături ce nu se uită, toţi având aici un rost, şi toţi căutându-şi, poate, locul de care nu te desparţi niciodată. I-am văzut şi i-am găsit neschimbaţi, ca şi cum timpul nici n-a trecut deloc peste ei.

Dar am prins a vedea şi câţiva locatari noi. Nişte nevârstnici. Cocoţaţi din avânt pe nişte trepte înalte, de unde nici nu mai privesc în urmă. Se dau în stambă şi se scălămbăie la toţi. Fac grimase, se urâţesc, iar când deschid gura li se deşartă străfundul găunos. Un fel de saltimbanci scăpaţi din întâmplare într-un ţarc pentru copii de ţâţă.

Unul sau doi vor fi fiind altfel, cu siguranţă. Vor fi având poate şi ce spune, şi vor fi ştiind şi cum să o facă. Dar, în babilonia de aici, glasul lor e aproape inexistent. Nu se poate face auzit, sau, dacă se aude, e pe dată înghiţit de zgomot, asemeni zumzetului unei albine ivită din greşeală într-o gaşcă de bondari.

În casa mică am pătruns încă o dată cu sfială. Mi-am lăsat jos greul ce-l căram în spate şi m-am aşezat la o vorbă. Nu cu oamenii, ci cu mine. Ca altădată, când eram tot aşa de sigur că greul cuvintelor stă nu în a le spune, ci în a le face să rodească printre spini, la fel ca pe locul hrănitor din ogradă.

 
Report comments
 
Millefleurs
32
Millefleurs Day 1,530, 05:44

„ .....fiecare om,de-a lungul vietii,poate sa aiba doua atitudini:sa construiasca sau sa planteze.
Constructirii pot petrece ani intregi lucrand la proiectele lor,insa intr-o zi vor vor termina ceea ce fac.Atunci se opresc si se simt limitati de propriii pereti.Viata isi pierde sensul atunci cand constructia s-a realizat.

Dar mai sunt si cei care planteaza.Uneori ei au de suferit din cauza furtunilor,a anotimpurilor si rareori au odihna.Spre deosebire de o cladire,gradina creste necontenit si insusi faptul ca are nevoie de grija gradinarului face ca,pentru el ,viata sa fie o mare aventura.”(Paulo Coelho)


Bine ai revenit,gradinarule!

 
ardei9
44
ardei9 Day 1,530, 07:10

Am vrut să spun ceva despre cei care au spart geamurile şi le-au oblonit, dar te las pe tine să-i descoperi ... mai bine mai târziu decât niciodată.

 
The Brigadier
35
The Brigadier Day 1,530, 08:46

... zise pustiul, ascunzand cu tupeu prastia in buzunarul larg de la spate. Acoio unde-si tinea toate minciunelele si prefacatoriile de uz personal:)

 
Alter Dio
36
Alter Dio Day 1,530, 09:17

vezi daca nu vii cu daruri? nu se teme nimeni de tine...

eu lipsesc de ceva vreme si intru doar sa indeplinesc ritualuri; nu stiu daca asta imi salveaza sau nu sufletul virtual (dar il intrebam pe Maniu, desi el detine arta de a pune intrebarile, nu si aroganta de a raspunde la ele).
nu am de gand sa incep bocetul vergilian al dinozaurilor; lumea e frumoasa cata vreme inoti in apele ei involburate, pare spectaculos. Odata iesit pe mal, ti se pare ca toti inotatorii -uitand ca ai fost acolo si ai facut acelasi lucru vreme indelungata cu atata placere- sunt fie isterici in miscarile lor dezordonate, fie prea patrunsi de un lucru atat de putin important, fie dependenti de un fel de drog al razbaterii si a jocului. Uiti repede veselia. Uiti bucuria comunicarii. Uiti placerea vorbelor de dragul vorbelor si adrenalina asteptarii comentariilor la un text care iti place -sau nu.

Stau si ma gandesc. Uiti o gramada de lucruri importante. E important, egal important cu a face orice alt lucru, sa stai alaturi de prieteni lasand la o parte cenusiul cotidian.

Si ma gandesc sa dau jos cravata si sa-mi scot pantofii aruncandu-ma inapoi in apa printre ludicii mei camarazi. Dupa care o las pe maine... azi am atata treaba... dar de fapt, cui prodest?

 
Ion Anapoda
29
Ion Anapoda Day 1,530, 09:21

hm, oare voi doi va razboiti din inertie? sau doar pentru ca, vorba aia, doua sabii nu incap intr-o teaca...

Millefleurs, eu pe nene ala de le zice asa de bine (despre mine?) nu l-am citit. O data pentru ca imi place sa astept pana focul se stinge (i.e. valva rascolita in jurul lui), si apoi pentru ca nu-l am prin casa. nici nu stiu din ce motiv... (smiley)

 
Ion Anapoda
29
Ion Anapoda Day 1,530, 09:28

Alter Dio, nu degeaba cel de al patrulea in lista mea aleatorie erai tu. din pacate, dupa ce am scris textul cu pricina (vreo doua ore), am apasat nu stiu cum si... s-a dus!
pe de alta parte, azi e sambata. pentru ce naiba ti-ai pus tu cravata si pantofi? (smiley)

 
Alcide
36
Alcide Day 1,530, 09:34

E greu, Ioane, cu vorbele .Intr-o casa cu peretii goi, ecoul cuvintelor se sparge-n van, de cele mai multe ori...

 
Lady Indra
35
Lady Indra Day 1,530, 11:06

în van... poate... dar cineva tot le aude... măcar vecinii/vecinele care stau cu urechile lipite de garduri să vadă ce face noul gospodar în curtea și casa veche și prăfuită...

 
SergiuSky
36
SergiuSky Day 1,530, 13:40

V

 
The Brigadier
35
The Brigadier Day 1,530, 13:56

Nici una nici alta, Ioane. Uita-te mai atent. Una dintre sabii e o simpla drujba. N-are nevoie de nici o teaca.

 
ardei9
44
ardei9 Day 1,530, 17:05

Ioane, obiectivul meu în joc nu este legat de lupta cu puștanii.

 
Ion Anapoda
29
Ion Anapoda Day 1,530, 22:28

ardei9, si tu ai dedus ca al meu asta ar fi? ma rog, poate ca stii tu mai multe decat stiu eu despre mine... (smiley)
insa, daca tot pomenesti despre asta, poate ne lamuresti si pe noi/ma lamuresti pe mine care mai este obiectivul tau... la vremea "Timpului" aproape ca stiam, dar acum nu mai stiu.

si hai s-o lamurim, eu nu vreau sa ne certam, eu nu comentez pentru ca tin sa te acuz pe tine. nu avem in comun doua paie. eu comentez, implicandu-te, facand uneori referire la tine, pentru ca erai la un momenta dat un "model". imi plac oamenii inteligenti, iar tu esti evident printre acestia. tot ce am cu tine este ca nu mai esti/nu mai vrei sa fii ceea ce ai fost... iar "noua cale" zic eu ca nu te reprezinta. si se pare ca nu sunt singurul care o zice. atata tot...

 
The Brigadier
35
The Brigadier Day 1,531, 01:19

Mai clar si mai concis intr-un comment decat am facut-o eu in 5 kilometri de articole:)))

Iar ardei are si el dreptate. el nu lupta cu pustanii. Se foloseste doar de ei si ii manipuleaza pentru a-si atinge scopurile, oricare or fi alea.

Oricat de inalte ar fi telurile pe care le urmarim, asocierea prelungita cu indivizi dubiosi ne transforma inevitabil in altceva decat am fi vrut sa fim. Iar telul initial devine simpla gargara cu care continuam sa ne mintim pe noi insine si pe cei din jur.

Ca tot vorbeam de "Timp"... ca unitate de masura:))

 
ardei9
44
ardei9 Day 1,531, 01:27

Ioane, obiectivul a rămas nemodificat, cunoașterea reciprocă şi apropierea jucătorilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Că pe parcursul timpului am descoperit şi am penalizat (voi continua să o fac) diferiți profitori (exact ca în RL) este o altă poveste. Este scăparea ta (dar nu numai) că i-ai băgat pe profitori în lista "marilor români", ceia ce pot garanta eu este faptul că găinăriile acestora nu vor avea niciun efect asupra obiectivului.

 
Maniu
30
Maniu Day 1,531, 03:07

http://www.youtube.com/watch?v=xsEgMqF4Izc&feature=related

Cred ca melodia e suficienta ca raspuns la intrebarea nerostita a casei mici.

Mai mult, moncher, mi-ai dat de gandit si ... mai stii, poate de lucru. desi asta cu lucru nu ma prea cheama, parca.

 
The Brigadier
35
The Brigadier Day 1,531, 04:02

Vezi tu, Ioane... un lider adevarat este acel individ care are cel mai ascutit simt al vazului. El e cel care se urca in cel mai inalt copac din jungla, stabileste locatia "obiectivului" si stabileste traseul pe care trebuie sa-l urmeze miopii de la baza copacului.

Liderul wanabe e un animal ciudat. Asta are nasul atat de lung si il poarta atat de sus incat nu mai considera ca este necesar sa se urce in copac. Se ghideaza dupa miros.
Si... ca sa intelegi si mai bine situatia din "casa mica" te invit sa urmaresti filmuletul de mai jos. Este vorba tocmai despre "timp" ca ora exacta si ca obiectiv iar personajul cu motocicleta este ardei:))
Hint: sunt trei personaje in film iar kanto e... tacut...))

http://www.youtube.com/watch?v=SBxfm4n1zK0&feature=related