Concurs - Elibereaza copilul din tine!

Day 2,925, 10:25 Published in Romania Romania by belzebut cel crunt

Vă mai aduceți aminte de copilărie? Cum ne jucam de-a cowboy-ii, de-a indienii, de-a mama și de-a tata (nu vă gândiți la prostii, mă 😁 ), de-a bucătarii, de-a războiul, etc. ? Cam asta se așteaptă și de la acest Concurs, să redevenim pentru câteva minute copii și să dăm frâu liber imaginației.

Vă invit la o lectură, doar ca de această dată, la final aveți o întrebare cu două variante de răspuns. Plecând de la răspunsul ales de voi faceți un scurt exercițiu de imaginație, prin care să dați o continuare textului de mai jos. Am rugămintea să nu vă apucați să faceți cercetări inutile, la final de concurs vă stau la dispoziție cu toate informațiile legate de text, sursă, autor, etc.



“De dragul exerciţiului mintal, să ne imaginăm următoarea distopie: în 2012, sau 2016, într-un context internaţional foarte nefavorabil, în mijlocul unei crize economice profunde, un partid obscur (circa 2000 de membri, cu susţinere mult sub orice prag electoral) fraudează alegerile şi le câştigă. Apoi îndeplineşte un deziderat stupid al zilei de azi, respectiv face un Parlament unicameral, cu puteri extrem de limitate, cu totul subordonat Guvernului, care la rândul său este supus unui corp de control al acestui partid-fantomă. 
Procentul pe care şi-l însuşeşte incredibil în aceste alegeri este de 75% (nu există nici o altă explicaţie decât o fraudă electorală de proporţii năucitoare), astfel încât nimic nu-i poate sta în cale.

Politica promisă va fi una justiţiară, în care soluţia economico-morală a ieşirii din criză este să se împartă totul la toţi în mod egal. Evident, vor fi şi mulţi naivi care vor crede că averile din Top 300 vor fi de ajuns astfel încât fiecare să capete câte ceva. Se naţionalizează absolut toate firmele private, inclusiv filiala corporaţiei multinaţionale la care munceşti, aceasta retragându-se din România, în timp ce ţara noastra este exclusă din UE. Majoritatea „mogulilor”, şi cei „buni” şi cei „răi”, sunt arestaţi pentru că sunt consideraţi vinovaţi de situaţia economică dezastruoasă a ţării. O parte dintre ei reuşesc să plece definitiv din ţară.


În afară de TVR şi România Actualităţi, toate posturile de televiziune şi de radio se desfiinţează pentru că sunt considerate imorale, iar acum nu se mai transmit decât ştiri propagandistice despre succesele noului guvern, în rest până şi manelele au dispărut complet (asta nu-i chiar aşa rău, în definitiv). Mai există pe Internet, într-o clandestinitate completă, ascunse după nenumărate proxy-uri şi IP-uri dinamice, câteva posturi de radio cu ştiri aparent normale, cel puţin la nivelul limbajului, dar care nu fac decât să amplifice tot felul de zvonuri.


O mare parte dintre politicienii notorii din opoziţie, la câteva luni după alegeri, sunt judecaţi şi condamnaţi la pedepse foarte, foarte mari, pentru trădare. Deşi se reintroduce pedeapsa cu moartea, ei totuşi sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă alături de unii dintre avocaţii lor. Puţini dintre ei, în general diplomaţii şi foştii parlamentari europeni, părăsesc ţara (mai exact nu se mai întorc din străinătate) declarând pe diverse canale că nu vor lăsa lucrurile aşa, situaţia va fi restabilită cu siguranţă într-un viitor apropiat, „maxim 6 luni, hai 1an”.

Majoritatea prietenilor şi colegilor tăi dezbat enervaţi această situaţie după care, pe rând, încep să fie concediaţi şi arestaţi. O parte se întorc acasă după zile, săptămâni sau luni, zdrobiţi de bătaie, complet schimbaţi, cu frica înscrisă de acum în ADN, numai bună de transmis urmaşilor. Despre alţii afli că au murit chiar înainte de a ajunge în vreun arest, deşi această ştire nu e confirmată de nici un buletin de ştiri şi ar putea fi un zvon absurd.


Peste vreun an eşti somat ca în 24h să părăseşti vila la care încă mai plăteşti rate (astea nu s-au desfiinţat, totuşi dobânzile au fost scăzute binişor la aproape jumătate – ce folos însă, şi veniturile tale sunt reduse la 10% faţă de vremurile „de dinainte” – ce ciudat, în numai un an, atâtea s-au schimbat!) şi simultan eşti concediat şi tu şi partenerul de viaţă. Ratele le vei plăti în continuare, în casă au fost mutaţi nişte romi. Copilul nu mai este primit la şcoală pentru un motiv pe care nu-l înţelegi: eşti prea bogat (deşi tocmai ai rămas pe drumuri).

Toate bunurile la care ţii – maşina, LCD-ul, DVD-urile, cărţile, jucăriile copiilor, mobila, costumele bune – sunt confiscate şi împărţite la aurolaci.
O parte dintre lucrurile mai de calitate (sigur ai identificat cravata aia care-ţi plăcea) ţi se pare că le observi în casa unora dintre oportuniştii care „s-au aranjat” găsindu-şi un rost pe lângă noua putere şi la care te-ai dus după ajutor.

În urma unei asemenea întâlniri, la o săptămână, eşti anunţat pe YM că ai veşti, dar nicicum nu poţi să le primeşti în scris sau la telefon, pentru că absolut totul se interceptează şi poate fi interpretat greşit.
Cu speranţă şi foarte multă frustrare (între timp, un văr şi naşii de la nuntă sunt arestaţi) te duci la întâlnire să afli care ţi-e soarta, oare prinzi un job, oricât de umil? Vestea este însă aceea că, indubitabil, vei fi arestat, întrucât tot cercul tău de prieteni şi de colegi de departament sunt deja reţinuţi şi cercetaţi (unul dintre ei a murit, era oricum bolnav, dar familia nu a fost lăsată să-l vadă şi este îngropat nu se ştie unde). După toate calculele, te aşteaptă minim 10 ani după gratii pentru vina că nu ai fost sărac lipit, deşi între timp tocmai ai devenit.

Bun, zici, nu are cum să dureze, chiar şi dacă te arestează, această aberaţie va înceta, nu au cum să ne lase baltă, Europa şi SUA vor interveni, iar tipul proletar (ce zice că a fost? electrician sau instalator?) care conduce ţara, de care nu ai mai auzit niciodată, nu era nici măcar lider de sindicat undeva, va fi arestat iar tu reabilitat – mamă, ce daune morale vei cere statului!

La ONU tocmai s-a comunicat că situaţia din România este intolerabilă şi că se vor lua măsuri, deocamdată se monitorizează totul, sateliţii militari alcătuiesc o adevărată Cale Lactee pe cerul nopţii, aici, la munte, la marginea pădurii, în satul bunicilor, în casa cărora te-ai refugiat. Familia stă la nişte prieteni, care sunt ignoraţi deocamdată de autorităţi, fiind nişte obscuri funcţionari la o agenţie de stat la fel de obscură. Pentru cât timp?

Deodată observi o patrulă care bate violent în poartă şi te strigă. E ora 4 dimineaţa.
În noptieră ai un pistol achiziţionat acum o lună de la un fost militar dat afară din armată. Zice-se că unii dintre aceştia s-au opus arestării şi au omorât sau au bătut nişte poliţişti, nu se ştie exact. În spatele casei e o grădină de la capătul căreia începe pădurea.
CE FACI?
”

Varianta 1: Deschid poarta, n-am ce să pățesc...........
Varianta 2: Iau arma și fug în pădure,.............

Distopie (din Dicționarul Enciclopedic) = Termen modern construit prin opoziție cu utopie și care se aplică unei lumi imaginate și negative.





*******************************************************************************************************************************************************************************************************

Regulamentul îl găsiți aici: https://docs.google.com/document/d/1CFsL2-alOvMOe02pkor9LpGXYoDxkhuWdBedXq2CLDU/edit

Întrucât avem parte de un concurs ceva mai complex și mai greu decât precedentul, am decis sa măresc premiile cu câte 4 gold, astfel, locul întâi va primi 16 gold, locul al doilea va primi 12 gold și locul al treilea va primi 8 gold. Aveti la dispozitie o saptamana sa va inscrieiti in concurs


Se vor urmări următoarele criterii: realizare artistică, originalitatea ideilor și tehnica.


Era să uit, aveți la dispoziție o săptămână pentru a vă înscrie în concurs. Înscrierea se face prin comment la acest articol.

p.s. am crescut premiile astfel locul 1 va primi 20 de gold, locul 2 va primi 15 gold si locul 3 va primi 10 gold

********************************************************************************************************************************************************************************************************
Si pentru iubitorii de poezie:

omul de la fereastră (5)

cuvintele și golul în care ele dăinuie
vibrarea unui cablu de oțel
bucuria cu care facem să se cutremure
o creangă sau un fir de păpădie
toate aceste mișcări lirice
toate aceste rostiri de noapte
ore topite în creuzetul tăcerilor
umbra frigului de peste drum
ziua de mâine adunată în ziua de ieri
toamna un ghimpe în ochiul frunzei
pe fund de tuci un sos gălbui de lene
totul te trece mai aproape de starea de bine
starea în care se curge
totul se pierde într-o mare speranță de mumificare
dimineața cu miros de cauciuc încins
se ard gunoaie în curți ce risipesc
lent lungi larvare legături de fum
nu toate cuvintele pot alerga
unele se târăsc ca un maratonist obosit
voi trage perdelele
voi asasina lumina
totul se modifică doar
ochii îi dăruiesc în schimbul unui șobolan
ce-mi mănâncă din palmă.

din Omul de la fereastră (1982)- George Almosnino