Chemarea marii

Day 1,725, 06:51 Published in Romania Romania by Kendra le tigre

..........................
Îmi port paşii spre ţărmul ei. Caut marea..
Număr în gând secundele şi m-apropii călcând apăsat în nisipul ei atât de fin.
Îi inspir adânc aroma …paşii mă poartă spre ea…
Caut la nesfârşit eternitatea printre clepsidrele ce îşi frâng stropii mărunti de nisip.

Îi pot auzi freamătul, îi pot recunoaşte zbuciumul.
O am în suflet, o port cu mine obsesiv zi de zi….. mă ştie…..mă aşteaptă să o ating.
Sufletul meu îi ştie imensitatea, iar paşii mă poartă spre ea să-i simt răsuflarea sărată.

Valurile m-aşteaptă să-mi cânte cântec de dor şi iubire, căntec vrăjit ce doar inima mea îl poate recunoaşte, îl poate asculta. Îmi cântă melodia doar de noi două ştiută, melodia doar de noi două înţeleasă….e taina noastră.

Acum o caut iar, am nevoie de ea. Să îi simt liniştea şi ţărmul…
Să rămân lângă ea, să îmi vărs lacrimile amare, să-i povestesc că iubirea e o taină ce încă n-o desluşesc..
Caut marea, paşii mă poartă spre ea.
Ştiu bine că-i şi blândă dar poate fi şi rea. Ştiu bine că e bucuroasă să-mi simtă paşii.

Desculţă, liniştită şi detaşată calc pe nisipul fin..
Paşi...mici…paşi ..lenţi…paşi pe nisip..

Paşi pe nisip,
Infiniţi paşi pe nisip
Purtând în căldura lor
Pustiul unui suflet…
Paşi pe nisip
Solitari paşi pe nisip
Purtând în ecoul lor
Tristeţea unei căutări zadarnice..

Mă cheamă s-o privesc în ochi, să-mi spună că m-aşteaptă demult.
O caut acum şi eu poate că i-am simţit chemarea.
Să-i spun că îi ştiu adâncimile, că îi cunosc fiecare scoică , că-i iubesc liniştea din timpul nopţii.

În sfârşit am ajuns.
Ne privim amândouă ….avem aceeaşi culoare în ochi. Culoarea infinitului.
O rog din priviri să mă ia , să mă ţină ascunsă în adâncimile ei, să mă ţină strâns …
Îi repet şi o rog:

Marea mea nebună
Cu albastre valuri
Lasă-ma cu tine
Să mă contopesc!
Să îti simt aproape,
Liniştea….şi ţărmul
Să aleg, să birui
Şi să te iubesc!

by Kendra



p.s Şi da.. ajung la mare!