Join the new world

Salutare tuturor!

După ce ieri îi citesc articolul CP-ului în care ne promitea cârnați și covrigi doar dacă năvălim peste polaci, primesc echipamentul de luptă și hop-țop mă bagă în divizia 2, în prima linie, cică să rup lina frontului că acolo ne găsim cele promise.

Chiar dacă asta îmi doream din tot sufletul, de când SPoland a ieșit din EDEN, ceva îmi dădea cu virgulă: de ce România atacă Polonia? De ce toată lumea e împotriva Poloniei? Atunci îmi vine în minte o vorbă de-al lui Mircea Dogaru: ”Istoria e bine să fie știută, ca să nu mai repetăm greșelile din trecut”.
”- Ete na, ce să văd în istorie?” mă întreb. Stau să mă gândesc puțin, și-mi cade fisa: cică Hitler a prins ură pe evrei din cauza mamei unei foste lui iubite poloneze, pe nume Jutta von Sznabel (numele iubitei)!

Atunci primul lucru la care mă gândesc, este să fac legătura între CornelB și o domnișoară/doamnă poloneză. Dar eu-l cunosc pe Cornel, e om serios cu casă, om de familie, e imposibil! Teoria asta nu are cum să cadă în picioare sub forma asta, deci culpabilul trebuie să fie altul. Nu știu de ce, dar mă profilul cel mai bun în astfel de cazuri îl are hoffică, el e altfel, în plus au o legătură de prietenie de ceva timp, probabil l-ar fi influențat foca... DA!!! El e, hoffa13!

Urmează o situație delicată și unică: un prieten polonez, folosit de mine drept translator pe chaturile lor, află că singura femeie poloneză care e combinată cu un român, este Ewa Sonnet, care e ținută sechestrată de către propriul ei guvern. Ce pot să fac eu acum? Normal, hoffa e prietenul meu, suntem camarazi de arme și membrii politici ai aceluiași partid, deci trebuie să îl ajut cumva să-și recupereze ce mai are de recuperat... Echipat eram până în dinți, dar azi fiind o zi foarte specială, decid să fac tot ce-mi stă în putință pentru această cauză, îmi deschid Media player-ul, și pun Metallica – Blitzkrieg (vă sună de ceva numele Blitzkrieg? Heinz Guderian? din WW2), activez boostere, bag toate eb-urile, rezultatul fiind ăsta. Un nou record personal!
Eu sper că la final, să ne luam românii cei al nostru, eu cârnațiul și covrigul, iar hoffa, pe Ewa. o7

---

Acum să trecem la lucrurile cu adevărat serioase, și interesante zic eu: la arta militară românească în evul mediu timpuriu.

Capitolul 1: Moștenirea dacică;
Capitolul 2: Modificări în arta militară spre sfârșitul antichității;


Arta militară românească în evul mediu timpuriu

Capitolul 3: Influențe în arta militară românească

”După această incursiune în evul mediu timpuriu, va trebui să revenim la subiectul articolului. Am vorbit de tradiția militară, dar trebuie amintite și popoarele care în mod sigur au influențat arta militară românească în acea perioadă, respectiv popoarele războinice cu care românii au venit în contact în acea perioadă, fie ca adversari, fie ca aliați sau ca și supuși. Mă refer aici la bizantini, mongolo-tătari și slavi. Dintre celelalte popoare cu care am fost în contact, goții, hunii, avarii, gepizii au dispărut din istorie și au fost prea puțin în contact cu românii pentru a avea o influență serioasă.

Să îi luăm pe rând. Bizantinii nu prea au avut o influență asupra noastră la capitolul modului de organizare a armatei deoarece ei fiind un stat puternic aveau o armată bine organizată și structurată, la dispoziția împăratului, lucru care nu se putea spune despre români până la apariția structurilor statale puternice din secolul XIV. Dar în mod sigur au avut o influență considerabilă la alte capitole, prin faptul că românii au luptat deseori alături de bizantini și uneori chiar împotriva lor. Astfel, românii au putut beneficia de instrucție militară superioară în folosirea armamentului, la fel, s-au putut familiariza cu tactica de luptă a unei armate profesioniste, imperiale.


Fortificații bizantine la nord și sud de Dunăre CLICK AICI pentru a mării imaginea.

Documentele bizantine abundă de dovezi ale existenței românilor nu numai la nord de Dunăre, ci și în întreaga peninsulă balcanică, vorbind aici de forme de organizare statală numite Romanii sau Vlahii, dar îi putem întâlni pe români și sub alte denumiri, depinde de cei care le scriu. De exemplu, Iorga îi identifică pe români în unele documente bizantine din sec XIII-XIV sub denumirea de alani (a nu se confunda cu vechii alani dispăruți din istorie cu multe secole în urmă, aici avem o modificare a termenilor: alahi, vlahi), mai cu seamă după recucerirea Constantinopolelui de la cruciați (1261), aceste cete de alani veniți cu carele și cu cai împrumutați de la stăpânire, ascultând de căpeteniile venite cu dânșii, au luptat, au învins și au fost învinși în numeroase lupte împotriva turcilor în Asia Mică până li se făcură dor de țară și cerură întoarcerea lor îndărăt, chiar răsculându-se pentru asta. La 1323 garnizoana bulgară a Filipopolei avea în rândurile sale un grup de alani conduși de căpetenia lor Ivan Rusul. Deci observăm prezența românilor conduși de căpetenii proprii, formând posibil unități distincte în armata bizantină. Era normal ca grupuri de români să lupte ca și mercenari, fie cu plată sau numai cu participarea la pradă, în cadrul altor armate, cum vom mai întâlni în multe cazuri.

Un document bizantin de extremă importanță în istoria militară a lumii este tratatul de artă militară scris de Mauricius la începutul secolului VII intitulat Strategikon. Este cu atât mai important pentru noi deoarece face referire la Romaniile populare ale noastre și chiar la locuitorii acestora. Descriind modul în care armatele bizantine trebuiau să lupte împotriva slavilor stabiliți la nord de Dunăre, Mauricius spune că trupele bizantine erau călăuzite în lupte de așa-zișii refugiați trimiși să ne arate drumurile și să ne descopere pe cineva care sunt romani. Deci, trupele bizantine beneficiau de călăuze române care să-i ducă în zonele controlate de români. Mai mult, sunt consemnați români în armata bizantină de la sud de Dunăre încă în secolul VI, prin cuvintele rostite de ei în limba părintească (clisură, sculca etc), conform lui P. P. Panaitescu, Introducere în istoria culturii românești. Dovezile în acest sens sunt foarte numeroase, apar referiri la români care apărau cetățile din Dobrogea în războaiele contra migratorilor și multe altele care nu pot fi cuprinse într-un singur articol. Ceea ce este esențial și cred că am reușit să arăt este faptul că au fost numeroși români care au luptat în armata bizantină și au beneficiat de pregătire militară superioară pe care au putut-o împărtăși și altora odată întorși acasă (am văzut că s-a înregistrat în documente și o răscoală ca să poată reveni).

Trecem la slavi. Liderul militar al slavilor se numea voivod, termen împrumutat și de români, semn că slavii au influențat modul de ducere a războiului de către ai noștri. La lupte participau toți bărbații capabili să poarte arme, șeful familiei fiind lider peste luptătorii dintr-o familie. Armata era împărțită în pâlcuri, în luptă unitățile intrau succesiv. Nu luptau în teren descoperit, ci atacau puternic pe teren greu, apoi se refugiau în păduri sau locuri greu accesibile. Își protejau tabăra cu șanțuri sau o înconjurau cu care, foloseau incinte întărite permanent numite hradiști, foloseau șanțuri, abatise și întărituri din pământ sau pietre. Armele lor erau spade, săbii, topoare, lănci, arcuri, praștii, buzdugane. Sun influența tătarilor, în Rusia, și a maghiarilor, aici, tactica lor s-a modificat, preluând de la ei stilul de începere a luptei de către o ceată de arcași, grosul trupei intrând în luptă ulterior.

Mongolo-tătarii erau constituiți în mare parte ca și o cavalerie ușoară, deși ulterior, la tătari apare și cavaleria grea. Armele lor de bază erau arcuri, sulițe, săbii, spade, măciuci și arcane. Maghiarii se grupau pe familii și așezau forțele grupate teritorial. Tătarii aveau un sistem de recrutare a unui bărbat din fiecare familie și au păstrat până târziu organizarea zecimală, în unități de 10, 100, 1000 și tumane de 10000. Și maghiarii au luat unele influențe organizatorice de la slavii după așezarea lor în Câmpia Panonică. Serviciul de recunoaștere era deosebit de bun, armata lor era foarte mobilă și rapidă. Intrau în luptă succesiv, pe grupe cu mari intervale între ele. În general lupta o începea o grupare redusă, care ataca și trăgea cu săgeți de la distanță, apoi se retrăgea atrăgând inamicul în urmărire, apoi pe neașteptate năvălea grosul care aștepta bine ascuns. Tot timpul păstrau o rezervă pentru a face față neprevăzutului. Succesul nu se datora puterii de izbire, ci mai mult prin viteza mișcărilor și loviturilor care nu lăsau inamicului nicio clipă de răgaz. În plus, aveau o foarte bună coordonare între diferitele grupe, fapt care făcea succesiunea atacurilor și izbiturilor să fie năucitoare. În cazul în care mersul luptei le era nefavorabil, rupeau lupta și se retrăgeau cu viteză pentru a reveni și lovi într-un punct neașteptat. Strategic, este recunoscut modul în care mărșăluiau cu viteză pe coloane diferite și se întâlneau după intervale lungi de timp în locul și timpul hotărât. Asta denotă o disciplină, un sistem de informații și comunicații foarte bune, de fapt cele mai bune pentru acel timp. În acest sens sunt cunoscute exemplele campaniilor lui Gengis Han.

Deci, se poate spune că arta militară românească provenea din dezvoltarea firească a artei militare a populațiilor antice ce trăiseră pe teritoriul Daciei (în speță dacii și romanii), cu unele influențe de la cei cu care românii au venit în contact, bizantinii, slavii și mongolo-tătarii.”

Plagiat la perfecție de aici.
Până la următorul capitol, ne mai citim!
soy malo, cel mai sexos din eRepublik.
o7