Al tău? O, Plato, nu! Al meu e!

Day 2,521, 10:46 • Published in Romania Romania • by Roman Daco
Anul IV, A Douăzeci și Treia Ediție a Seriei Efemeride === Miercuri, Ziua a 2521-a a Lumii Noi
Preț recomandat: 3 RON | 0.01 G | 1 comentariu

Reconfortantă povestirea experienței personale de începător din articolul noului venit în joc GeoHal (dacă nu l-ați citit încă mergeți acum, vedeți voi dacă vă mai întoarceți aici).

Dacă în articol întâmplările prin care a trecut sunt amuzante, sau cel puțin povestite cu umor, într-un răspuns de la comentarii GeoHal devine serios și spune, citez, „...mie in Erep imi creaza o fobie faptul ca unii jucatori de erep au un aport de la lupte de 10 ori mai mare desi sunt doar cu 5-6 luni mai "batrani". It's all about gold, dar trebuie sa poti sa faci cumva ceva gold adevarat ca jucator nou si fara sa cumperi sau sa cersesti...” Ultima propoziție, subliniată de mine, este esența sloganului „fix the economy” după părerea mea. Că unii au denaturat-o sau că poate nici nu știu despre ce vorbesc dar strigă și ei că e trendy, făcând în final din „fix the economy” un slogan ca oricare altul, e o altă poveste.

Acum 5 ani și ceva când am început să joc am fost mult mai norocos din acest punct de vedere. Exista posibilitatea de care vorbește GeoHal. Modulul economic avea mult mai multe variabile decât acum și, cel mai important, era o economie de piață, liberă. Am auzit povești despre ASE-iști care și-au făcut cont pentru a testa diverse teorii, planuri, strategii la scala oferită de eRep pentru că da, chiar era un SIMULATOR în adevăratul sens al cuvântului. Se formau cooperative (nu neapărat agricole) de producție, pentru că marea majoritate a jucătorilor nu își puteau deschide singuri firme. Unele e-state ofereau și ele ajutoare micilor întreprinzători cu sponsorizări parțiale de upgrade, etc. Cei care își permiteau creau monopoluri, dădeau atacuri pe piața valutară sau chiar lovituri economice de stat. Creativitatea și imaginația celor inteligenți găsea un teren de joacă fascinant. Apăruse meseria de e-manager, oameni care administrau firmele altora mai puțin pricepuți (sau cu mai puțin timp la dispoziție) pentru comisioane mai mult sau mai puțin consistente. Da, atât de dificil era și consuma destul timp administrarea unei firme pe atunci. În timp, cel puțin în acest modul, cred că am fi asistat la apariția unei meritocrații și eram chiar curios să văd dacă evoluția simulatorului îmi va da dreptate, dar mai ales cum va arăta o astfel de societate.

Eu, ajuns în joc cam pe la spartul târgului, cam ca România în UE, nu am avut niciodată e-resursele materiale și nici timpul pentru astfel de întreprinderi la scală mare. Dar tot am avut micile mele bucurii de bișnițar cinstit. În mare profitam de pros incompetența sau de lipsa de timp a altora. Cumpăram firme falimentare la preț redus (erau cu duiumul cei care credeau că odată cu cumpărarea unei firme în joc apăreau subit și calitățile de manager care îi lipseau în viața reală), angajam oameni, le aduceam pe linia de plutire și apoi le revindeam cu profit. Speculam piața monetară cât mă ținea buzunarul. Și alte asemenea.

Nu era totul perfect, dimpotrivă. Supraproducția începuse deja să își facă simțită prezența, așa că apăruseră cicluri de supraproducție-ieftinire-falimentări de firme urmate de cerere-scumpire-(re)înființări. Dar totul era liber, transparent, fără „intervenții divine”, piața se regla singură. Chiar dacă timpul în care recuperai o investiție putea să fie de luni de zile sau mai mult, oamenii investeau pentru că își puteau face planuri pe termen atât de lung.

Fast forward câțiva ani, și avem în față o economie planificată de Plato, cu mult prea multe restricții și intervenții neloiale de sus. Planurile pe termen lung nu-și au rostul când nu știi pe unde o să cadă barosul lui Plato săptămâna viitoare. Și cum a început totul? Tot de la nemulțumirea jucătorilor, a celor mai mulți. Mulți și... nu foarte competenți, ca și în viața reală. Care evident, se plângeau că totul e prea complex și că e nedrept să piardă așa de ușor banii (de multe ori reali) investiți în firma x pe care au falimentat-o în timp record. Și Plato a ascultat și a zis „fericiți cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăția eRepublik”. Și a simplificat, a tot simplificat, până ce n-a rămas mai nimic de făcut, au dispărut toate provocările. Farmville, dă-te la o parte, ai un rival pe măsură! Faptul că unele schimbări au venit peste noapte, fără vreun avertisment și au ruinat planuri și agoniseli de luni sau ani ale unora îmbogățindu-i instant pe alții care avuseseră o „inspirație divină” și „anticipaseră” acele schimbări n-a ajutat deloc...
Așa că acum, clic-clic, dai banul, clic-clic faci firma, clic-clic tu ordoni tu execuți, clic-clic producția merge înainte și uite ce ușor e să fii manager. Mai nou vine oferta și cumperi cu banul jos direct unități de producție pentru firme. Pfuuu, dacă și bacul ar fi atât de ușor, totul ar fi perfect!

Și măcar dacă s-ar fi oprit aici, dar când s-a terminat cu economia au fost luate și celelalte module la rând. Așa că de deja prea multă vreme (de peste 2 ani aș estima), singurii care joacă într-adevăr un simulator social sunt cei de sus, de la butoane. A trecut atât de multă vreme încât cei revoltați au obosit, poate chiar au uitat de ce erau revoltați. Din când în când se mai găsește câte un naiv, răzvrătit, novice sau ajuns la capătul răbdărilor, să strige despre jocul ăsta: „Al tău? O, Plato, nu! Al meu e!” Se creează o mică perturbație în oceanul de lehamite al societății, rareori se formează vreun val, dar foarte rapid liniștea se așterne din nou.

Hai, noapte bună!
Roman Daco