Interviu cu preşedintele PMR, MickeyD!

Day 333, 08:58 Published in Romania Romania by malika ela

Primul meu interviu il are ca protagonist pe preşedintele partidului PMR , congresman-ul MickeyD.

Reporter: Care au fost primele d-voastră sentimente referitoare la joc?
M😨 La inceput treceam usor de la dorinta de afirmare si cunoastere la sentimente amestecate de neajutorare si izolare. Nu cunosteam pe nimeni aici si tot ce mi s-a spus a fost sa ma angajez la MI. Acolo si in PMR, unde am intrat in aceeasi zi, am simtit pentru prima data ca sunt intr-o comunitate. Mai apoi am primit un ajutor pentru casa de la Biserica eRomana si ii multumesc inca o data lui OchiReci pentru ca am invatat astfel ce important e sa ajut la randul meu pe cei aflati la inceput de drum.


Reporter: Ne puteţi da cateva exemple de acţiuni pe care le-aţi intreprins cu succes?
M😨 Primul obiectiv propus si realizat a fost sa promovez valorile Partidului Managerilor Romani si sa fac din acesta unul din principalele forte politice din eRomania. Am vrut mai apoi sa-mi demostrez calitatile de manager obtinand succesul si pe plan economic. In acest moment urmaresc sa ma implic cat mai mult in administratia statului, locul in care imi pot folosi la maxim cunostintele si calitatile dobandite pana acum. Deocamdata sunt administrator la Ministerul Invatamantului si adjunct la Vanatorii de Munte, dar sunt si alte proiecte pe care le pot prelua.


Reporter: Ce vă deranjează cel mai mult pe scena eRomanească?
M😨 In opinia mea cea mai evidenta problema a scenei eromanesti este lipsa de oameni, viziune si decizie a actualei guvernari, care se traduce printr-un vid de putere ce dureaza de cateva luni. Actuala administratie a impus in tot acest timp lideri pe criterii de vechime si experienta, dar lipsiti de ideile si entuziasmul ce pot intoarce eRomania cu fata spre viitor. Daca nu promovam la adevarata lor valoare si cetatenii mai noi si poate mai capabili, acestia ajung intr-un final sa se resemneze si sa se retraga. Si cu ei va disparea un capital esential si foarte greu de inlocuit care este resursa umana.

Reporter: Ce activitate vă atrage cel mai mult, şi de ce?
M😨 In general ceea ce ma atrage cel mai mult este provocarea, de oriunde ar veni ea. Chiar si problemele aparute odata cu V1 le privesc tot ca pe un „challenge” personal si pe care tin foarte mult sa ni-l asumam la nivel de tara. Nu caut stabilitate, nici design placut, nici joculete sau activitati colaterale. Acestea le pot gasi oriunde. Vreau in schimb sa-mi testez limitele intro competitie virtuala si mai ales acolo unde ea este cea mai dura, in domeniul economic.

Reporter: Care sunt punctele forte pe care credeţi că le deţineţi?
M😨 Sunt pasionat de politica, macroeconomie si management, iar mai nou imi pot pune in valoare si cunostintele de cultura generala. Glumind, as putea afirma ca jocul acesta e facut pentru mine.

Reporter: Aveţi mulţi ePrieteni pe care ştiţi că puteţi conta oricand?
M😨 Nu confund oamenii reali cu personajele lor din eRepublik, dar au fost destule cazuri fericite cand am reusit sa comunic prieteneste dincolo de acestea. Si chiar daca in joc am adversari politici, nu mi se pare sanatos sa-i transform in dusmani ci sa colaborez su ei de fiecare data cand este nevoie.

Reporter: Ne puteţi impărtăşi cel mai frumos moment trăit în eRepublik? Dar cel mai neplăcut?
M😨 Ce-a mai deosebita zi traita in eRepublik a fost cea in care am cucerit 5 regiuni eUngariei. Nici implicatiile, nici adversarii nu m-au impresionat, ci intensitatea interactiunii din acele ore, greu de reprodus in conditiile actuale.

Cel mai greu de depasit a fost dezamagirea provocata de pierderea alegerilor. Mai ales cand stiu ca am facut tot ce mi-a stat in putinta sa ma prezint cel mai bine.



Reporter: Credeţi că este posibil pe viitor să aderaţi la un alt partid politic?
M😨 Intotdeauna am simpatizat si colaborat cu colegii din Romania Unita. Am totusi o raspundere fata de cei din PMR si nu pot pleca de acolo decat daca stiu ca in urma mea ramane un partid solid cu o conducere activa.

Reporter: Cam cat timp zilnic alocaţi pentru a fi printre noi?
M😨 Tind sa cred ca prea mult pentru ca incepe sa-mi afecteze viata reala. Incerc deci sa reduc cantitativ contributiile si sa le cresc calitativ.

Reporter: Care este ţelul partidului din care faceţi parte?
M😨 Insusi numele il recomanda ca un partid al oamenilor activi, cu inclinatie spre economie si cu putere de initiativa si decizie. Vrem sa le oferim un mijloc de afirmare si un mediu propice tuturor acestor intreprinzatori, atat in randurile noastre, cat si in societatea romanesca care are mare nevoie de ei.

Reporter: Ce părere aveţi despre actuala guvernare….care sunt succesele şi insuccesele ei?
M😨 Despre insuccesele ei am vorbit mai sus si voi aminti de fiecare data cand acestea privesc interesul general. O decizie gresita, precum incercarea de preluare a eBulgariei, nu trebuie suportata de toti cetatenii, si doar de cei raspunzatori pentru ea. Nu vom progresa daca nu stim sa ne asumam greselile si nu suntem in stare sa invatam din ele.

La capitolul succese e greu sa gasesc ceva din aceasta guvernare, sau din cea de luna trecuta. Sunt adeptul vorbei „orice e mai bine decat nimic”, mai ales cand stiu cate s-ar fi putut face si chiar era vital sa se faca pana acum. Totusi, cine prefera sa nu faca nimic de frica sa nu greseasca poate sa gaseasca o trasatura pozitiva acestei guvernari: stabilitatea.

Reporter: De curand aţi fost implicat intr-un scandal privind achiziţionarea unei firme la un preţ derizoriu. Care este părerea d-voastră vizavi de acest subiect? Cat de intemeiate au fost acuzaţiile aduse?
M😨 Pentru cine priveste din exterior pot parea intemeiate, in interior insa lucrurile au stat altfel. Nereusita din alegeri m-a facut sa fiu mai pragmatic, mai putin dispus la compromisuri. Desi am obtinut multe voturi ce ma obliga sa fiu in continuare la fel de implicat, mi-am dat seama ca sunt poate la fel de singur ca la inceput, iar entuziasmul si ideile bune nu sunt suficiente pentru a compensa indiferenta din jur. Ba chiar ma fac vulnerabil si ma expun atacurilor celor de pe margine. In alte conditii si alti termeni am fi ajuns in afacerea asta la o intelegere amiabila, dovada ca luasem firma cu propriul cont cand puteam usor sa o ascund prin conturi de prieteni sau SO-uri. Dar cand am fost amenintat, atacat si tratat ca un hot tocmai de cel care gresise mai devreme, am actionat dintr-un instinct de conservare si am refuzat sa cedez. Si pentru cine mai crede ca a fost o problema de bani, il rog sa verifice lista de donatii a RInvestment 😉

Reporter: Sunteţi cunoscut ca fiind un personaj controversat şi acid. Ce importanţă acordaţi felului in care sunteţi văzut şi părerii altora?
M😨 Raspunsul la aceasta intrebare se leaga cu ce am afirmat mai sus. Am realizat ca nu urmaresc sa fiu popular si nici sa ma zbat pentru imagine. Nu cred ca ajung nicaieri asa, nu demonstrez nimanui nimic, nici macar mie. In acest moment urmaresc doar sa vad cat de departe pot ajunge fiind eu insumi si care-mi sunt limitele aici. Nu vreau sa arat ca pot, ci sa vad eu, pentru mine, ce pot.

Reporter: Ce personaj public apreciaţi cel mai mult, şi cine vă este cel mai antipatic? Argumentaţi.
M😨 Nu pot numi pe unul singur ci pe mai multi pentru principala calitate ce o admir la ei: dura_lex – onestitate, Capitanul Panait – intuitie, Shadow Figure – echilibru, Titu Maiorescu – diplomatie, OchiReci - perseverenta, Alex Craciun – leadership, dsalageanu – initiativa, the_mihai – deschidere, Han Solo – disciplina, si multi altii, cu cat mai diferiti, cu atat mai interesanti. La capitolul „antipatici” s-ar putea incadra doar Shoby, prin modul copilaros de a contabiliza realizari si victorii, doar pentru a se putea mai apoi lauda cu ele.

Reporter: Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi invăţat-o in eViaţa?
M😨 Cea primita de la cei de mai sus prin modelele pe care mi le-au oferit.


Reporter: Aveţi vreun regret referitor la o decizie luată?
M😨 Nu. Regret doar ca n-am luat unele decizii mai repede.


Reporter: Credeţi că schimbările ce au avut loc in V1 vă vor leza in vreun fel interesele sau activitatea?
M😨 Pe toti ii afecteaza aceste schimbari, eu pot doar sa ma pazesc cat mai bine. In economie cel putin, acolo unde cineva pierde altcineva sigur va castiga, iar eu urmaresc sa fiu mereu cel castigator. De aceea nu am plangeri majore referitoare la V1. Nu sunt genul care sa tip la zei cand vine potopul, ci caut sa ma pun la adapost cat mai repede ca sa nu ma inec. Acum de exemplu avem o ploaie de buguri, dar cand acestea vor disparea, cine n-a invatat inca sa inoate va fi mancat de rechini.

Reporter: Ce speraţi să intreprindeţi in viitor? Ne puteţi impărtăşi cateva planuri?
M😨 Cam tot ce am facut pana acum, doar ca unele mai mult iar altele mai putin. Voi incerca in special sa duc inainte programul votat la alegeri de multa lume si in care cred cu tarie.

Reporter: In incheiere, ce sfat le-aţi da eCetăţenilor romani?
M😨 In primul rand sa invete sa inoate sau, daca nu vor, sa-i lase pe altii si ei sa se retraga . Daca vor ca eRomania sa supravietuiasca trebuie sa lase grevele si petitiile de-o parte, in special acum! Sunt convins ca e doar o chestiune de timp pana tot ce ne deranjeaza acum va fi rezolvat de admini. Sunt lucruri insa care nu se vor schimba si vor veni peste noi daca nu ne miscam repede. Avem nevoie de foarte multe firme si lucratori in raw materials, deci toti banii si toata forta de munca de care dispunem trebuie indreptata intr-acolo. Fiecare poate pune umarul la ridicarea acestui sector esential pentru viitorul economiei. Si daca reusim vom avea fiecare de castigat si cel mai mult va avea de castigat eRomania.

Reporter: Dacă mai vreţi sa faceţi o completare, să mai adăugaţi ceva….
M😨 Doar sa va multumesc pentru interviu si cititorilor acestui ziar pentru rabdarea de a-l parcurge.



Menţionez că nu imi asum responsabilitatea pentru veridicitatea răspunsurilor primite.

Ii mulţumesc domnului MickeyD pentru timpul acordat interviului şi pentru amabilitatea dansului.