Micuta vrajitoare ( povestea fara sfarsit)

Day 2,391, 15:30 Published in Romania Romania by notterosa
A fost odata ca nicioaltadata, departe de nori, departe de rele… un taram al fericirii... Acolo puteai intalni numai zane bune si magicieni, care cu un simplu suras faceau sa infloreasca gradini in oricare din cele patru zari ai fi privit...
Acolo fiecare floare avea un spiridus care-i purta de grija. Ii aducea strop de roua in zori pentru un zambet proaspat, ii indrepta tulpina atunci cand din pricina vreunei adieri ratacite s-ar fi plecat spre pamant, ii aducea o frunza de umbra atunci cand soarele amiezei, mult prea fierbinte, i-ar fi palit culoarea din petale...
Acolo, pe acel taram, intr-o casuta alba cu multe ferestre, la marginea unei gradini, locuia o mica vrajitoare care-si dorea sa fie o zana buna, fie si numai pentru o zi.
Ea, tot intreba pe oricine intalnea cum ar putea sa-si implineasca visul de a fi asemenea Zanei Florilor, Zanei Zorilor sau oricarei alte zane.
Intr-o buna zi, tot intreband in stanga si in dreapta fara a afla un raspuns, se intalni cu spiridusul florii de cires... acesta tocmai se pregatea sa inlature un norisor ce facea umbra florii sale care se intristase putin ca nu mai primea mangaiere razelor de soare...
- Buna ziua spiridusule! Ce faci pe aici?
- Buna sa-ti fie ziua, micuta vrajitoare... uite, gonesc norul acesta care-mi supara floarea.
- Te pot ajuta cu ceva?
- Nu... acum, am reusit sa-l urnesc din loc... am sa-l chem inapoi cand voi avea nevoie de putina ploaie. Cu tine ce e pe aici?
- Ce sa fie ?! Am colindat in lung si-n lat, si-am intrebat cum as putea sa fac sa-mi implinesc dorinta... As vrea sa nu mai fiu doar o mica vrajitoare... as vrea o zana buna sa fiu... sa fac numai fapte bune care sa aduca zambet in lume...
- Hm! Dar ce-ti veni? Poti fi dar si numai o vrajitoare buna si poti asa sa faci ceea ce-ti doresti....
- Mda... asa-i... insa, vezi tu, spiridusule... tot vrajitoare ar spune lumea ca sunt... si vrajitoarele nu sunt intotdeauna privite cu ochi buni... si stiu eu ca zanele pot face mai multe fapte bune decat noi vrajitoarele... As vrea sa fiu zana buna, macar pentru o zi... asa sa vad cum e... si in acea zi cred ca as putea sa... nu stiu... as putea sa fac ceva bun si frumos, sa aduc si eu putina fericire tuturor celor ce trec prin tristeti...
- Cred ca te pot ajuta! Am sa-ti spun unde-si are gradina Zana Zanelor.Numai ea te poate transforma ... dar mi-e teama ca te va supune multor incercari si va trebui sa le treci, altfel se poate mania si te va transforma in licurici sau greiere. Poate chiar in ceva rau - in paianjan otravitor - si ai fi strivita de primul Om care te-ar intalni.
- Nu mi-e teama! Spune-mi degraba.Unde e gradina ....
- Am sa-ti spun.Te vad hotarata.Trebuie insa sa-mi spui inainte... Te-ai gandit ce zana, a cui zana ai vrea sa fii?.. Din cate stiu eu sunt zane pentru toate cele bune si frumoase.
- Ce-i drept, nu m-am gandit... cred ca mi-ar place sa fiu Zana Viselor sau Zana Povestilor... poate nu or fi existand. Din cate stiu eu, oamenii nu prea mai viseaza...si nici povesti de noapte buna nu prea isi spun... oricum... Zana Zanelor trebuie sa stie ea daca mai e loc de-o zana si va fi stiind ea sa-mi dea vre-un nume si vre-un lucru de facut... si sper sa o imbunez si sa trec incercarile la care ma va supune...
- Uite! Sa vii maine dis-de-dimineata si sa aduci florii de cires, cel dintai strop de roua... sa fii pregatita de drum lung si anevoios. Am sa-ti spun atunci cum poti ajunge la Zana Zanelor.
- Asa am sa fac! Multumesc frumos!Pe maine dimineata....
- Pe maine!
... Si mica noastra vrajitoare, uitasem sa va spun ca se numea Amada, nu dormi toata noaptea cu gandul la primul strop de roua… unde sa-l gaseasca pentru a-l duce florii de cires... Cauta prin toate cartile cu taine magige ce le avea tocmai de la strabunica strabunicii, facu si cateva descantece care sa o ajute sa vada cu ochi de pisica si de soim in acelasi timp, se mai gandi si ce sa-si ia cu ea in calatorie... Cu siguranta trebuia sa-si ia cartile de vraji si descantece. Se intampla sa uite si atunci trebuia sa reciteasca... erau si multe taine de invatat si ea nu era decat o mica vrajitoare....
Eh, si cum va spuneam, in zorii zilei iesi desculta in gradina sa simta mai bine soaptele firelor de iarba care aveau sa o ajute in a gasi primul strop de roua... Nu-i fu usor. Colinda pana la marginea a mai margine a gradinii, pana ce vazu, pe-un fir de iarba, ce soptea un zambet, picatura aceea fina ...
- Firule frumos de iarba, am nevoie de picatura ta de roua.Trebuie sa o duc florii de cires...
- Da?! De ce nu a venit spiridusul.Cine esti tu?
...Si-i spuse si firului de iarba intreaga ei poveste...
- Daca-i asa, poftim, poti lua stropul de roua.Sa ai grija sa nu-l pierzi. Floarea de cires va ramane fara zambet azi si spiridusul v-a fi furios.
- Multumesc frumos! Nu am sa-l pierd... Sa ai o zi frumoasa!
....Si porni grabita spre gradina unde o asteptau spiridusul si floarea lui.
“Aripi de fluture-timp
sa-mi cresteti aievea,
sa ma purtati in zbor,
cat ar clipi din gene
Zana Zorilor.
Si sa ma duceti degraba
in gradina ciresilor”
Nu apuca, descantecul, sa rosteasca pana la capat ca si ajunse in gradina unde o asteptau spiridusul si floarea de cires.
- Ai trecut de prima incercare!...
Ii zambi spiridusul
- Incercare?! Prima?!.. Spuneai ca Zana Zanelor ma va supune incercarilor....
- Mda... acum poti afla. Zana Zanelor, stapana acestor tinuturi, a daruit florii mele perfectiune si nemurire... si-i sunt supus de credinta, vesnic indatorat... Sa tot fie cateva treceri ale soarelui de cand a venit pe aici si mi-a spus “ drag spiridus de va veni micuta Amada si te va intreba cum ar putea sa devina o zana buna sa o trimiti la mine, dar nu inainte de a aduce primul strop de roua, florii ce ti-am incredintat”
Micuta vrajitoare nu-si putea stapani uimirea, ochii ei mari, cenusii, cautau inteles...
- Zana Zanelor stie tot. Acum intelegi?!...Uite! Trebuie sa mergi spre soare-rasare pana ajungi la Marea cea Mare. Acolo vei intalni spiridusul florii soarelui care te va conduce la palatul Zanei...
Amada parea inca naucita de spusele spiridusului.
- Ai inteles?!? Florii soarelui ii place culoarea galbena si va trebui sa-i duci un dar care sa aiba aceasta culoare.Hai, acum poti porni la drum...
- Culoarea galbena?!...Mda... Multumesc pentru tot, bun spiridus... acum plec... nu mai vreau sa pierd nici o clipa. La revedere! Zile senine tie si florii tale...
- Drum bun micuta vrajitoare!
“Ceva galben... un dar ?!?”...Stia!... Avea un sirag de margele galbene din pietre aduse din Soare, pe care cand il purta parea mai stralucitoare si lumina soarelui ii cadea mereu pe chip... ”Am sa-l daruiesc Florii-Soarelui, cu siguranta ii va face placere ca soarele sa se invarta dupa chipul ei....”
Astfel, micuta noastra Amada o porni grabita spre soare-rasare ... Merse zi de vara pana-n seara, trecand gradina dupa gradina si se vazu ajunsa in fata unui hatis de catina... Acolo, cararea pierdea urma oricaror pasi..."Hmm...cred ca m-am ratacit... S-a lasat seara si mi-e si putin cam frig"... Se uita inapoi sa vada cate clipe de cer mai avea soarele pana s-apuna..."Sunt totusi in directia buna... cred numai ca am gresit cararea... Cred ca stiu... in gradina cu margarete, uitandu-ma dupa fluturasul acela cu aripi de matase...acolo m-am ratacit. Eee! Asta e! Maine in zori soarele-mi va arata iar zambitor drumul cel bun... acum mai are cateva clipe si se duce la culcare... pana atunci sa-mi vad un loc bun unde sa-mi pot visa visele si odihni pantofiorii de drum”
- Hei! Cine esti de-mi strici linistea?
Micuta se uita de jur imprejur. Nu vazu nimic....”Cred ca de atata pustiu cat e pe aici imi pare ca aud voci.” Continua sa fredoneze melodia care facea ca ramurile infrunzite sa se-aplece si sa se impleteasca in chip de cuib... Acolo avea sa inopteze.
- Hei, tu fata cu licurici in par... mai taci odata ca-mi trezesti floarea... s-apoi pe tine am sa te pun sa-i spui o poveste ce nu s-a mai povestit.. ca numai asa adoarme...
- Tu cine esti.. si mai bine zis… unde esti?
- Sunt spiridusul Brandusei si eram pe-o frunza de catina, acum sunt aici in iarba langa pantofiorii tai roz. M-ai trantit cand ai inceput a canta...
- Scuza-ma... am crezut ca-i pustiu pe aici. Si ce faceai acolo sus?
- E… cautam sa vad cand apar stelele sa urc pe o raza pana la Regina Noptii sa o rog sa-mi mai dea un strop de apa albastra sa mai pot spune povesti nepovestite... dar tu tot nu zisesi cine esti si ce cauti pe- aici...
- Eu sunt Amada, micuta vrajitoare si am plecat spre soare rasare catre marea cea mare... si nu stiam ca apa albastra ... daca as bea si eu un strop as putea spune si eu povesti?
- Nu e suficient sa bei din apa albastra. Trebuie sa ai si binecuvantarea Reginei... Si nu-i usor sa o primesti... Trebuie sa-i duci o piatra rupta din Curcubeu.
- Pai, eu am o astfel de piatra de la strabunica mea... Curcubeul i-a daruit-o... Chiar nu stiam ce pot face cu ea... Te rog, ia-ma si pe mine cu tine la Regina....tare mult mi-ar placea sa pot spune povesti...
- Nu stiu ce sa-ti zic. Am sa te iau, dar te rog si eu sa ma ridici la loc pe frunza aceea cea mai de sus... acus apar stelele... si daca nu surprindem raza potrivita e posibil sa ne ratacim... am putea ajunge dincolo de marginea cerului si de acolo nu s-a mai intors nimeni....
- Ce micut esti!...Uite! Aici pe frunza aceasta e bine?
- Da! Sa fii atenta. Cand zic hai, sa inchizi ochii si sa te ridici usor pe varfuri... intr-o clipa vom ajunge la Regina...
... Si noaptea trecu. Amada deschise ochii...” Ce vis ciudat am avut”...”Vai, Soarele e acum… e sus... sus.. chiar in mijlocul cerului.. acum... Incotro am sa merg?”
- Hei! E cineva pe aici?
“ Nu e nimeni... si soarele e prea sus sa ma auda sa-l pot intreba din ce directie a venit”
- Spune, micuta vrajitoare. Ce doresti?
- Spiridusule... Nu a fost un vis! Ce bine-mi pare sa te vad... am dormit foarte mult... si am pierdut ivirea zorilor... si-s necajita ca nu stiu de unde a aparut soarele...
- Pai si ce-ti trebuie sa stii de unde a aparut soarele?
- Nu ti-am spus ca merg spre soare-rasare?!
- Mda... asa.. mi-ai spus.
- Imi poti spune tu?
- Sigur. A aparut de dupa dealul acela din spatele lastarisului asta....
- Multumesc! Esti un spiridus foarte cumsecade. Acum stiu incotro sa o pornesc la drum... Cand am sa ma intorc... sper sa fiu o zana buna si am sa-ti aduc o scoica frumoasa de la marea cea mare, in care ai putea pastra apa albastra, pentru noptile in care v-a fi inorat si nu vei putea urca pe raza de stea...
- Multumesc... nu e nevoie... desi nu ar fi o idee rea... Drum bun!.. Si sa fii atenta, dincolo de dealul acesta e o gradina cu cactusi... au flori frumoase dar si o multime de tepi. Spiridusul lor este mai morocanos si nu-i place sa-l tii prea mult de vorba.... insa te poate ajuta sa treci prin gradina lui fara sa te ranesti...
- Multumesc inca odata... La revedere...
Si a trecut si de gradina cu cactusi... si de gradina cu violete... trecu de dealuri si ajunse pana la muntii cei inalti. Trebuia sa treaca dincolo... si urca pante anevoioase si cobora pe povarnisuri lunecatoare... pana ajunse la marginea unei prapastii...”Oare aici sa fie sfarsitul calatoriei? Cum am sa trec dincolo?!... Nu am pe unde ocoli... Sa caut in cartile strbunicii… poate are ea vreun descantec ce poate inalta pod peste prapastie”...
Aripile de fluture-timp nu le putea folosi decat o singura data la o suta de ani si le irosise in graba ei de a duce picatura de roua florii de cires... Atunci ar fi putut folosi doar pantofiorii de drum care puteau si ei zbura pe distante mai mici.
” Daca nu gasesc... parca am citit candva... era in cartea albastra sau in cea verde?... acus se intuneca... si nu am sa mai vad sa citesc... Da! Mi-am amintit... nu era un descantec era o vraja… am sa o gasesc acum in cartea cu vraji... Uite...asta e!... Se iau… o creanga desfrunzita si un pumn de tarana si se rosteste apoi cuvintul magic “animuleddop”, apoi se toarna o picatura de apa - cat o lacrima... si se arunca totul in hau in timp ce se rosteste de trei ori “araobz”… Atat?... E simplu!... Numai sa nu incurc ordinea cuvintelor...”
Zis si facut... arunca totul in hau ... si rosti ultimul cuvant magic... Iures de raze coborate din soare incepu a se-mpleti ametitor deasupra negrului hau...Micuta inchise ochii de durere...
- Ce faci aici fata despletita?
...Deschise ochii usor sa vada cine-i vorbeste. O silueta abia conturata careia i se distingeau doar ochii de culoarea safirelor...
- Eu?!..Eu...
... Fiinta aceea diafana, desi cu privire zambitoare ii provoca o senzatie de spaima. Dadu sa o rupa la fuga peste podul de lumina ce deschidea, acum, drum peste prapastie...
- Nu te speria, eu sunt Zana Noptii, aici in aceasta prapastie este palatul meu unde ma retrag in zori pentru a pregati visele noptii urmatoare.
- Zana Noptii?!!... Eu, eu sunt Amada si sunt o vrajitoare, mica, micuta... am plecat la marea cea mare.. si... si nu putam merge mai departe.. si am facut ... aveam aici in cartea asta...
Zana, pentru ca era zana, ii surprinse dintr-o privire intreaga poveste si o mangaie bland pe frunte cu aripa unui vis... ”Ai sa adormi acum si ai sa uiti ca m-ai vazut. Vei visa gradini inflorite pe aleile carora ai sa te plimbi mereu.. si ori de cate ori vei inchide ochii vei avea un vis frumos”... O ridica apoi intr-o usoara plutire si o trecu in cealalta parte a prapastiei....”Maine dimineata te vei trezi si vei pleca in intampinarea soarelui, catre marea cea mare... Acum te vor pazi licuricii si-ti vei visa visul”...
...Nu stim ce a visat micuta Amada stim insa ca-n zorii zilei, lumina blanda, abia soptita de primele raze ale soarelui, ii putu descoperi zambetul ce-i staruia pe chip... Usor, incercand sa priveasca printre gene, deschise ochii, atat cat putu sa vada ca e o noua zi si soarele avea sa apara curand de dupa tufa de maces, printre petalele careia se intrezarea arcul acela de galben luminos urcand spre rosul cel mai indepartat...”Ce frumoasa mi-e lumina din zori... As mai fi visat putin... Ce visam?... mmmm… nu-mi mai amintesc... cred ca era frumos... as fi pierdut insa rasaritul... si ce minunat imi suna ciripitul.... ”
...Se ridica cu miscari, oarecum, molatice, privi in jur, isi limpezi privirea in susurul de clestar ce-si suna curgerea peste pietrele timpului... ”Strabunica m-a invatat sa iau cate-o pietricica din toate locurile frumoase prin care trec, pentru ca in inima lor voi regasi, ori de cate ori imi va fi urat, secunda de frumos... Acum trebuie sa-mi continui drumul..”
Zambi soarelui si porni plina de speranta ca in curand o va intalni pe Zana Zanelor. Amiaza o aduse la marginea unui lan de grau...”A venit vara?!!... Dimineata nu-mi parea a fi trecut de luna mai...Ce repede mai zboara si timpul asta!!... Nu rezista ispitei si prinse a-si impleti o cununa din spice de culoarea aurului..”Sunt o regina... sunt o regina...”.. fredona si pasii incepura sa-i salte intr-un dans vesl si imbujorat precum culoarea macilor ce-si ridicau zambetele din spatele spicelor...
- Cum ai indraznit sa-mi irosesti recolta?
Sunetul muzicii se stinse. Pasii se intoarsera spre glasul, nu tocmai bland.
- Nu.. nu am stiut ca supar pe cineva... uite, am impletit doar cateva spice… mi-era a vara si…
- Acum poti sa le pastrezi. Nu mai au viata si nu erau inca bune sa le duc la moara magicianului. Cel care le transforma in pulbere de soare.
- Un magician?!
- Da. Eu sunt Zana Zilelor de Vara si am nevoie de pulberea de soare pentru a o presara in tot tinutul. Aduce senin. Magicianul stie s-aleaga spicele care-au primit cea mai multa lumina s-apoi le macina soptindu-le vorbe numai de el stiute si le transforma in pulberea de care iti spuneam...
- Eu sunt Amada, o mica vrajitoare care a plecat in cautarea Zanei Zanelor... si nu stiam ca...
- Acum va fi o clipa de nor pe cerul zilelor mele...
- Am sa te rog sa primesti... Uite, poftim piatra aceasta... e adusa din soare... siragul acesta il am de la strabunica mea si voiam sa-l duc Florii-Soarelui in dar pentru ca spiridusul ei ma va conduce la zana... mai sunt destule pietre...
- Am sa o duc magicianului… poate-i va folosi spre a-mi face suficienta pulbere... S-apoi e putin si vina mea... in loc sa-mi pazesc lanul, stateam de vorba cu Zana Padurii, la umbra stejarului acela ramas stingher printre lanuri... Voiam sa o rog sa-l ia, sa-l duca la marginea unui drum sau mai bine langa ceilalti stejari din padure... ca-l vad in fiecare zi tot mai trist. Bine, poti pleca. Dincolo de lanurile mele vei gasi un drum umbrit pe langa marginea padurii si nu vei mai avea mult de mers pana la Floarea soarelui...
- La revedere Zana a zilelor de vara. Sa ne revedem cu bine!
- Drum bun!
...Si drumul ii fu bun. Cararea aceea pe care i-o aratase zana nu era una oarecare. Pe ea pasii se asterneau cu repeziciunea unui zbor.
"Am sa ajung in curand la Zana Zanelor. Sper sa-mi indeplineasca dorinta"
...Pantofiorii de drum, care trbuie sa va spun ca se cam prafuisera, incepura sa se planga.
- Vrajitoare mica, mai opreste-te o clipa... noi acum am obosit si pe drum ne-ai murdarit...Nu ni se mai vade culoarea. Suntem cenusii ca noaptea fara de luna si de stele...
- Dragii mei pantofiori, mai aveti si voi putina rabdare sa trecem de padurea asta... Acus se face noapte si ne-om opri sa ne odihnim. Am sa va curat si-am sa va pun si cate-o panglica noua...
- Promiti?!
- Promit! Chiar de stiu ca nu-i bine sa promiti nimic…
...Micuta noastra vrajitoare s-a oprit la marginea padurii. Soarele-si imprastia ultimele clipe de lumina . Nu departe, chiar la o zvarlitura de privire...isi pleca sfios capul Floarea Soarelui.
Amada nu o putu zari, privirile ei, oarecum ingreunate de somn, cautau un locsor pentru a-si odihni pantofiorii… Da! Si visele...Asa e!...Asta facea ea in fiecare seara..
"Raman aici sa-noptez. Zana Padurii sper sa nu se supere daca am sa aplec aceste cateva ramurele... am sa-i spun ca am vorbit cu Zana zilelor de vara... si vad eu... poate am sa-i daruiesc si ei o piatra din soare... sau poate... mai bine... am sa-i las cateva pietricele verzi, dintr-acelea aduse, dupa spusele strabunicii, tocmai din Ocean..."
...Nu apuca sa rosteasca bine aceste cuvinte in gand, odata cu gestul mainii care voia sa aplece o creanga spre pamant, ca inaintea ochilor i se ivi faptura gratioasa, cu ochii verzi precum cele mai verzi frunze.
- Zana a padurii, tu esti?...Tu trebuie sa fii...
- Eu sunt micuto, am vorbit azi cu Zana zilelor de vara si m-a rugat sa-ti ofer gazduire pentru noaptea asta. Maine vei ajunge la Zana Zanelor si vei avea nevoie sa fii odihnita...
Ochisorii aceia cenusii, ascunsi de greutatea genelor a somn, se deschisera in uimire…
- Da!...stiu.. stiu ca vrei sa ajungi o zana buna... hai cu mine!
Si zana o lua de mana si o conduse in palatul ei din inima padurii.
- Nu-ti fie teama, maine in zori, tot eu te voi duce la marginea lanului unde-si are Soarele floarea... acum iti poti visa visele si..
- Si-mi voi odihnii si pantofiorii.
- Somn usor!
- Somn frumos si tie!
A doua zi, rasaritul soarelui o intampina cu lumina aceea blanda, abia soptita printre genele zorilor... Pantofiorii de drum isi recapatasera culoarea si cheful de hoinareala…
- Hai micuto, lega mai repede panglicile cele noi si s-o pornim la drum…
...Parea ca nu aude. Degetele-i inodau absent matasea panglicilor... "Si azi s-ar putea sa ma intalnesc cu Zana Zanelor... Floarea soarelui va fi oare multumita de darul meu?.. Spiridusul sau ma va conduce la zana?...."
- Hai, Amada... Uite floarea aceea ... are petalele galbene... acum pare a se trezi si ea...
"Floarea-soarelui..."
Pantofiorii o ridicara pe sus... si intr-o clipa ajunsera la doi pasi in spatele florii...
- Buna dimineata mica vrajitoare!
- Buna sa-ti fie inima, tu trebuie sa fii spiridusul florii mandre a soarelui... Si tu-mi stiai povestea?!..
- Da! Te asteptam! Sunt curios sa vad ce dar ai adus florii pe care-o ingrijesc. Trebuie sa fie multumita pentru a ma lasa sa te conduc la zana noastra a tuturor..
- Uite, ia te rog pietrele acestea aduse tocmai din soare... Le am de la strabunica... Sunt frumoase... si au inima rupta din steua zilelor noastre.. Razele lor aduc stralucire celei care le poarta.. Ia-le rogu-te ...
..Floarea soarelui nu avuse cum sa nu fie incantata de darul primit... Avea sa aiba mereu stralucire de soare pe chip...
- Putem merge!...Pana in seara vom fi la marea cea mare. Pe drum am sa-ti povestesc cate ceva despre Zana Zanelor...
...Pasii se asterneau pe drumul ce parea fara de dus si fara de-ntors... Spiridusul incepu sa-I povesteasca.
- Si cum iti spuneam, a fost odata, ca niciodata, pe vremea cand soarele, abia nascut, invata sa unble pe pamant... In fiecare zi mai facea un pas si lasa sa mai treaca un ceas... Pe-atunci stelele straluceau din adancul oceanelor si muntii inalti strapungeau cerul sa-si poata zbura privirile pana ...hat, departe... Pe-un astfel de munte isi avea salasul un balaur cu saptezecisisapte de capete... si balaurul acesta era mai rau decat noaptea cea mai neagra si se hranea cu visele oamenilor... Nimeni nu putea visa nimic. Cum incerca un vis sa se-nfiripe, balaurul si prindea de veste si il rapea... Cele saptezecisisapte de capete ale sale transformau visele in cosmaruri... si le arunca apoi in gradina florilor... In timpul acela atat de indepartat, florile aveau aripi sa zboare si nu erau legate in nemiscarea radacinilor... Cosmarurile uscau culoarea petalelor si otraveau parfumul florilor. Oamenii erau pe zi ce trece mai deznadajduiti... Nu mai aveau nici vise si nici flori frumoase care sa le zboare pe la ferestre. Incercasera sa-l rapuna pe balaur, rand pe rand, feti-frumosi, printi si cavaleri... Balaurul ii doborase pe toti ... La marginea unei mari, intr-o casuta albastra locuia o fata simpla ca roua diminetii… si visele ei erau mereu senine si atat de cuminti incat, ori de cate ori balaurul ii rapea vreun vis trebuia sa-l treaca pe rand prin fiecare din cele saptezecisisapte de capete si cu greu reusea sa-l preschimbe si sa-l trimita otrava florilor... Fata din casuta albastra auzise si ea de zmeul care rapea vise, ganduri, sperante...O floare ce se asezase pe pervazul ferestrei sale sa-si odihneasca aripile ii povestise cum visele sunt zdrobite si otravite in mintile balaurului s-apoi aruncate pe aripile florilor si-n inimile oamenilor... ascultand cele spuse de floarea calatoare care incerca sa zboare cat mai departe de otrava aruncata de balaur, ea se gandi ca ar putea visa atat de mult si atat de frumos incat…dihaniei sa nu-i mai ajunga otrava si sa nu-i mai incapa in cap atatea vise... Cu acest gand porni a visa zi si noapte, fie ca avea ochii inchisi de lumina stelelor, fie ca stelele i se oglindeau in privire...ea visa in nestire... Balaurul cel lacom inghitea vis dupa vis. Fata din casuta albastra il hrani asa pana cand, rand pe rand... ii plesnira toate capetele... Visele acum puteau fi iar visate... si oamenii in visele lor or fi numind-o Zana Zanelor... Florile venind sa-i infloresca o gradina isi preschimbara aripile in radacina... Ea darui rand pe rand cate un spiridus faurit din visele nevisate fiecarei flori spre a nu mai simti nevoia aripilor... Apoi mai aparura in lume si alte zane, cosanzene, printese, fete cu par albastru sau ochi de safir.. Zana Zanelor... cea din visele oamenilor, orandui fiecareia menirea dupa cum ele inchipuiau ceva frumos si bun...
- Ce sa-ti mai spun?!... Aproape am ajuns. Soarele isi va ridica in curand privirea din valul acela de mare...si primele sale raze ne vor ivi casuta albastra...
Si pentru ca itre timp se facuse iarna... si soarele avea sa-si mai intarzie clipa rasaritului... mai era timp pentru o poveste...
- Spiridusule, e adevarat ca Zana Zanelor are aripi?
- Nu micuto...ea pentru zbor isi foloseste sufletul...eu cel putin asa am auzit.
- Strabunica mea imi povestea ca, pe vremea cand lumina soarelui se rasfrangea in curcubeu intreaga zi, a cunoscut un magician care avea aripi de timp... si reusea sa zboare atat de sus… incat ajungea pana la soare sa aduca lumina si culoare... si magicianul acesta putea transforma piatra seaca in safire. Strabunica mea isi dorea si ea aripi de timp... Voia sa zboare dincolo de ceruri, de lume. Magicianul avea aripi de timp pentru ca era magician...aripile de timp cresc din ascutimea gandurilor... si pemtru ca strabunica mea nu reusea sa-si ascuta mintea intr-atat, pentru a nu mai fi suparata, el i-a aratat tot felul de scurtaturi si mai apoi din pietre simple si cuvinte i-a facut un sirag de safire... Uite! Il am aici cu mine. Spiridusule... spiridusule... unde esti?... Aproape ca s-a luminat.. Unde o fi casuta aceea albastra...?
Isi roti privirea...O raza de soare, care sa-i arate casuta zanei, intarzia sa apara...
- " Si spiridusul asta! Tocmai acum si-a gasit sa dispara... si nu-i terminasem povestea ... si era o poveste asa frumoasa... in final strabunica.... "
- Sunt aici, am plecat doar o clipa, cat sa-ti pot aduce petalele astea, le uitasm... Floarea soarelui m-a rugat sa ti le dau sa-ti poarte noroc...
- Cate petale!...
- Nu sunt asa multe... sunt numai saptesprezece... ai sa stii tu ce sa faci cu ele, vreo strabunica ti-o fi lasat scris prin cartile acelea...vreun descantec sau vreo vraja... si Floarea soarelui o fi stiind ea ce-o fi stiind....
- Sunt atatea scrise prin cartile astea... nu e usor sa fii vrajitoare... ai atatea de invatat... stii spiridusule (?!)... cred ca zanele nu trebuie sa invete nimic... ele pot zambi sau clipi din gene... si pot transforma... urat in frumos... bun din rau... au cate-o bagheta magica... "hocus-pocus" si ..gata...aduc flori, vise, zile senine, zori, licurici... sau mai stiu eu ce...
Spiridusul mai avea putin si izbucnea in hohote de ras...
- Hei, micuto...opreste-te!...Zanele, inainte de a fi zane... au dovedit ele cumva... ca pot fi zane...
- Zana zanelor le-a trecut si pe ele prin incercari?...Mda, spiridusule... ziceam si eu asa... ce-o fi cu soarele acesta, de intarzie sa-mi arate casuta albastra unde sta zana zanelor... poate deja o fi la fereastra... si crezi ca stie ca sunt asa aproape?...Suntem aproape, nu?
- Ai rabdare... intr-o clipa va rasari soarele si vom vedea... Nu ar trbui sa mai fie cale mai mult de o lungime de-o aripa....
Soarele parca ramasese adormit inchis intr-o scoica din adancul marii...
- Spiridusule, mai spune-mi o poveste cu zana cea buna....
- Nu mai e timp, micuta Amada. Uite! Raza aceea de soare... Vezi casuta?!... du-te singura acum... Zana Zanelor te asteapta...
- Mi-e teama spiridusule, daca nu am sa fac fata, poate mai bine am sa raman o simpla si micuta vrajitoare... Trebuia sa ma mai gandesc la ce mi-a spus spiridusul florii de cires... si ce daca ochii lumi au sa ma vada ca o vrajitoare...
- Numai tu poti decide... daca ti-e teama... mai bine sa nu-i vezi chipul...
- De ce?
- Nu ti-a spus nimeni?! Zana Zanelor e… nici nu pot sopti… si daca ti-e teama vei incremeni in inghetare... mai bine sa nu o vezi... sa nu o simti..
Si nu mai stim ce a facut micuta Amada, ultimele pagini, priviti copii, sunt rupte...
- Eu cred ca a fost curajoasa si Zana Zanelor a transformat-o in zana
- Eu nu cred... zicea ca nu-i e teama... dar cand a ajuns la casuta albastra i s-au inmuiat picioarele si a dat inapoi.
- Ei mai copii, acesta e rostul povestilor fara sfarsit... sa va poata lasa sa va imaginati tot ceea ce doriti...
- Pai, Zana Zanelor.. eu cred ca nu era iubirea cum zicea spiridusul... cred ca era nebunia... numai nebunii pot visa atat de mult si de frumos incat sa poata invinge balaurul acela cu atat de multe capete...si poate vrajitoarea s-a speriat de nebunie...
- Nu, nu e nebunia... nebunia nu poate fi simpla ca roua diminetii...
- Nu, nu cred ca era nici nebunia... eu cred ca Zana Zanelor e Zana Zanelor... si are grija de toate zanele si de toti spiridusii si magicienii... si are grija si de oameni... si a avut grija si de micuta vrajitoare si i-a indeplinit dorinta...
- Ba nu... de vrajitore nu cred ca are grija Zana Zanelor... de vrajitoare poate avea grija doar intunericul....uuuuuu... bau-bau… buhuuu- huuuu
- Gata copii, la somn cu voi... mai citim si maine seara... alta poveste... poate una cu printi si printese

p.s.
- greselile de tipar, de ortografie si de intonatie apartin povestitorului;
poveste, povestita spre a nu fi adormita... scrisa pentru un suflet de copil ingropat sub corectitudinea conditiei de adult;
- regasirea de sine, in oricare dintre personaje, e total intamplatoare, precum viata... oricine are dorinte, vise si poate pleca la drum spre a si le implini... drumul poate fi mai mult sau mai putin de poveste… insa cu siguranta poti intalni in cale spiridusi sau zane care sa te ajute, sa le oferi ceva in schimb… sau nu... si sa ajungi sa-ti implinesti visul, dorinta...
- si poti crede ca finalul fericit se afla scris pe paginile rupte...
...si oricine poate fi un spiridus, zana, magician...sau vrajitor...

Noapte buna, somn usor!

NotteRosa

http://www.erepublik.com/en/article/biserica-eromana-concurs-de-creatie-ro--2405817/1/20