MugurCosmin, Vic of Thor și manasel - Liberali pentru Liberalism

Day 2,278, 18:57 Published in Romania Romania by The Aged and Eminent Tommiecat
Bine v-am regăsit!

Iată-ne ajunși din nou pe 15, pe 15 Februarie. Am trecut (sperăm noi că într-un mod plăcut) de Valentine's Day și a venit acum din nou momentul alegerilor. Deși poate nu la fel de prestigioase ca alegerile parlamentare sau ca cele prezidențiale, la mijlocul fiecărei luni politicenii din toate partidele se adună pentru a susține alegerile interne, loc unde aceștia decid cine îi va îndruma și în ce direcție urmează să se îndrepte pentru următoarele 30 de zile.


Luna aceasta Partidului Liberal i-au fost oferite trei alternative prin candidaturile următorilor:

1 - MugurCosmin
După două candidaturi foarte controversate în lunile precedente, Mugur se va afla și astăzi în fața electoratului liberal, electorat care s-ar părea că de data aceasta este dispus să îi ofere votul de încredere și speră la o luna cu ceva mai multe succese decât în cea care tocmai a trecut.
Fiind foarte activ pe chat-ul și feed-ul intern al Partidului Liberal, Mugur privește optimist spre viitor și se declară liberal pentru că adoră libertatea și pentru că este de părere că libertatea înseamnă viitor!

2 - Vic of Thor
Membru vechi și de încredere al partidului, Vic intră în cursă sperând să câștige încrederea alegătorilor promovând principiile liberale, principii fără de care consideră el că nu putem spera la progres.
Principala să nemulțumire pe care a exprimat-o în aceste câteva zile se referă la câteva decizii politice din trecut ale partidului, decizii asupra cărora este de părere că trebuie revenit în viitorul apropiat.

3 - manasel
Marele perdant al prezidențialelor și totodată marele absent al acestei luni, manasel se arată doritor de a încerca să câștige încă o dată postul de președinte al partidului.
Deși criticat dur de mai multe personalități liberale, manasel le mulțumește tuturor celor care au avut încredere în el și speră ca astăzi liberalii să opteze pentru continuitate.

Eu aș dori să le urez succes tuturor candidaților și în speranța unui viitor luminos pentru Partidul Liberal și pentru eRomania, aș dori să închei parafrazând un mare eseist român și totodată membru al Partidului Liberal care spunea că a fi liberal, în accepția originară a termenului, înseamnă a fi înțelegător, deschis, realmente uman. Așadar, nu în ultimul rând, politicos.