[TMP] Oare ce face acest buton?
Forever with Matza
Bună seara şi bine v-am găsit!
După cum bine ştiţi astăzi, un parlamentar al The Mâtza Party fără să se consulte cu nimeni a propus o lege de donaţie către organizaţia eLAM care a adus atât prejudicii imaginii partidului cât şi ţării.
În urma unei întâlniri a conducerii partidului s-a hotărât să i se retragă sprijinul politic.
Din păcate, în orice echipă, oricât de bine intenţionată şi de capabilă ar fi, se infiltrează în mod inevitabil şi personaje de natură să aducă prejudicii grave. Un astfel de personaj a fost Mishu Mihai, iar TMP îşi cere scuze în mod oficial pentru această lege.
Conducerea TMP
Comments
Fă-ți mea culpa pentru că tu l-ai promovat. Și, pe viitor, verifică-i mai bine și pune pe liste doar oameni pe care îi cunoști cât de cât
o7
Eu am tot încercat să explic treaba asta, ei o ard tot pe Batman-Batman.
Dap, e si vina echipei. Au fost verificati, doar ca nu putem sa punem pe liste doar congressmani la al n-spelea mandat, trebuie sa punem si oameni noi, pe care cum ai zis si tu ii cunoastem, dar chiar si asa uneori apar surprize (Ca si acum) iar adevarul e ca nu ne asteptam nici unul la asa ceva
pe mine nu ati vrut sa ma puneti pe lista...puneti dastia 😉
Este vina noastră şi recunoaştem acest lucru, dar uneori se întâmplă şi astfel de situaţii... Când nu te aştepţi atuncea ţi se face o surpriză "frumoasă". : )
Bravo
Si daca ii retragi sprijinul politic parca nu mai poate sa mai dea odata aceeasi lege...
A-i retrage sprijinul politic, inseamna ca pe viitor nu i se va mai acorda niciodata sansa de a mai ajunge in Congress. Evident.
N-ai cum sa faci sa nu mai dea alta data aceeasi lege... adica nu in acest mandat, dar pe viitor, cum a spus si Fagiani, nu va mai primi sustinere
Retrăgându-i sprijinul politic nu va mai avea şansa de a fi validat ca şi candidat oficial al TMP pentru Congress. : )
o demisie de onoare s-ar impune. Se aude domnu' Mishu?
N-a învățat nici cei șapte ani de acasă, pentru el "onoare" e deja Magna Carta.
demisie de onoare? el e chiar mandru de fapta lui 😁)))
va salut pentru aceasta decizie si doresc pe aceasta cale sa imi cer scuze pentru eventualele jigniri aduse
o7 TMP
eventuale? am citit si noi ce ai scris pe feeds la postare lui codrincody
o7
Bravo TMP!
Un Partid ca al vostru nu trebuia sa treaca cu vederea un asa exemplu de nesimtire si batjocura fata de... Pana la urma alti români, inainte de apartenenta politica.
Felicitari lui mib boby pentru promptitudine!
Ne-am mişcat cam greu, dar l-am scos cât de repede am putut. : )
"Divide et impera" se pare ca de data asta a avut efectul invers😁
De felicitat că ați luat atitudine, totuși nu pot să înțeleg cum o astfel de persoană a ajuns pe liste. A mai făcut el și alte năzbâtii.
Nu este la primul mandat de parlamentar si fiind tanar si activ am hotarat ca sa fie si-n aceasta luna reprezentant al cetatenilor si al TMP in Parlamentul Romaniei. Nu ne puteam astepta la asa ceva. : )
poate a gresit si el!
Da, de fapt erau 20 mii, nu 20 ron 😁))
Decizia este una salutara, indirect s-a construit o punte intre cele doua partide, viitorul depinde de conducerile celor doua formatiuni politice, in cel mai rau caz ramane sa mearga fiecare pe drumul sau,
o/
Salutara??
http://dexonline.ro/definitie/salutar
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris.
Sursa: DEX '98 (199😎
[removed]
Stiu ce inseamna,dar mi s-a parut putin ciudata folosirea termenului in comentariul de mai sus si am crezut ca ai luat lectii de la Gadea.
[removed]
Poate ca "Salutare" sti ce inseamna, dar "argumentare", sau mai bine zis: neargumentare nepotrivire, ne-ok, ne..., ne..., cum iti place sa spui tot timpul , la orice, ca sigur esti Gica Contra.
Dar ce zic eu, caci oricum , sa citez: "n-am argumente" pentru a afirma ca esti in plus si depasit in acest joc , colonele!!!!!
Eu te tolerez, dar nu stiu cat o sa te mai rabde admini...
Spor si Bravooooo!
Agramat,crizat....oricum s-a vazut de pe chat ca esti o persoana care traieste la tara,cel mai probabil in Caracal sau Vaslui.
Who has been a bad kitty ??? Shame on you, bad kitty !
marș afară javră ordinară haha (doar glumesc, nu am nimic cu nimeni)
o javra (adica un caine) nu ar fi facut nicioadata asa ceva... pisicile sunt sirete...nici eu nu am nimic cu nimeni, ca sa vezi, avem puncte comune...
Hai ca a fost funny omul, am zambit toti. Pun si eu o lege de donatie pentru Alianta imediat 🙂
Ca tot e vorba de zambit: eu nu m-am suparat pt. legea propriuzisa ,ci pt. ca numai 20cc a pus spre donatie. ))))
Dar sa revenim la joc nu cred ca este permis sa margem in congres ca sa ne ironizam sau jigni unii pe alti.
Nu,tu insuti esti o ironie si o jignire pentru congress.
Salut conducerea TMP, pentru aceasta decizie!!!
Ati dat dovada de diplomatie si respect si pentru aceasta veti avea respectul meu si cred ca si cel al colegilor mei...
Tu oricum respecti la ordin,nu din vointa proprie,pentru ca cei ca tine nu au vointa proprie. V-ati nascut sa executati comenzi si instructiuni din cauza incapacitatii de a gandi pentru voi.
Ma bucur ca gandesti tu pt. toti... )))))
Ce ne-am face fara tine "perfectule'. )))))))
ce probleme grave ce e in erepubik