[Chat] Comenzi avansate

Day 2,093, 01:33 Published in Romania Romania by Ministerul Educatiei

Salutare tuturor,

A trecut (aproape) o săptămână de la alegerile prezidențiale, superstițioșii se consideră cei mai norocoși (marți 13) și soldații se chinuie să țină bulgarii sub ocupație. Cu siguranță, în aceste vremuri tulbure aveți nevoie de comenzi avansate pentru chat 😃 . Rândurile ce urmează reprezintă o republicare și completare a acestui articol; vă sfătuiesc să aruncați un ochi și aici.
Celălalt ochi aruncați-l pe anunțul de la sfârșit 🙂

Întrucât mulți dintre noi, utilizatorii mai vechi ai chat-urilor, am întâmpinat de-a lungul timpului dificultăți în folosirea unor comenzi avansate de administrare a canalelor, vă prezentăm ca o continuare a tutorialului de folosire a chat-ului, o serie de comenzi utile.

ATENȚIE: “Bucățile” din comenzi ce vor trebui înlocuite de voi vor fi scrise cu Italic.

Comenzi de bază

După ce vă obișnuiți cu aceste comenzi, folosirea chat-ului va fi mult mai ușoară:

/join #channel
Intri pe canalul respectiv

/part #channel
/part #channel
Ieși de pe canalul respectiv; dacă ești deja pe acel canal este suficient să scrii /part

/nick nickname
Îți schimbi nick-ul cu cel nou introdus

/me action
Exemplu: /me plantează un nuc -> va apărea pe chat că “WayMilky plantează un nuc” (este considerată o acțiune)

/whois nickname
Arată informații referitoare la user-ul respectiv (trebuie ca user-ul să fie încă prezent pe chat, dacă a ieșit între timp, folosiți comanda următoare)

/whowas nickname
Arată informații referitoare la un user care a ieșit


Înregistrarea nick-ului - comenzi adiționale

Pentru înregistrarea nick-ului, consultați secțiunea corespunzătoare din tutorialul pentru folosirea chat-ului.

Odată ce aveți nick-ul înregistrat, există posibilitatea să folosiți mai multe nick-uri.
Exemplu: am întregistrat nick-ul WayMilky, dar am nevoie să folosesc și WayMilky|away având aceleași accese, aceeași parolă, opțiunea de kill și memo-urile nick-ului original (denumit în continuare “target”). Sau pur și simplu mi-a rămas nick-ul "agățat" și mi-e lene să dau /ns ghost nick parola, dar vreau să am în continuare join automat pe canale și să nu mă mai identific.

Observație: Fiți siguri că înțelegeți această comandă înainte să o folosiți.

/msg nickserv group target password
Folosind această comandă este posibil să legați două sau mai multe nick-uri între ele, beneficiind de toate privilegiile nick-ului original înregistrat (“target”).
Target este nick-ul (înregistrat) cu care doriți să îl grupati pe cel actual. Prima dată schimbați-vă nick-ul cu unul neînregistrat pe care vreți să îl grupați. (ex: /nick WayMilky|away)
Password este parola nick-ului înregistrat.

/msg nickserv glist
Vă listează toate nick-urile legate de cel curent prin comanda de mai sus.

/msg nickserv DROP nick
După ce ați vizualizat lista cu nick-urile grupate, în cazul în care doriți să ștergeți unul dintre ele din grup, puteți folosi această comandă, înlocuind nick cu nick-ul ce îl doriți șters. După ce executați această comandă, vă va apărea un mesaj de genul: “Confirm drop with /msg NickServ DROP nick CODE”.

Pasul următor este deci să scrieți:
/msg nickserv DROP nick CODE

Exemplu:
/msg nickserv glist


/msg nickserv drop WayMilky[FAR]


/msg NickServ DROP WayMilky[FAR] Hf88Q07xT


Comenzi de OP (operator - sau user cu steluță)

[img]http://i1214.photobucket.com/albums/cc493/WayMilky/Utils/bullet_.jpg[/img/nickserv glist][/img]/mode #channel +b IP_address
Banează manual un user, chiar dacă acesta este offline.

/mode #channel +b
Listează toate banările date pe acel canal ce sunt încă active.

/mode #channel -b IP_address
Debanează manual un user.

/mode #channel +I nick
Acordă invitație permanentă unui user pe un anumit canal ce a fost setat având modul de acces doar pe bază de invitație.

/mode #channel -I nick
Șterge invitația unui user pe un anumit canal ce a fost setat având modul de acces doar pe bază de invitație.

/mode #channel +I
Listează toate invitațiile date până în acel moment pentru canalul respectiv. Vă ajută să faceți “curățenie” sau să verificați dacă un anume user are sau nu invitație pe acel canal.

Sfat: Folosiți /whois nickname sau /whowas nickname pentru a găsi informațiile necesare pentru banare, cea mai bună metodă este folosind adresa IP a userului. Puteți bloca nick-ul în loc de adresa IP, dar nu este o metodă atât de eficientă.
Exemplu: /mode #ero-gn +b WayMilky

/k nick
Dă afară acel nick de pe canal (trebuie să fie online și pe acel canal). El va putea reintra oricând, folosind comanda /join #channel dacă nu l-ați banat.

/kb nick
Dă afară și banează acel nick (trebuie să fie online, și pe acel canal)

/cs getkey #channel
Vă returnează parola canalului respectiv dacă aveți destule drepturi (sunteți operator). Este utilă atunci când se schimbă parola canalului, când o uitați sau nu o aveți la îndemână.

Comenzi temporare
Folosind această comandă cu diferiți parametri puteți da unor nick-uri drepturi temporare (când nick-ul ce a primit un anume drept temporar părăsește canalul, va dispărea)

/mode #channel +/-x nick
Exemplu:
/mode #ero-gn +v WayMilky
/mode #ero-gn -v WayMilky

Lista de parametri valizi (înlocuiți +/-x din comanda generală de mai sus cu câte unul din listă):

+q
Îi dă userului respectiv modul “owner”
(în loc de această comandă puteți scrie direct /owner WayMilky, dacă vă aflați pe #ero-gn; pe același principiu funcționează și /unowner, /deowner, /admin, /deadmin și așa mai departe)

+a
Îi dă userului respectiv modul “admin”

+o
Îi dă userului respectiv modul “operator”

+h
Ii da userului respectiv modul “semi-operator”

+v
Îi dă userului respectiv modul “voice”


Moduri ale canalelor
Folosind această comandă cu diferiți parametri puteți seta modul unui canal în funcție de necesități.

/mode #channel +/-x
Exemplu:
/mode #ero-gn +s
/mode #ero-gn -s

Lista de parametri valizi (înlocuiți +/-x din comanda generală de mai sus cu câte unul din listă):

+p
Face canalul invizibil în /list

+s
Face canalul invizibil în /list și /whois

+i
Pot intra doar nick-uri ce au primit invitație (aveți grijă când setați acest mod să nu vă blocați în afara canalului; în cazul în care reușiți această performanță, dar aveți OP sau acces minim 5, folosiți comanda /cs invite #channel)

+k password
Setează o parolă pentru canal. Userii nu vor mai putea intra pe canal cu ajutorul comenzii simple /join #channel , vor trebui să folosească /join #channel password (evident, trebuie să știe parola setată pentru a putea intra)

+l number
Limitează numărul de nick-uri ce pot fi simultan pe canal
Exemplu: /mode #ero-gn +l 20

+m
Setează canalul pe modul moderat. (doar nick-urile cu op/hop/voice pot vorbi)


Crearea unui canal & Comenzi

Pentru a înregistra un canal propriu, trebuie mai întâi să aveți nick-ul înregistrat și autentificat (vedeti secțiunile respective din tutorialul pentru folosirea chat-ului).

Înregistrarea canalului

Trebuie să ai acces de operator sau mai mare pentru a putea înregistra canalul. Vei primi operator automat atunci când intri pe un canal gol, neînregistrat înca. Trebuie de asemenea, așa cum am precizat și mai sus, să aveți nick-ul înregistrat.

Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, puteți înregistra canalul.

msg chanserv register #channel parola descriere

Parola canalului care va fi folosită să te identifici ca proprietarul canalului sau pentru a renunța la înregistrarea canalului (unregister).

Descrierea canalului, nu este tot una cu topic-ul.


Configurarea canalului

/msg chanserv set #channel ownermode on
Ownermode arată că un nick este proprietarul canalului.

/msg chanserv set #channel protectmode on
Protectmode arată că un nick este administrator pe acel canal.

/msg chanserv set #channel entrymsg message_here
Setează mesajul ce va fi trimis prin /notice către fiecare nick în momentul în care intră pe canal. Dacă doriți să ștergeți mesajul actual, tastați comanda fără mesaj.

/msg chanserv set #channel successor nick
Succesorul setat prin această comandă va deveni noul proprietar al canalului în cazul în care nick-ul proprietarului expiră.

/msg chanserv set #channel PASSWORD password
Schimbă parola canalului folosită pentru identificarea ca proprietar.

/msg chanserv set #channel DESC description
Schimbă descrierea canalului care apare în comanda info.

/msg chanserv set #channel restricted on
Restricționează accesul, permițând intrarea pe canal doar userilor ce se află în lista de acces a canalului cu minim level 2 acces. (Citiți în rubrica de mai jos cum puteți adăuga un nick în lista de acces)


Adăugarea nick-urilor în lista de acces

Următoarele comenzi adaugă un nick în lista de acces a canalului la nivelul specificat, astfel încât nick-ul va primi automat “mode”-ul (operator, voice etc.) când intră pe canal (nick-ul trebuie să fie înregistrat).

Sunt două sisteme dintre care puteți alege , XOP fiind sistemul standar😛

Lista de comenzi pentru acces pe sistemul XOP (cel default)

/msg ChanServ VOP #channel ADD nick
Adaugă un nick ca VOP (Voice)

/msg ChanServ HOP #channel ADD nick
Adaugă un nick ca HOP, adica Semi-Operator (Halfop)

/msg ChanServ AOP #channel ADD nick
Adaugă un nick ca AOP (Operator)

/msg ChanServ SOP #channel ADD nick
Adaugă un nick ca SOP sau Super-Operator (Administrator)

Nivelele standard

VOP = Voice
HOP = Semi-Operator (Half-op)
AOP = Operator
SOP = Administrator (Super-op)

Lista de comenzi pe sistemul Access

Comenzile de mai jos trebuie activate mai întâi folosind comanda:
/msg ChanServ set #channel accesstype XOP/Access
Schimbă sistemul între Access și XOP. XOP este sistemul standard la crearea canalului.

/cs access #channel add nick level
Adaugă un nick în lista de acces a canalului la nivelul specificat.

/cs access #channel del nick
Șterge un nick din lista de acces a canalului

/cs access #channel list
Afișează toate accesele de pe canal


Nivelele standard

Voice = 3
Semi-Operator (Half-op) = 4
Operator = 5 - 9
Admin = 10 - 9999


Comenzile proprietarului canalului

Aceste comenzi pot fi folosite doar de proprietarul canalului (owner).

/cs access #channel clear
Șterge toată lista de acces de pe canal (toate nick-urile adăugate în listă), mai puțin accesul tău

/cs access #channel successor nick
Descrisă mai sus în secțiunea ”Configurarea canalului”.

/msg ChanServ set #channel entrymsg message here
Descrisă mai sus în secțiunea ”Configurarea canalului”.

/msg ChanServ set #channel entrymsg
Șterge mesajul de întâmpinare pe canalul actual.

/msg ChanServ DROP #channel parola
Șterge înregistrarea canalului. Utilizarea acestei comenzi va elibera canalul pentru alte persoane ce doresc să înregistreze unul cu același nume. Parola este aceea pe care ați folosit-o când ați creat canalul.

/msg ChanServ set #channel founder nick
Observație: Fiți siguri că înțelegeți comanda înainte de a o folosi. Această comandă este folosită pentru a seta un nou proprietar al canalului, iar astfel veți pierde toate drepturile de pe acel canal în momentul în care altcineva devine proprietar. Țineți mine că în momentul în care ați făcut pe alt cineva proprietar, acel canal NU mai este al vostru.


Adăugarea unui BotServ pe canal

/msg BotServ assign #channel bot entrymsg
Alocă un bot “BotServ” unui canal.

/msg BotServ botlist
Listează toți boții disponibili pentru a fi alocați

După ce un BotServ a fost alocat, puteți să folosiți comenzile listate aici: http://www.rizon.net/vbulletin/showthread.php?t=9

Adăugarea unui FunServ pe canal

Citiți aici: http://rizon.net/vbulletin/showthread.php?t=989

Alte comenzi:

/notice nick mesaj - utilă pentru a nu mai deschide un tab nou pentru mesaje private; rândurile respective vor fi "strecurate" pe canal, fiind văzute doar de cel căruia îi sunt destinate



/knock #canal - cereți invitație pe #canal; cei de pe canalul respectiv vor putea vedea invitația în tab-ul Rizon



/echo text - Doar pentru Mibbit; o comandă căreia nu îi văd rostul (folosită pentru alias, nu am înțeles cum); veți putea scrie mesaje pe care le vedeți doar voi 🙂
/clear - Doar pentru Mibbit; șterge toate mesajele scrise de pe canalul respectiv
Alias-uri

Alias-urile reprezintă scurtături către anumite comenzi. Ele au fost concepute pentru a scrie prescurtat acele comenzi.

Implicite:
/j - /join
/cs - /msg ChanServ
/ns - /msg NickServ
/bs - /msg BotServ
/os - /msg OperServ
/ms - /msg MemoServ

Pentru mai multe comenzi temporare și detalii, vă puteți uita aici (http://wiki.mibbit.com/index.php/Alias).
/topic Prostii - Setează sau schimbă topicul de pe canalul respectiv (Prostiile din bara albastră de sus) și necesită minim operator (acces 5). Pentru a seta culori în topic, căutați undeva pe aici (http://www.netonecom.net/topic_colors/).
//comanda text - Escape Text; vă ajută să afișați comanda fără ca ea să fie interpretată. Este utilă dacă doriți să ajutați pe cineva să scrie o comandă și să nu ia spațiul din fața '/'-ului. În cazul de față, pe ecran va fi afișat
"/comanda text".
/ignore user_troll_spammer - Doar pentru Mibbit; vă dă posibilitatea să ignorați utilizatorii care vă sunt antipatici și care comit unele abuzuri. Pentru întoarcerea la stadiul anterior, folosiți /unignore user_troll_spammer.

Utilizatorilor de Android le recomand aplicația AndChat (datorită rating-ului destul de ridicat, 4.5).

Instrucțiunile pe scurt (dacă apar probleme mă contactați):

1. Adăugați un server și îl numiți cum doriți, astfel încât să îl găsiți mai ușor în ecranul principal.
2. La adresă completați fie irc.rizon.net, fie rizon.mibbit.org.
3. La nick 1 completați nick-ul cu care sunteți înregistrat.
4. Opțional, dacă folosiți grupuri de nick-uri, modificați nick 2 și nick 3 cu nick-urile din grup; ele vor fi folosite în funcție de ce alte nick-uri sunt pe acel server (de exemplu, dacă WayMilky a intrat din browser și în grup are ca nick 2 în aplicație WayMliky|away, se va conecta cu WayMilky|away, conform setărilor).
5. La autojoin treceți toate canalele pe care doriți să intrați atunci când vă conectați pe server (și pe care aveți acces, n-are sens să vă tot luați ban).
6. La Authentication bifați căsuța "Authenticate with NickServ" și scrieți parola de la nick-ul înregistrat.
7. Salvați și vă conectați.


Pentru orice fel de întrebări legate de joc, îmi puteți da un mesaj sau lăsa un comentariu. De asemenea, îi rog pe cei care doresc să se implice sau care vor să propună o temă de articol să mă contacteze.
Căutăm sponsori pentru un nou episod al "campaniei" Dezvoltarea piticilor.


ANUNȚ IMPORTANT!!!
ME își propune să realizeze un tutorial despre dezvoltarea economică. Toți cei care se pricep și doresc să ofere ajutor sunt rugați să îmi dea un mesaj. Un astfel de ghid nu a mai apărut de 500 de zile, el este extrem de necesar!

Mulțumesc pentru înțelegere.

Statul Român își susține financiar soldații care luptă la ordin oferind zilnic Combat Orders pentru cetățenii români prin intermediul unității militare oficiale Armata Română.