Faţă`n faţă: OchiRece – simon santos *

Day 962, 14:13 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by citizen MD

În ultimul timp, mai mulţi jucători au menţionat (de bine) duelurile organizate pe paginile eTimpului. Pornind de la solicitările ePoporului am decis să organizăm şi în această seară un mic exerciţiu verbal cu două persoane aflate, la moment, în vârful piramidei moldoveneşti.
Prezentările sunt de prisos: OchiRece şi simon santos.

eTimpul: Nu sunteţi la prima invitaţie la duel, cum vă simţiţi în postura de jertfă?
simon santos: Aşa este, sunt la a treia prezentă şi, ca de fiecare dată, îmi tremură glasul de emoţii. De această dată am venit cu trei prieteni şi câţiva oştenii, sper să le permiteţi să mă încurajeze.
OchiRece: N-am nicio emoţie, întotdeauna în misiuni riscante port pamperşii.

eTimpul: De curând s-au finalizat alegerile preşedintelui, cum apreciaţi rezultatele acestora?
simon santos: Foarte interesante, am reuşit să banăm circa 99 de clone ale ruşilor, ai noştri au picat doar vre-o 7.
OchiRece: Nu comentez. Poporul a decis, aşa să fie!

eTimpul: Dar legea de impeachment, propusă de Maniu? În special, mă interesează neaplicarea regulilor jocului.
simon santos: Maniu este un element distructiv în Moldova, în plus este invidios că actualul e-preşedinte va purta pe piept a treia medalie de cea mai înaltă probă.
OchiRece: A fost dificil. Am fost obligat s-o contactez pe vechea mea prietenă – malica ela şi doar după intervenţia acesteia a fost posibil ca impeachmentul să fie aplicat unui preşedinte care nu mai era preşedinte. Ca consecinţă, acum sunt obligat să-i cânt sub Lună (lui Ela) şi nu mai am dreptul să candidez în eRomânia.

eTimpul: Sunteţi în proces de formare a noului eGuvern. Cum explicaţi că românii moldoveni (cetăţeni ai RM) au refuzat să participe în e-guvernare? (cu o singură excepţie)
simon santos: Sunt nişte laşi şi nu doresc să-şi asume responsabilitatea de desfiinţare a Moldovei. În plus, mulţi dintre ei când se strâng în grupuri mai mulţi de unu încep să vorbească ruseşte – acest lucru mă enervează la culme, să nu mai vorbesc de şcoala sovietica pe care au absolvit-o.
OchiRece: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!

eTimpul: Unul din obiectivele noii administraţii este de a finanţa Unităţile Militare. Cum argumentaţi respectiva decizie, în special în raport cu existenţa multiplelor probleme e-sociale care necesită intervenţia financiară a Statului.
simon santos: Aceasta a fost condiţia care am impus-o noi. Cum altfel voi putea îndoctrina tinerii jucători - oşteni, dacă nu prin finanţarea acestora din sursele Statului? Nu mai puţin important, această finanţare va ajunge şi la firmele patronate de mine şi prietenii mei.
HONOR ET PATRIA !!!!
OchiRece: DA!, aşa am decis EU … şi vor fi finanţaţi doar UM care vor fi loiale şi vor vota cum le voi zice.

eTimpul: Am impresia că în plan economic lucrurile se mişcă mai greu. Aici n-am înţeles, de ce aţi insistat că legea de mărire a taxelor pentru firmele de Fier din Podolia să nu fie votată? Pare evident, era în beneficiul Moldovei.
simon santos: Maniu, înainte să propună legi ar trebui să mă caute pe chat şi să întrebe dacă e bine. Eu i-am înţeles mişcarea: a dorit să fie considerat cel mai deştept… aduce Aur în visterie şi se laudă cu reuşita sa.
OchiRece: EU sunt omul care decide ce trece şi ce nu şi nu este necesar ca fiecare congresman să vină cu astfel de propuneri. După pierderea Podoliei, vom mări taxele la Fier.

eTimpul: Iar celelalte propuneri legislative (de astăzi), au fost coordonate cu voi?
simon santos: Evident, chiar eu le-am zis ce să propună.
OchiRece: Evident!, eu i-am zis lui simon ce legi trebuie propuse.

eTimpul: Citisem (astăzi) că intenţionaţi să vă cereţi scuze pentru faptele mai puţin demne. O să vă respectaţi promisiunea?
simon santos: Evident că nu, a fost doar un test pentru unii. Nu va fi prima dată când nu-mi respect cuvântul, aşa că nu-mi fac mari probleme din respectiva promisiune … nu e prima şi nici ultima.
OchiRece: EU n-am afirmat astfel de lucruri şi evident nu am cui să-mi cer iertare. Mie trebuie să-mi ceara scuze câteva sute de jucători.

eTimpul: Cum consideraţi, cât timp vom putea păstra / apăra Podolia?
simon santos: PODOLIA PAMANT ROMANESC !!!!!
OchiRece: Dacă sincer, consider că circa 24 ore de la relansarea luptelor în vedoi. Implicarea e-românilor ar putea reţine această regiune pentru o perioadă mai îndelungată … dar nu ştiu la ce ne serveşte, oricum congresmenii nu doresc să ridice taxele la fier.

eTimpul: În curând vom sărbători un an de la existenţa Moldovei. Cu această ocazie, planificaţi careva manifestări?
simon santos: DA!!!! … însă nu m-am gândit cum, dar cu siguranţă vom sărbători!
OchiRece: DA, sunt în proces de elaborate a programului.

eTimpul: Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a conversa.
simon santos: o7
OchiRece: Bine faci, mulţumeşte-mă.


Dueluri anterioare.


* Duelul este un pamflet iar persoanele „participante” sunt fictive şi nu au nicio tangenţă cu jucării din eR.


Hai Noroc şi Sănătate !