Scrisorile imaginare ale unui indragostit (8)

Day 935, 03:45 Published in Romania Romania by DonBalieca

Draga mea QueenOfTheDamned

Am asteptat noaptea pentru ca totul trebuie sa se petreaca intr-un cadru adecvat. Initial am visat la un cadru romantic, sub argintul lunii, cu cerul poleit de stele, ca o oglinda spre trecut, insa am realizat ca o noapte perfecta nu are nevoie decat de tine. Simpla ta prezenta face trupul meu sa vibreze, imi face inima sa tresalte, imi provoaca fiorii reci ai nerabdarii, imi coboara inima in stomac. Nu credeam ca te poti indragosti zilnic, nu credeam ca poti simti dragostea cum creste de la clipa la clipa. Prin urmare imi las imaginatia sa zburde visand la un loc atemporal in care sunt doar eu si tu. Nu am nevoie decat de o clipa pentru ca in prezenta ta totul va parea o vesnicie si in felul asta nu vom lasa nici loc de gelozie pentru ca vad ca esti inconjurata de fiinte posesive.
Draga mea, iarta-ma ca te-am facut sa astepti, insa acum sunt aici si-ti pot spune ca nu trebuie dacat sa-mi dai o clipa pentru a te duce pe acolo unde nu ai fost niciodata indiferent de ce ti-au zis unii sau altii.

Al tau Balieca