Legenda unui zimbru – Tezaur

Day 905, 11:04 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by konnarcis3

Era o zi de iarna, in anul lui Dumnezeu, 2009, cand un mic zimbrisor a dat ochii si a vazut lumina stelelor pogorandu-se asupra pamantului unei sfintei tari, numita Moldova. El pe toata lumea a uimit, deoarece crestea intr-o zi cati alti in sapte, vrajitoarele spunand ca este suflet inocent care se afla la prima lui viata.

Mama sa a fost Ayero, care in putinul timp care l-a avut i-a aratat calea in viata. Apoi in cautarile sale, peste munti, drumuri si poduri o dat peste The_Form, his best friend, zice el. Acesta i-a aratat satul unde locuiau oameni cu cap de zimbru, si asa tare ci uimit o fost Tezaur de asta, ca o zis ca vrea si el sa poarte un cap de zimbru.

Totusi, el se simtea neimplinit chiar de era incojurat de asa buni prieteni. El vazu-se intro zi un evreu cum cara ceva stralucitor cu caldarea. Mai tarziu, afla ca ala era aurul si era cea mai importanta substanta din aceasta lume. Si astfel, Tezaur capata un scop in viata, acela de a aduna aur.

Prima oara, o inceput prin a cerne aurul din rauri, strangand cu chiu cu vai, 13 monede de aur. Cu astea monede, se hotara sa plece in lume sa isi incerce norocul. Ajunge el in Venezuela, unde convinge un localnic, mai prost din fire, sa ii dea o companie de petrol pentru tot aurul ala. Dar nu trece mult, ca alt aventurier trece pe acolo si cumpara de la el compania cu 14 monede de aur, si astfel facu el primul lui gold.

Dupa ce realiza prima lui afacere, instinctul de evreu se aprinse in el. Deja vedea cum averea lui imaginara se aduna. Totusi, prin diferite calatorii si afaceri de genul asta, stranse omul 25 de gold.
Se intoarse inapoi in Valea Zimbrilor din scumpa lui tara Moldova. Aici de aurul strans puse bazele unei companii de arme, unde angaja fratii sai zimbri, la salarii derizorii, ce sa-i faci odata ce devii evreu, evreu ramai toata viata.

Vazu, el ca preturile tot scade zilnic, se inerva si merse la competitorii sai din asta tara si puse bazele impreuna cu ei, a primului cartel mafiot din Moldova. Dar deja lacomia il cuprinse si simti ca nu e de ajuns cat castiga din aceste masuri ilegale, asa ca vandu compania. Acuma avea 50 monede de aur, si tinea la ele, mai ceva ca la ochii din cap.

Cum dormea el intr-o noaptea, in vis vazu calea catre mai mult aur. Si asta era schimbul de valuta. Uruguay si acuma isi aminteste de el, si felul cum manipula acesta valuta din tara. Vazu el ca este profitabil, dar era plictisitor, ca deja nu mai era nici un risc, isi lua cele 90 de monede adunate si pleca mai departe.

Ajunse el in Brazilia, aici de tot aurul puse bazele primului trust economic, Tezaur Grup. Acest trust economic controla o firma de extractie a petrolului de calitatea medie. Deja avea si primi clienti carora le trimitea direct materia prima. Cel mai cunoscut client, fu Banca Centrala a Moldovei. Zilnic castiga o moneda de aur, dar totusi nu se simtea implinit.

Astfel incepu bisnita cu case, lua de la amarati plini de datorii ieftin si vindea la cupluri bogate pe bani grei. Asa de cunoscut era, ca vindea si patru case zilnic. Unii si acuma o zis, ca le este teama sa se intoarca, ca dau faliment saracii.

Zise el, sa faca o firma de construit case, vazand ca merge asa bine vanzarea lor. Vinde compania din Brazilia si deschide alta in Spania. Aici vazu realitatea cu ochii, si realiza ca merge catre faliment, asa ca vandu repede si pleca din aceia nenorocita tara.

Venise acasa cu 150 de monede de aur, cat salvase din dezastru spaniol. Se hotarase sa mai incerce odata la case in Serbia, dar de data asta avea nevoie de 500 de monede de aur. Asa ca incepu sa umble pe la camatarii, gasi saracul trei care ii dadu cu dobanda de 25%.

La inceput, profitul mergea binisor, pana cand o inceput boom-ul economic la case, pretul ridicandu-se incontinuu. Tezaur, statea noaptea fericit si numara tonele de monede de aur, care le adunase. Cu inima franta, incepu sa isi plateasca datoriile. La primi doi camatarii reusii sa le plateasca, la al treilea nu o mai indurat si lo ucis. Lo ingropat sub seif, astfel daca cineva il cauta sa dea intai de aur.

Acuma eroul nostru avea o companie de case in Serbia, si doua banci care mergea foarte bine. Mai castiga ceva bani la bursa. Dar din pacate, lipsa spiritualitatii, il atinse si se hotara sa ia o pauza de la visul care si l-a implinit si sa mearga in Valea Zimbrilor sa mediteze la viata sa.

Va ma amintiti cum am zis, ca crestea intr-o zi cat altii in sapte, ei bine dupa 10 ani de viata, saracul arata ca la 70 de ani. Dupa inca 3 ani, fu ingropat in Marele Cimitir al Zimbrilor.
Dar dupa cum stiti, cresterea asta a lui se accentua, si astfel anii de moartea treceau, unul in o suta. Unii batrani din Valea Zimbrilor, zic ca va renaste, din propria cenusa la fel ca Pasarea Phoenix.

Aici se incheie povestea unui mare erou zimbru, care a ramas in istorie pentru cat de rapid crestea. Am gasit in biroul sau prafuit, o copie a unei biografii scrisa de aceasta, care va dau sansa sa o cititi in original.

Konnarcis3,
ZIAR MEMBRU AL SFERIC MEDIA GRUP
ZIAR MEMBRU AL ORION MEDIA GRUP

„Nascut pe 7 decembrie 2009 sau in ziua 747 a eRepublik. Repede am prins idea acestui joc si fost nespus de bucuros ca exista. E primul joc online incercat vreodata.
Primele zile am fost ghidat de Ayero ( de pe reffer-ul lui am intrat in joc) si de The_Form, cel din urma ma adus in Fratia Zimbrilor. Necontind la faptul ca eram membru a unei unitati militare destul de organizate, cu niste membrii exceptionali, totusi eram atras de partea economica a acestui joc, mai precis ma gindeam " Cum sa devin cel mai bogat 😃 "
Primii golzi primiti de lvl 6 si lucrator nu ma aranjau, deabia strinsem 13 gold. Dar totusi am reusit sa cumpar prima mea companie, de la care sa inceput totul. Era o companie Q1 Oil in Venezuela, region High, pe care o cumparasem de toti 13 Gold, 😃 Desigur stiam ca e o companie esuata si de acea peste o zi am vinduto cu 14 Gold 😃 ( Primul meu profit de 1 gold ... wow)
Dupa aia am mai invirtit citeva scheme de acestea, cumparam cele mai ieftene compani, aduceam ceva lucratori, si le vindeam mai scump. 🙂 Cel mai interesant e ca toate aveau denumiri standard ... Tezaur Oil, Tezaur Wood, Tezaur Iron, etc.
Dupa ce facut vreo 25 gold hotarit sa ma intorc cu afacerea acasa, asa ca am deschis Tezaur Arms, o companie care deja lucra pentru productie. Inteles repede ca piata e un loc enervant, intodeauna cineva scade pretul in fata ta 🙁 .
Si de aceea facut o intelegere secreta cu inca 3 producatori de arme din eMD , pentru a monopoliza preturie (PS asta e secret 😁 ) un timp a mers bine, insa acumulat prea mare stock si lasat armele. 😃 Deja aveam strinsi si din alte medalii si din vinzarea companiei 50 gold 😃. Atunci hotarit sa ma mut cu afacerea pe monetary market 🙂 Studiat in lung si in lat, inteles toate mecanismele, odata chiar si dat jos piata monetara a Uruguay 😃 era destul de profitabil, insa si asta deja ma plictisea, de aceea pus la o parte toti 90 gold acumulati si gindit ce sa fac mai departe.
Atunci a inceput Tezaur Group ... am investit toti bani in Oil Q3 in Brazilia, facut niste intelegeri de vinzare directa a productiei, unul din clienti era si Banca Centrala a Moldovei. Faceam in jur de 1 gold pe zi , si parea destul de fain, pina intro zi 🙂.
Am dat de inteles ca se poate face bani si pe case, cum aveam o comanda de o casa Q5 de la cineva, cum gaseam si o cumparam de la atlcineva cu 1 gold - 1,5 gold mai ieftin. Se intimpla ca vindeam si vreo 4 case pe zi in asa fel.
Atunci vindut Tezaur Oil Q3 si deschis in Spania o companie de case Q3. Compania mergea prost, casele nu se vindeau asa cum ma asteptam, si atunci hotarit sa vind 🙂.
Stateam iarasi in fata cu 150 gold 🙂 si ma gindeam ce sa fac ... sa ma duc pe monetary market cu ei sau sa mai caut ceva. Si atunci am gindit ca fac bani buni din case Q5.
Inceput sa caut credite, umblat ici, colea, vorbeam, convingeam si in final strins 300 gold pe imprumut la un % de vreo 25. Luat de la 3 creditori, deschis compania Q5 de case in Serbia " Tezaur Houses " si inceput sa invirt banii pe ia.
Lucrat , lucrat si intro buna zi dat o mina de aur 😃 In erepublik so inceput boom-ul de case, pretul a crescut de la 22 la 50 gold pentru o casa Q5 😃 Ma simteam deam comod, incepuseram sa fac bani bunisori, stringeam sa dau datoriile.
Un alt lucru notoriu a fost ca unul din creditori mei a fost banat pe veci ( sa i fie tarina usoara), si asa nu avut cui sa ii mai dau 100 gold.
Compania de case lucra lucra lucra ... dar doream mai mult 🙂 Si asa aparut in eRepublik ERX ... un stock exchange destul de interesant. Inteles sistema, inteles marele secret ( oamenii buni nu va bagati acolo), si cistigat ceva bani frumosi de pe bursa ( Citi e secrete, dar erau multisori 😃 )
Platit cu multa bucurie datoriile 🙂
Acuma am o companie Q5, doua banci virtuale cu niste bani pusi deoparte. Insa din motive personale pe ceva timp sunt nevoit sa devin 2 clicker.
De aceea am inceput o campanie de cultura in eMoldova, prima din serie fiind concursul organizat impreuna cu konnarcis3 " Fii mai citi, fii mai bogat " cu un premiu de 50 gold, care sper ca va avea o continuare mai mare si in Romania.”

Semnat Tezaur, un om care si-a trait viata.