OchiReci | Mesaj către Bogdan_Sabo !

Day 983, 05:48 Published in Romania Romania by OchiReci
http://somokon.com/erep/hitcounter.png">

La toţi şi viitori, Sănătate

OchiReci Chronicles, no. 542



Stimate preşedinte al eRomâniei, Bogdan_Sabo în calitatea mea de preşedinte al Rep. Moldova doresc să îţi aduc la cunoştinţă anumite chestiuni care au apărut şi care pun în pericol unirea pe care tocmai am realizat-o.

În momentul în care ne-am pus de acord asupra unirii am considerat că moldovenii vor fi trataţi cu respect şi vor avea drepturi depline într-o Românie Unită şi suverană şi că nimeni şi nimic nu va încerca să strice ceea ce Moldova este şi reprezintă.

Întrega lună cetăţenii şi guvernul Rep. Moldova au folosit resurse proprii şi fonduri de stat, atât pentru a câştiga lupta din Podolia, cât şi pentru a o apăra şi a o muta corespunzător sub stindardul României, ulterior condierăm că am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a crea o unire în trup, suflet şi gândire între moldoveni şi ceilalţi români.

Tot ce am făcut am făcut din suflet, cu gând curat cu toată speranţa şi încrederea că Unirea va fi benefică ambelor state, cerând în schimb doar respect reciproc şi egalitate de şansă între românii din ţară şi cei proaspăt veniţi de peste prut.

Cu greu încep să mă îndoiesc că am creat o unire, anumite evenimente recente sugerând mai degrabă o alipire şi cu toate că nu vreau să mă las pradă acestui gând observ anumite manifestări cu un aparent caracter oficial care prezintă un tratament inegal şi oarecum tratează naţiunea moldavă şi pe cetăţenii ei ca oameni de mâna a doua într-o Românie Unită.

Mă refer la comportamentul unui anumit ministru din cabinetul tău : stimabilul brouvi, care în ultimele zile după ce a cutezat să mă ia la întrebări asupra motivului pentru care am ţinut Chişinău deschis 1 oră pentru a oferii cetăţenilor moldavi şansa de a experimenta modului militar şi de a se lupta pentru medalie (aparent era deranjat că s-au consumat banii ai cetăţenilor cumpăraţi sau munciţi de ei, probabil îi dorea el donaţie pe persoană), răbufnind azi public şi exprimându-şi păreri personale cu caracter oficial asupra faptului că Moldova nu a donat tot ceea ce a construit şi deţine statului român fapt care în viziunea sa reprezintă o gravă ofensă adusă de moldoveni funcţiei pe care aparent o deţine.

Totul a culminat azi cu banul pe care l-am primit din partea lui brouvi pe #smr unde aparent după viziunea sa nu am ce căuta atâta vreme cât nu îi respect dorinţa de a ceda tot ce deţinem, probabil domniei sale.

În primul rând invitaţia de a fi pe #smr am primit-o de la tine personal, preşedintele şi reprezentaţi ai Republicii Moldova au fost mereu o prezenţă uzuală pe acest chat atât în vremurile demult apuse cât şi în prezentul apropriat, iar ulterior prezenţa mea pe acel chat este una fondată de faptul că deciziile luate acolo influenţează atât naţiunea moldovă cât şi cetăţenii săi.

Pe de altă parte avem un ministru al apărării care îşi permite să se implice în relaţii diplomatice înter state şi să se pronunţe violent asupra unor chestiuni politico-administrative şi teritoriale care nu intră în atribuţiile funcţiei sale. În realitate un asemenea comportament, o asemenea imixiune în diplomaţia statului se pedepseşte direct şi evident cu demiterea funcţionarului responsabil.

Ca urmare a acesti expuneri doresc Bogdan_Sabo să îţi prezinţi poziţia oficială referitor la drepturile pe care le au moldovenii în aceast nou stat România Unită, îţi cer să arăţi respect pentru această comunitate dovedind prin asta faptul că Moldova nu a fost cotropită de România ci s-a unit democratic şi corespunzător.

Astfel te rog respectuos să-i arăţi acestui cetăţean relativ nou pe scena politică (eu am auzit de el prima dată acum 5 zile) uşa din spate a cabinetului tău sau să îl rogi respectuos să îşi prezinte scuzele şi ulterior demisia, pentru că atâta vreme cât un ministru al cabinetului tău nu are respect nici măcar pentru funcţia prezidenţială din Rep. Moldova nu pot şi nu am cum să cred că el sau cei care îi seamănă pot avea respect faţă de cetăţenii Moldovei.

Îmi cer scuze că te oblig să iei o asemenea decizie, dar nu pot permite asemenea comportamente care nu doar sunt fără de respect la adresa poporului meu dar pot escalada în viitor şi periclita tot ceea ce a fost construit cu atâta muncă şi străduinţă.

Sper ca răspunsul tău să ne facă să fim mândri cetăţeni români şi să ofere un exemplu clar de respect pentru Unirea Moldovei cu România

Cu stimă şi consideraţie,
OchiReci, preşedinte Rep. Moldova





IMPREUNA AM REUŞIT !



"Eu de câte ori aud doina, îmi pare că aud Moldova plângând după gloria sa cea veche" (Vasile Alecsandri)


☞ Cu stimă şi consideraţie,
☞ OchiReci, preşedinte Rep. Moldova

☞ 30 Iulie 2010 (Day 983) | Publicat în România |