[briga] Cronica unui RW nereusit
•
by Osama Bri Gadier
Sa stiti ca trag tare pentru medalia aia de FF. De fapt nu pentru medalie ci pentru gold. Sunt sigur insa ca nu sunt singurul care a luat plasa cu vreun RW nereusit. Asta e... paguba-n ciuperci.
Dar acum... ca am facut legatura cu erepul am sa va povestesc despre un altfel de RW...
În fiecare an, înaintea Crăciunului, sunt pătruns, străpuns, de amintiri şi simţiri vechi dar ce rămân proaspete, parcă mai proaspete an de an. Ciudat...
Spiritul Crăciunului, la mine, este precedat de Spiritul RW-ului Nereuşit. Primul meu RW adevărat. Şi cum, tot ce e "prima dată" nu se uită, dar, mai ales, pentru că a fost şi "singură dată", retrăiesc an de an aceeaşi dezamăgire, fericire, bucurie, (şi iar) dezamăgire, tristeţe, păreri de bine amestecate cu păreri de rău, un coctail de trăiri contradictorii.
Stau de multe ori şi mă întreb: cum dracu poate o victorie atât de mare şi frumoasa să devină o înfrângere totală, ruşinoasă?!
Nu ştiu! M-am tot întrebat şi mă întreb şi azi... unde am greşit? Ce n-a fost în regulă? În fine... nu mai contează... În fiecare an scriu câte un articol despre povestea aia. Va mai plictisesc cu câte un nou unghi al aceleiaşi imagini.
Azi însă, am să încerc să mă concentrez asupra unui RW Battle Hero. Unul dintre cei mulţi dar totuşi unic prin mesajul existenţei sale ciudate. Dar, mai ales, unul dintre puţinii eroi care mi-au fost dat să-i cunosc personal şi să am onoarea să-l numesc prieten.
Era cam pe vremea asta, înaintea Crăciunului dar, ca să nu mint... prin data de 21 decembrie a acelui sfârşit de an cenuşiu. Deci... peste câteva zile se împlinesc... ceva ani...
Tocmai auzisem că în Banat s-a deschis un RW împotriva "forţelor de ocupaţie"şi, culmea, era pe cale să reuşească. Nu ne venea să credem. Eram sceptici dar o speranţă febrilă ne făcea să vorbim toţi o dată, precipitat, în fraze fără cap şi coadă. Până când, o voce, a făcut să se aştearnă tăcerea:
- Haideţi să ieşim afară! Şi noi putem deschide un RW în Transilvania. Acum e momentul!
Era Calin, poetul nebun...
Până să ne dezmeticim el era deja afară. În fata cafenelei "Arizona". Am ieşit după el şi ne-am oprit în fata librăriei "Universităţii".
Nebunul nu glumise... Tocmai deschidea RW-ul în mijlocul intersecţiei. Adică încerca să-i convingă şi pe alţii să participe la "deschidere" strigând tot felul de chestii...
Ne-am strâns... S-au strâns mai mulţi...
Dar "duşmanul" era pe fază...
Calin? Ehhh... nu degeaba-i spuneam "Calin Nebunul":
- Eu nu sunt înarmat! Am doar o inimă!... zicea... dezgolindu-şi pieptul...
Au venit şi alţi "nebuni"...
Şi alţii...
... suntem inarmati... cu pieptul gol...
... şi s-a tras...
...
Doar un RW-ist era înarmat... cu o mătură Q1 (nouă-nouţă)
...
Gata!... s-a terminat...
...
S-a terminat????
...
Calin Nemes nu a murit în RW. A avut o rană urâtă dar nu a murit. L-am întâlnit în 1992, tot în preajma sărbătorilor, pe strada Napoca:
- Salut bătrâne. Ce faci?
- Uite... vreau să o pun de un RW nou şi ăştia de la primărie nu vor să-mi aprobe "demonstraţia paşnică".
- Păi?...
- Păi... am vorbit cu un prieten cioban. Şi asta a zis că-mi împrumuta turma lui de oi ca să ies la demonstraţie.
- Oi?... De ce oi?
- De ce nu?... Data trecută am ieşit cu oameni şi nu am reuşit.
- Aha... şi mie poţi să-mi dai un rol în "afacerea" asta?
- Mai... nu ştiu... rolul de cioban îl joc eu. Oile isi joacă propriul rol că d'aia's oi. Nu? A mai rămas un rol de dulău şi unul de măgar. Ce alegi?
- Păi... de măgar, binenteles... am zis eu.
- That's the spirit my friend! That's the spirit... a zis Calin depărtându-se râzând.
A fost ultima dată când l-am văzut.
8CAN
De Calin Nemes, martie, 1992
Dispari încet din mine
Ca verdele din iarbă
Când toamna bate-n cuie
Sicriul trist al verii,
Simt iarnă care vine
Prin firul alb din barbă
Şi moartea ce m-aşteaptă
La ora 8 a serii.
"Dezgustat de uciderea Revoluţiei, Calin Nemes, eroul clujean împuşcat în zilele însângerate de la finalul lui 1989, s-a sinucis la 8 iulie 1993. S-a spânzurat.
Calin Nemes a murit încet, câte puţin în fiecare zi."...
RW-ul lui Calin a fost o înfrângere totală. Oficial a fost o victorie... dar noi... cei mulţi... ŞTIM!!!
Noi, suntem înfrânţi în fiecare an înainte de Crăciun... în acelaşi RW continuu...
Facebook
Twitter
Discord
Comments
deschiderea unui astfel de RW este,azi,practic imposibila. apatia si eternul "daca ies si altii ies si eu" ne tin inlantuiti in propriile cosmaruri. a murit spiritul ROMANULUI care lupta inarmat doar cu o inima....
spiritul nu a murit... doar sta ingropat sub o tona de lehamite.
chestia cu " "daca ies si altii ies si eu"" e cat se poate de adevarata doar ca romanului ii trebuie o temperatura mai ridicata ca sa-i faca mamaliga sa explodeze...
uite ce se intampla la vecini... si romanul doarme...
Nu doarme, rupe tastaturile Briga🙂
respect etern
o7
o>
"Pacat, pacat, de sangele varsat"
v22
asa s-a nimerit...
Respect Calin Nemes!!! Respect celor ce au iesit in strada pentru schimbare si multa multa mu... Celor care inca se impotrivesc acestui RW.
nu mai prindem in viata asta un asemenea eveniment. nu mai suntem in stare sa repetam isprava din 89. daca va uitati in jurul nostru o sa vedeti ca nici o tara cu o revolutie violenta nu a repetat povestea.
Nu putem fi si noi niste oi proaste si fericite? Ma intristeaza nespus astfel de articole.
superb spus, trista realitate traim....
Un articol frumos, l-am votat.
Respect Calin Nemes!
Din 1944, cu acordul occidentului (aliatilor de atunci !!) Romania se afla sub ocupatie.In 1989 a fost schimbat ocupantul. RW-ul (frumoasa comparatie !!) nu a urmarit libertatea romanilor (dealtfel simbolul lui a fost un popa ungur !) ci crearea bazelor pentru noua stapanire.
In rest sunt multe si inutile lucruri de spus ...
Respect !
Pe Calin Nemes l-am cunoscut cu adevarat in seara zilei de 21 decembrie 1989 cand, de servici fiind, am fugit cu soltuii perfuzabile, dezinfectante si pansamente in Clinica chirurgicala unde erau adusi ranitii din Piata Libertatii. Era intins pe o patura si striga sa-l lasam in pace ca sunt altii mult mai grav raniti care au nevoie de ajutor.
Apoi, in 1992, am fost la inmormantarea lui...
Si tot ce mi-a ramas de la Calin sunt 4 versuri scrise pe un servetel, sus in Arizona:
"Nu te pierde fata rara
Viata nu e in culori
Mai traim noi pan' la vara,
Noi suntem nemuritori."
Era primavara lui '89, cand inca nu stiam cum sau cand ne vom reintalni...
Ce mica-i lumea, Lucia🙂
"Arizona" era "saint ground"🙂 Era locul unde golanii artisti si studentii beau cot la cot cu golanii autentici dupa care poetii recitau tuturor ultimele lor creatii. Ehee... vremuri...
O data, tin minte, pe vremea cand Sorin Grecu era doar un amarat de poet wanabe, ca sa fie si el bagat in seama s-a ridicat brusc in picioare si a recitat:
"Ce-ati spune voi
Daca-ntr-o zi
O catedrala de piatra
S-ar prabusi...
Peste un cor de copii?"
- Am zice ca esti un imbecil, ma, i-a trantit-o Calin. Ridica-te de la masa mea si dispari, mai Mengele.
asta era Calin🙁
Da, un om care a trait intens fiecare clipa. 🙂
,, ... am sa vin, am sa vin
intr-o toamna mai veche
poamele din livezi
cand se pun la ureche...'' sunt cateva versuri dintr-un refren care imi rasuna cand si cand in minte- alaturi de imaginea tot mai stearsa a uni baiat pletos cu o chitara....
O mica corectura: ultima noastra intalnire a fost in iulie 1993.
ma uita la poze si vad multi soldati in uniforma armatei romane. ce-i morti de pe jos probabil ca au fost impuscati de acestia...despre ce vorbim acum?..
in continuare.....
in continuare..
in 89 si eu eram militar in termen la securitate venit fuga sa-l apar pe ceausescu.initial ne pornisera spre timisoara dar lucrurile s-au precipitat si ne-au basculat in zona inter. am avut noroc cu ofiterii veniti cu noi de la Falticeni care ne-au soptit la urece sa ne retragem discret daca oamenii trec de armata.N-am tras un foc contra manifestantilor ....
Dar cei care au tras cum se simt acum?! ca de pedepsit nu i-a pedepsit nimeni. Dimpotriva ii vad in preajma puterilor perindate la conducerea tarii.
in `89 eram elev. la nici 30 de km de timisoara, abia de am stiut ca incepuse revolutia. am stat si am privit-o la tv... n-am avut mai mult curaj...
http://www.youtube.com/watch?v=57FPrXMQ6lY
16 ziua mea fiind, abia reusisem sa ajung, cu trenul, acasa la parinti. ma bucurasem ca nu se mai fac cursuri.
nu aflasem mai nimic. si cat fusesem de aproape!...
da, un eveniment pe care ai sansa sa-l traiesti o data in viata.
am plans de bucurie ca se petrece si de rusine ca fusesem atat de aproape, iar eu aflam despre el de la radio, dintr-un ''comunicat foarte important pentru tara''. ce era important nu s-a spus niciodata.
i-am invidiat, nu o data, pe cei ce au platit cu viata incercarea de a ne face cadou Libertatea.
importanta darului lor am simtit-o ca o vibratie puternica in toate fibrele fiintei si nu o voi putea uita niciodata.
ce am lasat sa se intample cu darul lor este alta poveste. dar ei... ei au fost primii care s-au eliberat, iar pretul pe care l-au platit ei l-am fi platit mult mai multi, benevol.
noi, cei condamnati la resemnarea supravietuirii, ne-am asumat misiuni nu mai putin importante, pe care am incercat sa le finalizam cum ne-am priceput mai bine.
nu e lasitate, insa am renuntat sa mai sper si am renuntat sa mai lupt sa tin viu sentimentul trait atunci in clipa in care am ajuns in imposibilitatea de a mai putea fi de ajutor celor dragi.
apoi am facut schimbari in viata mea pe care nu mi-as fi imaginat sa le fac vreodata, mi-e relativ bine acum pentru ca pot fi de un ajutor oarecare celor dragi. relativ pentru ca simt ca ar fi anacronic sa incerc si sa ma reinventez, pentru ca sunt nu numai nemultumita dar si revoltata de directia in care curg lucrurile. ce pot face? imi vad de treaba atat de bine incat sa fiu apreciata asa cum am facut mereu si traiesc din inertie. magia vieti... nu stiu... s-a ratacit!?
trist....dar adevarat
astfel de articole si poze redeschid sertarele memoriei unde inca se mai striga LI-BER-TA-TE
aminitiri si lacrimi de bucurie ..... Brasov - 1989
Felicitari
“Moartea este un fenomen simplu in natura. Doar oamenii il fac inspaimantator”
Marin Preda
Nu fiti necajiti , viata dupa moarte e frumoasa .
Sunt momente cand ajungi sa o doresti, da , pe ea Moartea. !
http://www.youtube.com/watch?v=am0No2NdXS4
da. un articol tare. din pacate, romanul nu iese masiv, in strada, atunci cand i se ia demnitatea. o face numai cand realizeaza ca nu mai are ce da de mancare copiilor. he he, drum lung pana acolo. si politicienii stiu.
Impresionanta povestea eroului Calin Nemes.