Poezia erotică

Day 3,223, 03:37 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Open_Minded

________________________________________________________________________
(despre Emil Brumaru)

M-am gândit să vă supun atenţiei nu atât o poezie ci un autor şi povestea lui de dragoste.
Emil Brumaru, căci despre ele este vorba, este cel mai cunoscut şi poate cel mai apreciat autor contemporan de poezie erotică.
Este interesantă povestea lui de dragoste. El fiind doctor dar şi autor a făcut pasiune pentru el o tânără de 18 ani care i-a scris o scrisoare, invitându-l la petrecerea ei de majorat. Locuiau în localităţi diferite şi nu s-a dus. Dar a fost atât de cucerit de această tânără, pe numele ei Tamara, încât i-a scris 700 de scrisori pe parcursul unui an (cam două scrisori pe zi, un adevarat record) după care s-a mutat în oraşul ei şi s-au căsătorit.
Din acest moment Emil Brumaru a abandonat profesia de medic fiind doar scriitor, a avut o perioadă foarte prolifică iar Tamara i-a fost muză, atât de mult încât s-a crezut că tamara este un personaj imaginar, aspiraţional. A inventat chiar un gen literar denumit tamaretă.
De ce am vrut să scriu despre asta? Poate pentru că Tamara mi-a fost profesoară de limba română în liceu (da, am fost norocos).
Sau poate pentru că, mai târziu, i-am publicat o carte lui Emil Brumaru dar nu de poezie, ci proză, materie în care nu a excelat. Povestea lor o puteţi citi şi aici Your text to link here...


________________________________________________________________________

Am să vă ofer şi două mostre mai cuminţi din poezia lui Emil Brumaru

_________________________________________________________________________

JURNAL

O sută de ani de război
Amarnic începe-ntre noi.
Voi fi invizibil şi trist.
Vei crede că nici nu exist.
Ci eu, din strategi cel mai fin,
Vampir prins de verzii tăi sîni
Cu ghearele-aripei înfipte în sfîrcuri
Voi suge dulceaţa din smîrcuri
Încît o să cazi lată-n pat
Şi chiar o să mugi
Cu fermoarul stricat
La blugi!

*********

CÎNTICEL
(Interpretează Maia Morgenstern)

Spune-mi drept, ce chiloţi ai,
Bleu-jandarm sau galben-pai,
Cînd treci gingaşă-n tramvai
Pe la margine de rai?
C-am înnebunit cu toţii
Să-ţi vedem un pic chiloţii,
Stînd de-o săptămînă-n stăţii
Cu gîtul pe şina roţii!


______________________________

Open_Minded / Gabriel