Join the new world

Concurs
Aproape de granita de sud, incepeau sa se auda tot mai des si mai asurzitor, baunituri, pocnituri, urlete, zgomote de senile, semn ca razboiul se apropia de scumpa si prospera noastra tarisoara. La statul major al armatei, agitatia cuprinsese tot personalul, de la stegarul care intepenea 12 ore pe zi, la intrare, pe holul institutiei, cu steagul in brate, pana la sefu’ al mare de stat major.

Sefu’, ca orice sef, isi deschisese larg usile biroului, ca sa arate ca este dispus oricaror sugestii venite de la subalterni, sugestii care ar fi trebuit sa organizeze armata tarii pentru a preveni un eventual atac al inamicilor zgubilitici, care incepusera sa se incaiere cu toti vecinii de prin zona Dunarii, Marii Negre si Balcani.

Statea cocosat deasupra masutei de cafea din anticamera biroului, si se chinuia sa rezolve de mana, cu creion si hartie, o integrala definita pe o curba imaginara ce descria traiectoria unui obuz virtual, care ar fi urmat sa fie lansat in capul unui eventual inamic. Facea acest lucru de mana, ca sa-si mai exerseze creierii ca de cand cu smartfoanele, gipiesurile si glonasurile incepuse sa i se cam odiheasca ascutimea mintii.

In asteptarea unui eventual subaltern cu oaresce idei de organizare, aghiotantul lui il privea dintr-un colt al camerei si ii zise ca seamana precum Belzebut cel Crunt cand scrie o cronica literara. Sefului i s-a parut ca comparatia il onoreaza, ca sef de armata ce este, deci nu s-a simtit jignit. Ideea era ca vroia sa faca un baraj de artilerie fix pe diagonala si trebuia sa vada care este lungimea teoretica a tirului si traiectoria balistica necesara.
Televizorul din anticamera deja rula pe Taraf Tv, deci muzica era inaltatoare si il inspira in asa masura, incat devenise total absorbit de extragerea patratului ipotenuzei necesare triughiului dreptunghic al amplasamentului, cand, deodata, auzi o tuse tabagica din cadrul usii, care vroia sa-l atentioneze de prezenta.
Robber, caci asa il chema pe seful de stat major, un freelancer venit la noi de pe pamanturi anglo-saxone pentru a ne instrui si indruma in arta razboiului modern, ridica iritat o spranceana spre zona din care venise zgomotul si lasa la o parte a opta zecimala extrasa din calcul radicalului ipotenuzei.

Tusea era inconfundabila si nu era vocea lui Guta ce tocmai se chinuia, la televizor, sa scoata trei linii melodice despre oful, jalea si dujmanii lui, ci venea tocmai de la eroicul sau subaltern, Vampiridis, un tip desirat, slab si putin adus de spate, aspect care ii conferea o statura oarecum umila in relatia cu interlocutorul cu care discuta. Tinea mototolind in maini, cascheta, pe care o scosese respectuos chiar in fata usii, inca inaite de a tulbura linistea intelectuala a sefului sau.

-Ati auzit vestile teribile?

Aici ar fi potrivit sa spunem ca, colonelul Vampiridis, din punct de vedere al relatarii, era ca CNN-ul, zvonurile pe care le prindea le transmitea mai departe nedeformate, exact cum le apuca.

-Cu evacuarea din sediu a Erepublik-ului?, vorbeste neintrebat, ca trezit din somn, aghiotantul lui Robber, maiorul Ionel Zed. Am vazut la televizor cum au brutalizat aia de la divizia Balaurului drepturile de a-si desfasura activitatea, dupa care i-au reclamat la OPC ca le-au mancat banii si nu le-au dat bonusurile de hrana rece.

-Lasati televizorul, lasati OPC-ul, cititi presa straina, deja Balaurul impreuna cu prietenii sai, se pregatesc in secret pentru a instaura democratia in scumpa noastra tara, acum, cand dusmanii misuna la granite. Riscam sa ne facem dracu’ de ras.

-Pai nu eram facuti deja, colonele?, baga si maiorul Ionel o intrebare afirmativa, de dragul ascutirii discutiei.
Colonelul se uita piezis spre maior, cu un ochi incrancenat si cu unul surprins de obiectia venita, si ii marai incet;

-Daca nu te-as cunoaste, maiorule, te-as banui ca esti clona lui Mugureanu, ala de a murit anul trecut pe cand incerca sa sara gardul ghimpat cu care imprejmuisem magazia de munitie.

-Nu-i clona lui Mugureanu colonele, spuse seful de stat major, asezat lejer pe fotoliu si cu picioarele pe masa, asa ii place lui sa contrazica oamenii. L-a invatat Han Solo ca contradictia e motorul progresului si nu se poate dezbara de mentalitate. Si mai si citeste tot felul de prostii prin presa si le si crede.

Colonelul Vampiridis, in timp ce-si punea un pahar de lichior, le raspunse scurt la amandoi;
-Presa din erepublik e o tampenie.

Ceilalti renuntara sa se mai contrazica cu el, in timp ce Robber ii reaminti pentru ce venise acolo si ca trebuie sa rezolve problema, daca ea exista, asta ca sa nu mai piarda timpul de la treburi importante.

-Am un plan, zise colonelul, ca tot am vorbit de Han Solo. Hai sa reusim sa impuscam doi iepuri dintr-o data, potolim pe Balaur si incercam sa scapam si de amenintarea de la granite.

-Pai cum?, intrebara uimiti ceilalti doi.

-Simplu, il punem pe Han Solo sa simuleze ca nu mai are loc in depozit unde sa puna marmelada. Il va ruga pe Balaur sa o tina la el, vreo 250 de tone. Dupa cum il stim pe Balaur, un pofticios, asta nu se va abtine sa nu mamance marmelada lui Han. In cateva saptamani i-o va cere inapoi, si il vom avea la mana pe Balaur.
-Asa si?, il intreba Robber, si cu ce ne ajuta?
-Pai simplu, Balaurul are mari relatii in Statele Unite.E prieten chiar cu capitanul Jean Pikard. De curand, aia au descoperit Unda Gravitationala. Am inteles ca e devastatoare, da in orice dujman si il face sa dispara de pe harta. Il vom santaja pe Balaur sa ne vanda secretul undei gravitationale, cu care vom face ravagii. Ei, ce ziceti de ideea mea?

Ceilalti doi cugetau profund la cele spuse, cantareau oportunitatile si riscurile, asa cum Esuatu cantarea posibilitatile EDEN de a tine Romania stearsa de pe harta mai mult de 6 luni, pentru binele aliantei, si sarira brusc, simultan, in picioare, punand mana pe trei pahare de cristal pe care le umplura cu whiskey de cea mai buna calitate.

-Asa vom face, urlara din toti rarunchii in timp ce ridicau paharele pentru a le ciocni.

-Traiasca Unda Gravitationala, traiasca Han Solo, Balaurul, Erepublik si noi.
Incheiara dupa ce scursera ultima picatura din pahar, le lasara toti trei pe masa, dupa care, incheindu-se la vestoane, spusera scurt;

-Hai, ca avem de construit un imperiu!