Pentru concursul ECONOMIA BAT-O VINA II

Day 3,266, 09:07 Published in Romania Romania by ghidutu

Stimaţi e-camarazi,
Vreau sa particip şi eu alături de ceilalţi e-cetăţeni la concursul organizat de Partidul Templierilor, motiv pentru care sa va prezint strategia adoptata de mine in acest joc.
Asa cum am prezentat într-un articol anterior posibilitătile mele din punct de vedere militar şi economic sunt limitate. Fata de marea parte a e-cetăţenilor care au beneficiat de sfaturi utile pentru o dezvoltare armonioasa, eu am crescut singur şi fără ajutor. Târziu mi-am dat seama ca înscriindu-mă într-o unitate militară evoluţia mea se va schimba, de ce sa nu recunosc, în bine. Relaţionarea continuă cu membrii Unitaţii Militare a Templierilor şi cu cei ai Partidului Templierii m-a ajutat pentru a lua cele mai bune măsuri de conduită în ceea ce priveşte dezvoltarea mea ca e-cetăţean. Nu mare mi-a fost mirarea când am văzut ca primesc sprijin logistic (arme, mâncare, bilete de avion) cât şi financiar. În acest sens folosesc acest prilej pentru a mulţumi celor care mi-au acordat ajutorul la nevoie.
Din start vreau sa precizez ca nu am crescut în Garda Naţională şi nu am primit sprijin de la aceasta e-instituţie. Dar, sa nu mai lungim vorba şi sa trecem la subiect.
A. Din punct de vedere militar:
1. La nivel tactic, dispun de 2 fabrici de armament q7 după cum se poate vedea în imaginea de mai jos ...

2. La nivel strategic, dispun de o fabrică de rachete q5 care îmi asigura o racheta/zi de 2,500.000 damage după cum se poate vedea în imaginea de mai jos ...

Pentru cei care nu cunosc sau sunt la început de drum vreau sa fac precizarea că în cazul în care se achiziţionează pack-ul COMBAT STASH, damage-ul rachetei creşte la 3,250.000.
3. În ceea ce priveşte nivelul şi puterea pot sa precizez ca, la momentul la care am scris articolul, am atins level 54 şi dispun de 77,834 strength. Din acest punct de vedere, pot să spun că nu strălucesc la capitolul strength, cu toate ca am facut investiţii uriase pentru a-mi upgrada terenurile de instrucţie după cum se poate vedea în imaginea de mai jos ...

Acum urmez sfaturile celor cu mai multa experientă şi încerc sa reduc aportul meu la acţiunile militare, cu toate ca veniturile obţinute din medalia de Erou al Bătăliei sunt tentante. Încerc sa-mi înving tentaţia de moment în ceea ce priveşte intrarea în luptă şi zilnic, numai să lucrez şi sa mă antrenez în măsură sa corelez raportul dintre level şi strength. Din acest punct de vedere am primit o serie de critici din partea Templierilor în care mi s-a precizat foarte clar că „am crescut foarte repede în level” şi ca venit vremea să mă opresc din luptat. Din acestă perspectivă, încerc totuşi să obţin venituri din Medalia de Erou al Bătăliei când lupta înregistrează un interes mai scăzut din partea e-cetăţenilor (damage foarte redus).
B. Din punct de vedere economic:
1. Dispun de 2 fabrici de pâine q6 după cum se poate vedea în imaginea de mai jos ...

2. De asemenea, dispun de 5 fabrici de case q1 şi 2 fabrici de rachete pentru lupta aeriană q1 după cum se poate vedea în imaginea de mai jos ...

3. În ceea ce priveşte resursele aferente pentru construirea armelor şi a celor pentru alimente dispun de suficiente fabrici care sa nu mă oblige să cumpăr resurse de pe piaţa internă sa externă.
Câteva precizări de final:
- construirea unei rachete costă aproximativ 600 RON şi în cazul unui eşec de a obţine medalia de Erou al Bătăliei, care de ce să nu recunosc că l-am trăit de foarte multe ori, îmi "perforează" substanţial bugetul de venituri şi cheltuieli şi din acest punct de vedere induce pe moment o stare de disconfort;
- nu dispun de „clone” şi nu recomand nimănui, din simplu fapt că „Plato e cu ochii pe noi” şi orice greşeală de „administrare necorespunzătoare” a clonelor ne aduce un "sfârşit" tragic;
- o ultima precizare, înainte de a încheia acest articol, este aceea că doresc să ating ţinta de 100,000 strength în Divizia 3 (ţintă foarte greu de atins întrucât am atins deja nivelul 54).
În concluzie, grosul banilor provin cu regularitate din medaliile de Battle Hero şi din donaţiile unor e-cetăţeni cu posibilităţi financiare, nicidecum din economie !!!
În speranţa că acest articol vine în sprijinul celor care se regăsesc într-o situaţie asemănătoare, rog votaţi şi comentaţi într-o manieră civilizată pentru vizibilitate.

ghidutu