Join the new world

Transnistria - ţara nimănui (3)



Transnistria a avut dintotdeauna acelaşi rol în planurile imperiale ruseşti: de avanpost şi de cap de pod militar spre Europa civilizată. Astăzi, Noua Rusie îşi impune poziţia la graniţa cu NATO printr-o politică agresivă, de forţă.

Documentarul, a cărei ultimă parte o publicăm în acest număr al revistei Rost, prezintă istoriografic soarta acestei fîşii de pămînt transnistrian, rîvnită şi folosită de-a lungul secolelor într-un singur scop: strategic.



Toponimia confirma românitatea Transnistriei

Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Volosovca, Cioban, Beseni, Volosschie, Cărăcinţi-Valahi, Cotiujani, Uşita, (lîngă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adabaşi, Alexandria, Perepelitino, Santuia, Mălai (pe lîngă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vîrşaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Babanca, Burta, Tecucica (lîngă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Selari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lîngă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urîta, Şerbani, Arnautovca (lîngă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lînga Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chisleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lîngă Gaisan) etc.

În 1893, Th. Burada menţionează următoarele sate moldoveneşti din gubernia Cherson: Iasca, Grădiniţa, Sevartaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperita, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taslac, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi Burada găseste, în 1906, în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivăneţ, Rogozna, Studenita, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Busa, Coşniţa, Grusca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Rabniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul.

Tot atunci, potrivit statisticilor oficiale, trăiau în Cherson şi Podolia 532.416 de români, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015. Aprecierile asupra cifrelor reale merg pînă la 1.200.000. La mijlocul secolului XIV, în Transnistria existau peste 400 de sate curat româneşti.

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate "Nouroaia") numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi - cam la aceeaşi paralela cu Cernăuţiul şi Şerbani - la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru. Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe: "Pavel Galagan". La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Măcărescu, Bontaş, Gredescu.

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Voloşica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Darla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa.



În 1918 Transnistria cînta "Deşteaptă-te române"

Între 1909 şi 1913, ieromonahul Inochentie a condus în Transnistria, la Balta, o "mişcare" pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Deşi apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici.

În 1914, Austria promitea României "toată Basarabia cu Odessa", promisiune ce o va reînnoi. Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgînd de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă, care vor avea şi ei o puternică înrîurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În ziua de 18 aprilie a aceluiaşi an, la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studentţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul "Cuvînt moldovenesc" publicase programul P.N.M., care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase "Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru". Congresul învăţătorilor români din Rusia, ţinut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu religios, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.



"Pe noi cui ne lăsaţi?"

În şedinţa Radei ucrainene, deputatul transnistrean Ion Dumitraşcu va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei. Dumitraşcu împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce "Deşteptarea - societate naţională a romnilor din Ucraina" infiintata la Kiev la 26 noiembrie 1917.

Congresul ostasesc moldovenesc de la inceputul lui noiembrie 1917 din Chişinâu a avut pe ordinea de zi la punctul 8 "Moldovenii de peste Nistru" şi a hotărît că în Sfatul ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate. S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vîrstă şcolară. La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat "şi cu noi, care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămîne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?".

La 17 decembrie 1917 s-a organizat un Congres al românilor transnistrieni la Tiraspol, precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie, hotărîndu-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, Congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, Justiţia în limba baştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armata în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărît tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona: "Dacă vom lasa Ucraina să taie o ramură azi, alta mîine, din copacul nostru va rămîne buturuga". Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere "Slavă Moldovei slobode!".

Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introduceă şi în Administraţie şi în Justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar "Piatra din casă" de Vasile Alecsandri. Pînă ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cănta "Deşteaptă-te române".

În 9 ianuarie 1918, deputatul Ion Precul, moldovean din stînga Nistrului, ia cuvîntul în Rada ucraineană şi cere drepturi egale pentru compatriotţii lui. Se preconiza un Congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918, dar abia în decembrie 1919, la o Adunare naţională, se pune problema organizării lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămîn de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe. După spusele lui Dominte Timonu (născut în Mahala lîngă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost "mai grea şi mai cumplită".

Într-o cuvîntare ţinută la Varşovia, în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că "600.000 de români traiesc dincolo de frontiera estică". În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunica ocupă Balta, răscoala întinzîndu-se în raioanele Codama şi Ananev (raion despre care "Marea enciclopedie rusă" spunea că "moldovenii sînt locuitorii autohtoni ai raionului"). În 1922, sub conducerea lui Chirsulă, revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sînge a acestora s-au făcut deportări în masă.



Un stat românesc între Rusia şi România Mare

După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind naţionalităţile şi libera folosire a limbii materne, şi ca urmare a tendinţelor brutale de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome. Şi totuşi, în 12 octombrie 1924, se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească, în cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul, cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Barzula, în aprilie 1925, Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafata, in 1934, de 8434 kilometri patrati si o populatie de 615.500 locuitori (din care 80% romani), noua republica cuprindea raioanele: Balta, Barzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Rabniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţîţa pe nemultumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate: "Crearea unui stat român între Rusia şi noi" va permite dezvoltarea în URSS "a unei vieţi naţionale româneşti".

Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia analfabetă, şcoli de limba maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sînt. Demn de menţionat că în RASSM nu s-a vorbit totuşi despre "limba moldovenească", ci despre română. Reiese din paginile săptămînalului "Plugarul roşu", care, la 21 august 1924, relata: "S-a hotărît ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultureă românească să se întrebuinţeze limba românească".

În RASS Moldovenească au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnica, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: "Plugarul roşu", "Moldova Socialistă", "Comsomolistul Moldovei", "Moldova literară", "Octombrie", "Scînteia Leninistă". Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat "Doina", teatrul de stat şi secţie română la şcoală teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice. Tînăra republica avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republica.



Prigoana stalinistă

În 1937, însă, intelectualitatea din RASS Moldovenească a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă, fiind exterminată în mod barbar. Începînd cu întregul guvern al republicii şi terminînd cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrîncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers pînă acolo încît în satul lui Toma Jalba (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împuşcati 167 bărbaţi din cei 168.

Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 193😎 a avut loc un adevărat exod peste Nistru atît de intens încît a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atît de mare încît la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: "Tribuna românilor transnistrieni" condusă de St. Bulat, "Transnistria" – redactată de Ilia Zaftur, respectiv "Moldova Nouă" redactată de N. Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecînd Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă, la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de barbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în Parlament şi în presă internă şi internaţională.

Sfîşierea Transnistriei

Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM. Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii "întrunirii poporului basarabean cu poporul RASS Moldoveneşti." Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: "Cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă Socialistă Sovietică Moldovenească".

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărîrii privind structura administrativ-teritorială a RSSM. Un asemenea raport, datat 15 iulie 1940 şi semnat A.Scerbacov, propune cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldova urma să aibă cinci regiuni: Balţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hotului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codama, Cotovsc, Ocna Rosie, Rabnita, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.

Conducerea fostei RASS Moldovenească propune şi ea cedarea către Ucraina, pe lîngă Bucovina de Nord, doar a Hotinului, Cetăţii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codama, Baltă şi Pesciana.

Prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M.Greciuha, Kievul cerea, la 22 iulie 1940, ca Ucrainei să-i revină pe lîngă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi Ismail, Bolgradului şi a opt din raioanele RASSM (Codama, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hotului, Ocna Rosie, Cerneansc, Kotovsk). Deşi în urma analizării propunerilor Ucrainei şi RASSM, A.Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem îi propunea lui G. Malenkov (secretar al CC al PCUS) să se adopte varianta RASSM, în 2 august 1940, Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina.

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei în componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codama) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche (raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca (raionul Grosu). Sînt aprobate doar cererilor satelor Dorotcaia Noua şi Sadovo (raionul Ocna Roşie).

Iată cîteva din numele localităţilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hartop, Visterniceni, Bors, Dabija, Cîrleşti, Serpa, Culmea Veche şi Noua (raionul Bîrzu); Valea Hotului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pîrlita, Păsăţel, Mironi, Banzari, Bursuci, Mosneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budai, Buza, Strîmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcau, Ploti, Şerbi (raionul Crutai); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubau, Tabuleanca, Sahaidac, Topală, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brînză, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie). Multe din numele româneşti vor fi schimbate: Bîrzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloşca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoţului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urîta în Elenovka etc.

Numele moldovenilor au fost ucrainizate şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevara au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko.



Sub administraţie românească.

Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a avut sub administraţie temporară "Transnistria" ce se întindea între Nistru şi Bugul de pînă la limanul Niprului, iar în nord pînă la apa Niomjai şi a Rovului. Teritoriul, în suprafaţa de 44.000 kilometri pătraţi şi cu o populaţie de 1,2 milioane de locuitori, a fost împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Rabniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor la 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a învăţămîntului (rusă sau română) după alegerea obstei. Păstrînd vechea împărţire în 64 de raioane, din cei 1623 funcţionari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1000 de biserici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate decît 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din România. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca "Transnistria", "Glasul Nistrului", "Bugul", "Gazeta Odessei", "Ţara Bugului", "Molva". La Tiraspol s-a înfiinţat liceul românesc "Duca Vodă", iar cinematografe s-au deschis în Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei. În satul Hîrjău au fost repatriaţi români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii). Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti - Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2600 ţigani.

În 1944, odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Rabniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa RSS Moldoveneşti, situaţie existentă şi în prezent.



O Românie extrem-orientală

În 1966, R. Udler precizează că 240 de localităţi cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Donetk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai existau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul Berdianski locuiesc basarabeni ce mai întîi fusseră colonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întîlnit familii cu numele Septechita. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc, iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate româneşti există în jurul Omskului şi Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk există români, unul din satele în care aceştia sînt concentraţi fiind Ceremskov. Lîngă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca Teiul, Zămbreni, Bogatarca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzînd la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lîngă Habarovsk, există sate că Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria trăiau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia.

Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-orientale.



Destrămarea URSS nu le-a folosit românilor din Transnistria

Recensămîntul din 1989 din Ucraina atestă prezenţa românilor la est de Nistru, în regiunea Odessa, care cuprinde însă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.12😎. Există, în 1992, la Odessa o Societate Culturală Românească "Luceafărul" care edita şi un săptămînal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Mărgărit din Ananiev spunea despre acest săptămînal că este un "alin pentru durerea ce mă încearcă" şi că "ne dor schimbările cărora au fost supuse cîndva denumirile satelor noastre" şi vorbeşte de "existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri".

Interesele ruseşti în zona - a căror expresie este conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate pînă în prezent - împiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunscic vicepreşedinte al Societăţii "Transnistria" anunţa că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Thighina) şi nr. 12 din Rabniţa. În întreaga Transnistrie moldovenii constituie 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii reprezintă doar 22, respectiv 28😵; în Tiraspol unde, în 1940, românii formau 65% din populaţie, în 1989 reprezentau abia 12%.

Cu gîndul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil Corneliu Coposu că "integritatea noastră territorială pînă la frontierele estice ale neamului este o obligeţie sfîntă, ca a XI-a porunca a decalogului românesc".

Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lîngă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plîns de necaz. Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională în zonă însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.