Join the new world

Pentru concursul organizat de direct x ,cu tema Mama!
Profesoara de l. romana ne-a cerut sa citim <> de M. Eminescu .Nu mi-a parut rau . Mi-a placut si m-a emotionat, mai ales, cum Toma Nour povestea despre moartea mamei sale ‘’Eram încă mic când, într-o zi, băgai de seamă că mama nu mai vrea să-mi răspundă, căci ea adormise, galbenă, cu furca-n mână și cu buzele ce zâmbeau abia. O gândire adâncă părea că o cuprinsese; eu o trăgeam din când în când încet de mânică; dar ea mi se părea că nu vrea să-mi răspundă. A venit în urmă tata, oamenii a întins-o pe-o masă — și a venit satul întreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei, dar nu știam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oameni țepeni întinși pe câte-un pat ce-i ziceau năsălie, purtați pe sus între cântece și plâns, și băgasem [de seamă] că, de câte ori trecea o nuntă așa de tristă pe lângă casa noastră, mamei îi curgeau din ochi lacrimi mari, dar nu știam de ce... Veni noaptea... Oamenii ce stau în casă se jucau d-a cărțile, dar mama sta tot întinsă, tot nemișcată, tot galbenă. A treia zi o au dus-o oamenii la o casă de lemn cu o cruce deasupra — la biserică; un om bătrân cu o barbă albă, îmbrăcat în haină lungă și vopsită fel de fel, cânta încet și pe nas, apoi au pus-o într-o groapă, au aruncat țărână deasupra ei de-au acoperit-o... M-am întors acasă... Nu vorbisem nici o vorbă de trei zile și minunea aceasta îmi amețea capul meu cel mic. Nu știu ce simțeam, dar mă cuprinsese frica grozavă că n-o să mai văd pe mama... Mă duceam de-o căutam în casă, o căutam pretutindenea... îmi părea că-i aud glasul ei cel dulce și încet, dar pe ea n-o mai vedeam. Cum a înnoptat, m-am dus la biserică... Am văzut o movilă acolo unde pusese pe mama, și o lumânare de ceară galbenă ardea prin noapte, ca o stea de aur prin întunericul norilor. M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de țărână. Mamă! mamă! am strigat, ieși de-acolo și vino acasă... Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua azi, porumbii tăi cei albi au luat câmpii... Mamă, vino, mamă! ori ia-mă și pe mine la tine, acolo unde ești... Ascultam; dar movila era rece, tăcută, umedă, un vânt stinse lumânarea și întunericul cel negru cuprinse sufletul meu. Mama nu venea... Lacrimile începură să-mi curgă, o mână de lemn îmi strângea inima-n piept, suspinele mă inundau și, în glasul unei cucuvăi triste, am adormit.’’
Am plins ,lacrimile mascate-mi curgeau una dupa alta ! M-am gindit : bunica mea la fel a murit cind
mama avea 5 ani , e atit de strasnic ,dar poate si mai bine cind nu intelegi ca mama ta a murit ,ca nu mai e ,ca nu o sa se intoarca ………………………! Nu mai pot scri aici ,si nu pentru ca nu am ce scri...(
Dar mi-am facut o concluzie ,e facuta chiar mai demult ,si zic: hai sa ne pretuim parintii cit ne sunt alaturi, sau undeva,dar cu gindul mereu la noi,hai sa-i iubim ,sa-i imbratisam cit mai des pentru a le simti dragostea si caldura lor,indiferent cum ar’ fi ei ,rai sau cum mai sunt ! Ei ne vor binele ,uneori nedadindu-si seama ca ne fac mai rau ,dar sun ai nostri !Hai sa ne pretuim mamele cit sunt sanatoase si voioase ,hai sa le facem cit mai des sa zimbeasca ,sa se mindreasca de noi !
Cu toate ca pentru ele e important noi sa fim fericiti si sanatosi ,restul nu prea conteaza!
Cu sufletul deschis , nitza 01!