Join the new world

În sinea mea gândesc, „E foarte ciudat, de ce ar bate la uşă? Ar fi putut să intre pur şi simplu peste mine şi să ma aresteze în somn, fără sa apuc să mişc nimic în faţa lor. Poate nu vor să ma aresteze doar sunt cei din patrula locală. Dar, totuşi, să risc şi să sper la mai bine sau să mă aştept la ce-i mai rău şi să fug?”

Deschid uşa. În faţa mea se înalţă două namile de bărbaţi, primul lat în umer, care stă mai în spate cu arma pe braţ, şi al doilea, înalt dar mai zvelt, care e mai aproape de uşă, în dreapta mea. Au echipament albastru, de le la jandarmeria locală.

„Bună dimineaţa, confiscăm toate puştile de vânătoare ale sătenilor. Bunicul matale şi fratele său au 3 arme de vânătoare, după evidenţele noastre. Predaţi totul sau vă dăm afară din casă si întoarcem totul pe dos până le găsim!”

Înţeleg situaţia dar pe cât de gravă e, neliniştea mea scade. Vor să adune toate armele de foc de prin zonă din ce înţeleg. Nu mă vor pe mine. Încă. Sau poate că nu au luat la cunăştiină încă situaţia mea.

Mă dau din uşă şi îi duc în bucătărie. Acolo, de sub lada de lemne de foc, scot o cutie lungă şi îngustă.

„Şi cartuşele? Scoate cartuşele!”

Mă blochez. Bunicul le-a folosit pe toate şi mai avea câteva făcute de el, cu alice, dar de care nu ştiam pe unde sunt.

„Uuf, să le caut!”

„Deschide cutia înante.”

„Da, domnule.”

Cheiţa o găsesc la locul ei, în sertarul de sub faţa de masă. Începe să îmi tremure mâna în timp ce scot cheiţa.

„Hai mai repede. Deschide cutia.”

Încuietoarea e mică, intră greu cheiţa, dar cu mâna tremurândă reuşesc să o învârt în broască şi să o deschid. Spre surprinderea mea sunt cele 2 puşti acolo si 2 cutii de cartuşe cumpărate încă neîncepute.

Simt că îmi trece un fior plăcut pe şina spinării „Le-o fi ascuns bunicul pe celelalte?”

Jandarmul, vădit mulţumit, îmi rănjeşte şi se uită spre colegul lui care până atunci a stat tăcut.

„Raportează 2 arme, şi 20 de cartuşe nefolosite”.

„Rămâne fratele.”

„Da, să mergem, nu avem timp de pierdut.”

De ce se grăbesc oare atât de tare? Mă ofer să îi îndrum. Îmi iau paltonul pe mine, cizmele şi agăţ cu mâna lanterna chiar în timp ce ies pe uşă. O luăm pe poteca de pe lângă gardul vecinului, spre liziera pădurii. Jandarmul mă opreşte.

„Nu ne apropiem de pădure. Hai, mai repejor, arată-ne drumul principal.”

„Pe drum ocolim mult, poate chiar 10 minute.”, îi răspund la jandarm. „Prin lizieră o tăiem direct peste poteca vacilor, spre grădina lui.”

Jandarmul mai tăcut dă din cap aprobator.

„Nu putem să riscăm, nu mai e mult până la 6, trebuie să le strângem pe toate fără să fim prinşi!” spune înfricoşat colegul lui.

„Vorbeşti mai mult decât trebuie, femeiuşco.” Îşi întoarce capul spre mine, „Marş înapoi la casa lu’ bună-tu.”

Ceva se va întâmpla la 6. Ştiu ei ceva ce mie în scapă. Probabil şi bunicul ştie ceva dacă şi-a ascuns cartuşele făcute de el. Dar de ce nu şi-a ascuns şi puştile? Fac cale întoarsă şi alerg pe cât de mult mă ţin plămânii, spre casă.

E încă întuneric-beznă şi la fel va fi la ora 6. Nu ştiu ce va fi dar trebuie sa aflu cât mai repede.