Serios, Zmeul?
Tudor Jianu
Mă bucur că s-au limpezit lucrurile în ţara asta. Liberalii, templierii şi zmeii au strâns rândurile, ceea ce era şi firesc. Din punct de vedere logic, rândul lor este cel mai numeros, întrucât statistica ne învaţă că mediocritatea este mai comună decât excelenţa. În rest, risipă, de parcă toţi vor să-i deschidă calea căpcăunului spre cancelariile prezidenţiale. Mă rog, e doar un joc, dar e aiurea să-i punem pe tavă medalia CP unui personaj care stă într-o ureche şi care a strâns în el ani întregi de frustrare.
Serios acum, după ce de-a lungul timpului omul ăsta a fost luat la mişto de toţi, inclusiv de unii care acum fac parte din echipa lui, este cineva atât de țicnit încât să-i lase ţara pe mână? Ştim de mult că templierii au început să trateze jocul ăsta ca pe o glumă (ceea ce este adevărat în mare parte), că liberalii au făcut istorie din a se mânji în fel şi chip doar pentru câţiva stropi de putere. E clar pentru toţi că în RU s-au adunat toţi cocalarii, atât pasivi, cât şi activi. Dar cred că alianţa asta e contra naturii, adică cea mai grobiană dihanie politică de pe la noi.
Pe de altă parte, eu votez Senshi. De ce? Păi pentru că este serios, implicat şi cinstit. Adică... natural. Mai mult de atât nu am nevoie să ştiu.
Asta-i tot!
PS. N-am făcut misiunea aia cu 25 de comentarii, aşa că vă rog să nu vă sfiiţi în comentarii.
Comments
te oftici, dar iti trece 🙂
e doar un joc
Nah, nu ma oftic!
În răutatea mea mi-ar plăcea să te văd CP, doar ca să te pot umili mai bine.
Lasa-l bre. El e un excelent.
Hai sictir.
orgoliul te trage in jos in continuare zmeuNY, nu ti-a ramas nimic din articolul pe care ti l-am dedicat mai demult, pacat...
articolul tau a fost un troll ieftin in care amenintai si sperai sa dau cu fail, asa ca plimba ursul
Ma dezamăgești complet dacă iei un sfat prietenesc ca pe un troll, dai dovada de o paranoia exacerbata și îmi confirmi ce aud despre tine... Hotului de hot i-e frica, iar cei care au ceva de ascuns sunt în majoritatea cazurilor cei care acuza, au mania persecuției, nu asculta decât de ego-ul și încăpățânările personale și nu au incredere nici în propria umbra... Mulțumesc ca m-ai lămurit într-un final și ți-ai dat arama pe fata; ai mai pierdut un om care încă avea speranța la tine, cum ca ai fi capabil, cu mult efort, de ceva bun...
vai, uite ca era sa pun botul 🙂
pleaca ma la prostit minore cu limbajul asta de flamand
voters club vote #40
😁)
Jenibil. Lasand la o parte faptul ca ai cumparat voturi (2 comentarii si 50 de voturi in prima ora, desi e aproape 3 dimineata) ai reusit sa cataloghezi mai mult de jumatate din romanii ce joaca erep ca drept fiind "cocalari"
Frăţică, eu cred că ai o scăfârlie găunoasă! Adică nu cred, mi-s sigur de asta.
Eu vreau comentarii, şi o să le am. Mi se rupe de părerea ta despre cumpărat voturi. Ia să mai iau încă 100!
Zice de altii ca sunt cocalari. Dar el incepe raspunsul cu "fratica".
Mai iau 100 de voturi, fara numarrrrrrrrrr se stieee. pentru Tudor Jianu cocalarul sefffffff.
Mi-e scarba
Nici nu-mi dau seama ce e mai rau ca presedinte, zmeu sau mib?
Distractie va fi oricum cu amandoi.
mib a dovedit data trecuta ca stie sa-si aleaga o echipa super si sa faca un pas in spate si sa lase sa o lucreze. a fost un mandat bun 🙂
si-a luat medalia si s-a carat, asta a facut.
prfer unul care stie ca nu poate mai mult unui cretin cu ifose
A facut un pas in spate?
A făcut un pas în spate, adică l-au obligat părinții să meargă la bunici la țară vrei să zici? 🙂
Ma asteptam la mai putin subiectivism din partea ta, Dark.. 🙂 mib nu are niciun merit pentru succesul acelui mandat. mint, poate ca unicul lui merit a fost ca a fost primit in Legiunea Umbrelor. Ca CP nu trebuie sa faci un pas in spate si sa lasi oamenii sa lucreze, ci sa ii coordonezi si sa ii ajuti.
Mandatul lui mib a fost unul bun datorită echipei alese ... f corect
mib e un copil - atata poate
ceea ce e important e ca face progrese - aduceti-va aminte cat de talaimb era la inceput
acum parca a inceput sa mai gandeasca - oricum faptul ca a stat cuminte in banca lui in mandat e de admirat
Oana, ma repet. Prefer pe unul care isi cunoaste limitele si sta in banca lui, unuia care se crede buricul pamantului si face numai tampenii.
Ca CP poti si sa alegi o echipa beton si apoi sa o lasi sa lucreze.
pana la urma rezultatul final conteaza
daca ar fi ales mibu echipa ar fi fost bine.. din pacate, echipa la ales pe el. 😉
Erai mai putin frustrat inainte. Acum nu stiu ce sa zic. Fac parte din gloata mai putin inteligenta a Templierilor si chiar vad ca asta e un joc virtual, practic n-ar trebui sa lase nici macar urme de vopsea ca la jocul ala in care niste tampiti se impusca cu bile de vopsea.
„Fac parte din gloata mai putin inteligenta”.
Ai foarte multă dreptate! Aşa e!
noi astia mai retarzii macar ne respectam intre noi.
v
Toti care nu il voteaza pe zmeu sunt frustati zice Jean. Toti care il voteaza pe zmeu sunt patrioti de patrioti si vor rupe cardu luna viitoare. Stergem cu toti pe jos luna viitoare
tu ar trebui sa te stergi primul de spume la gura 😁))
De ce bre? Eu abia astept sa te vad cautand damage 🙂 fara MoD validat prin SMR( da aia care ii ti in injuraturi) nu ai sa vezi nici DO pus de multe UM-uri 🙂. Daca tu crezi ca voi ma injurati la greu si eu tac cand aveti nevoie de UM-ul Din care fac parte si de damage-ul lui va inselati 🙂 cu MoD validat in SMR stam de vorba, fara o freaca fiecare pe unde poate.
moaaaama 🙂
ce faci bre, ameninti poporu cu non-combat?
nu e vorba de amenintari non-combat. toti ePoliticienii uita sau nu vor sa inteleaga un lucru. SMR-ul este un organism care functioneaza de sine-statator, independent de politica vremii, indiferenti la toate amenintarile venite de la candidati, partide (este un lucru cat se poate de normal) etc,etc.
aceasta structura nu poate fi distrusa/schimbata. daca vrei sa schimbi ceva acolo trebuie sa devii un partener viabil si inteligent pentru ei.
zmeunica, nu esti singurul care a vrut sa restructureze SMR-ul, au fost si vremuri cand s-a incercat infiintarea altei structuri de comanda, paralele ... totul a fost degeaba.
vei tipa ca din gura de sarpe ca nu esti lasat sa guvernezi, ca SMR-ul nu se schimba cum vei dori tu si va fi totul un balon de sapun care se va sparge si .... gata !!!
noi o sa jucam eRepublik, si o sa va lasam pe voi sa va jucati "de-a SEMEREU"
muhahahahahaha
Ciuleste urechile la ce Spune Cronoss si invata zmeule. BiA e membra SMR, deci respectam regulamentu SMR. Atata timp cat MoD-ul nu e validat, el nu o sa vada DO pus la ordin. Ordinele o sa fie puse acolo unde crede UM-ul ca e nevoie de damage. Stai bland ca nu sunt tradator de Tara sa lupt impotriva Romaniei ca mugurel si alti smecheri.
Dar daca tu te caci pe traditia multor um-uri chiar nu te poti astepta sa sara cand zici matale 🙂
Bre priviticerul numa praz
Uite, de exemplu UM Romania Unita a avut DO unde a fost nevoie de fiecare data, fara sa fie pe SMR. La fel si multe alte UM-uri Romanesti.
De ce esti prostovan? Sa nu cumva sa crezi ca o sa vina cineva la tine sa se roage sa pui DO unde e nevoie, ca tu nu asculti decat de SMR. Drum bun si cale batuta daca vrei sa dai pe coclauri. Nu inteleg de ce mai stau jucatorii la tine in UM. Probabil sunt doar clonele tale
Sa nu uit, Romania Unita a avut DO unde trebuie fara sa fie pe SMR, indiferent de cine a fost CP
Deci acuma nu ma injurati numa pe mine, cu injurati tot um-ul. Sa va fie rusine ca injurati un Um intreg, vreo 200 de insi. Da suntem toti clone cu atata damage dat saptamanal, voi marii eroi Din RU cat dati? 🙂 atata timp cat ma injurati ca la usa cortului, chiar nu are rost sa va zic cum se poate evita cearta.
priviticerul numa praz : vezi cum este cand se injura tot UM-ul, tot partidul? Asa ai facut si tu si altii. Si nu iti place cand se intoarce roata. Eu am tot incercat sa va spun. Asa ati tot impins oameni sa voteze cu zmeu. In loc sa explicati cu argumente ati injurat si ati scuipat la gramada pe oricine nu este cu voi. Sper sa invatati din asta.
Bodi prietene, nu stiu care sunt aia voi, si chiar mie mi se falfaie care o iesi cp. Iam spus cum sta treaba daca are nevoie de damage-ul um-ului pe care il reprezint,cum poate face rost de damage-ul nostru, daca nu are, luptam pe unde consideram ca este nevoie de damage-ul nostru.
Aici nu te contrazic. Este dreptul tau unde lupti. Eu vreau sa realizezi cat de gresit este sa vorbesti negativ de un grup dupa parerea pe care ti-ai facut-o despre doar unul. Si nu nega ca au fost injuri si injuraturi la gramada. Unele ale tale. Imi aduc aminte de articolul unui junior de la tine din um ...
Junior? Adica clona voastra unde am dat niste apa la moara sa o testez?🙂 este chiar jenant sa nu ai bani la um si sa ii trimiti in alt um sa primeasca echipare 100 de cc si dupaia sa incerci sa ii racolezi inapoi.
ai idee cat damage au dat contra RO mugur&friends?.. ca poate le intoarcem serviciul luna asta
de ce impotriva eRo?! aiurea, pentru aliati?! n-ai vazut ce orgasm are leguminosul ala de soymarinero?! "noi o sa jucam eRepublik, si o sa va lasam pe voi sa va jucati "de-a SEMEREU"... sunt foarte curios ce vor face ei in eRepublik, cand restul se joaca de-a SeMeReul...
nesemnificativ
Loordsteaua ar fi gresit Din partea noastra sa luptam impotriva patriei numa pt ca a facut-o mugur Sau altu
sau viceversa daca iese omu vostru! 😁
adica sa fim si noi la fel ca ei..nu multumesc
o7
o7